Postul ne deschide spre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele: gânduri ale lui Benedict al XVI-lea despre străvechea practică de pocăinţă a Postului Mare

(RV - 9 martie 2010) În acest timp de 40 de zile ale postului, papa Benedict ne indică în cele trei practici de pocăinţă - rugăciunea, pomana şi postul - mijloacele pentru a ne dispune să celebrăm mai bine Paştele. În special, ne invită să redescoperim adevăratul post creştin care ne deschide inima spre Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Propunem câteva fragmente din meditaţiile Papei despre postul acestui timp liturgic.
O „terapie” pentru care tot ceea ce ne împiedică să ne conformăm voinţei lui Dumnezeu: Benedict al XVI-lea sintetizează astfel semnificaţia postului în itinerarul spiritual de patruzeci de zile. „Deoarece toţi suntem îngreunaţi de păcat şi de consecinţele sale - scrie Papa în Mesajul pentru Postul Mare de anul trecut - postul ne este oferit ca un mijloc pentru a reînnoda prietenia cu Domnul”. Relevă, apoi, că „a posti în mod voluntar ne ajută să cultivăm stilul Bunului Samaritean”. Alegând liber „să ne lipsim de ceva pentru a-i ajuta pe alţii”, aminteşte Papa, arătăm în mod concret că „aproapele în dificultate nu ne este străin”:
• Să ne încurajăm reciproc la a descoperi şi trăi cu reînnoită fervoare prostul nu numai ca practică ascetică, dar şi ca pregătire la Sfânta Împărtăşanie şi ca armă spirituală pentru a lupta împotriva oricărui eventual atac dezordonat faţă de noi înşine. Această perioadă intensă a vieţii liturgice să ne ajute la îndepărtarea a tot ceea ce distrage spiritul şi la intensificarea a ceea ce nutreşte sufletul, deschizându-l spre iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui (Discurs către Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din 13 martie 2009).

În zilele noastre, constată Papa, practica postului „pare să fi pierdut puţin din importanţa sa spirituală” şi să fi căpătat mai degrabă „valoarea unei măsuri terapeutice pentru îngrijirea propriului corp”. Trebuie, în schimb, să ne întoarcem la antica practică de pocăinţă „care poate să ne ajute să ne mortificăm egoismul şi să deschidem inima spre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele”:
• Postul la care Biserica ne invită în acest timp forte, nu se naşte desigur din motivaţii de ordin fizic, estetic, ci izvorăşte din cerinţa pe care omul o are de o purificare interioară care să-l dezintoxice de înveninarea păcatului şi a răului, să-l educe la acele renunţări salutare care îl eliberează pe credincios de sclavia propriului eu, să-l facă mai atent şi disponibil la ascultarea lui Dumnezeu şi la slujirea fraţilor (Liturghia de Miercurea Cenuşii, 21 februarie 2007).

Adevăratul post, este mai departe reflecţia Pontifului, are ca obiectiv mâncarea ’adevăratei hrane’ care este a face voinţa Tatălui”. Iată deci că „postul trupesc se transformă în ’foame şi sete’ de Dumnezeu. În timpul nostru de atâta inflaţie de imagini şi cuvinte, Papa ne invită apoi să facem loc cuvântului lui Dumnezeu. Nu este de ajuns deci doar un post al trupului:
• Mi se pare că timpul Postului Mare ar putea fi chiar un timp de post în privinţa cuvintelor şi imaginilor, deoarece avem nevoie de puţină tăcere. Avem nevoie de un spaţiu fără bombardarea permanentă a imaginilor (…) de a crea spaţii de tăcere şi chiar fără imagini, pentru a ne redeschide inima spre adevărata imagine şi Cuvântul adevărat (Întâlnirea cu parohii din Roma pe 7 februarie 2008).

Aici seriviciul audio: