Sunt 700 preoţii care urmează anul acesta Cursul pentru administrarea corectă a sacramentului Pocăinţei la Tribunalul de for intern "Penitenţiaria Apostolică"

(RV - 8 martie 2010) A început luni 8 şi va dura până vineri 12 martie la Roma, în Palatul Cancelariei, Cursul asupra „Forului Intern”, forul conştiinţei, promovat anual de Tribunalul „Penitenţiaria Apostolică” pentru tineri preoţi. Participă circa 700 de preoţi. A introdus lucrările „ penitentiarius major”, arhiepiscopul Fortunato Bladelli. Între conferinţele preliminare, cea a regentului, episcopul Gianfranco Girotti. Între temele tratate, pe lângă criza privind sacramentul Pocăinţei în unele părţi ale Bisericii, situaţii mai delicate ce merită o atenţie specială, precum cea referitoare la admiterea sa nu la sacramentul Reconcilierii a credincioşilor divorţaţi şi recăsătoriţi.

Care trebuie să fie atitudinea duhovnicilor în aceste cazuri? Răspunde regentul Tribunalului suprem de for intern, mons. Girotti:
• Învăţătura şi practica oficială a Bisericii, actualmente în vigoare, încearcă să parcurgă o cale fidelă mandatului încredinţat de Domnul, care este acela de a administra iertarea sacramentală şi iertarea. Biserica, chiar şi în faţa unor situaţii uneori foarte dificile şi delicate - cazurile celor divorţaţi şi recăsătoriţi - iar Sfântul Părinte ne aminteşte foarte adesea, acţionează mereu în spiritul lui Isus, care are compasiune faţă de păcătoşi şi ne amintim mereu că el „nu frânge trestia înclinată şi nu stinge fitilul care mai fumegă”.

Cum trebuie să se comporte duhovnicul când divorţaţii recăsătoriţi doresc să se apropie de Sfânta Împărtăşanie?
• Duhovnicul este administrator şi nu patron sau stăpân. Este administratorul acestei slujiri sacramentale. Duhovnicul, când nu acordă dezlegarea de păcate, dă oricum îndrumări, oferă mijloace pentru a putea rămâne mereu în sânul Bisericii. Biserica nu poate depăşi mandatul său, nu poate ascunde principiile sale, dar ia în consideraţie asemenea situaţii şi ţine la aceste persoane pe care nu le poate abandona.

Biserica, însă, este acuzată în aceste cazuri că este lipsită de milă, de sentimentul creştin al îndurării…
• Biserica în toate intervenţiile sale, a demonstrat mereu acea atenţie şi grijă, acea străduinţă de a înţelege aceste situaţii care omeneşte sunt atât de dificile, încât par că nu pot fi rezolvate. Biserica, însă, are mereu un ochi special, o atenţie specială, de predilecţie şi de atenţie faţă de ele. Grija pe care le-o acordă este într-adevăr fără margini.

Trebuie amintit că cei divorţaţi şi recăsătoriţi aparţin întru totul şi cu totul Bisericii…
• Desigur. Mai mult, sunt implicaţi în angajarea şi în serviciul Bisericii. Uneori există unele situaţii de persoane care nu au cerut divorţul dar îl suportă şi se găsesc apoi într-o situaţie nouă dar ele, personal, sunt persoane care doresc să fie în Biserică, şi sunt în Biserică şi Biserica nu le-a considerat niciodată ca fiind în vreun fel stranii, din contra, persoane de care ţine seama în mod constant în atenţia pastorală.

Persoane care apoi sunt însoţite de biserică chiar dincolo de sacramentul Pocăinţei…
• Negreşit. Aici Biserica are o strategie pastorală cu adevărat atentă. Solicitudinea pe care vrea să o acorde acestora este demnă de toată atenţia.