Foamea de Dumnezeu a celor săraci şi nevoiaşi, în chemarea la preoţie a pr. Joseph Langford (Misionarii Carităţii)

RV 01 mar 2010. Cu o chemare la preoţie percepută încă din fragedă vârstă, pr. Joseph Langford este primul preot care s-a alăturat Maicii Tereza de Calcutta pentru a înfiinţa o ramură bărbătească a congregaţiei "Misionarii Carităţii". Un parcurs cu adevărat unic lângă cea care se considera "un mic creion în mâinile lui Dumnezeu". Anul trecut, pr. Langford a transcris memoriile Fericitei cu titlul "Focul ascuns al Maicii Tereza", în care împărtăşeşte celorlalţi cele primite de la călugăriţa ce şi-a dăruit viaţa în slujirea săracilor.

Solicitat de redacţia noastră centrală, pr. Langford ne povesteşte începutul şi spiritul chemării sale de preot:
• "Drumul meu către preoţie a fost un pic aparte, în sensul că la vârsta de 5-6 ani simţeam deja în inima mea că trebuia şi voiam să fiu preot. Era ca un secret ascuns, ceva care se stabilise între inima mea de copil şi Dumnezeu. Era ca o certitudine, pe care uneori chiar am respins-o pentru că nu mai voiam să ştiu nimic despre acest lucru, dar Dumnezeu nu m-a lăsat. Din fericire!"

Cum aţi ajuns la Misionarii Carităţii?
• "Făceam studiile de teologie la Roma şi într-o zi am intrat la librăria călugărilor paulini. M-am găsit în faţa unei cărţi, prima despre Maica Tereza, cu chipul ei pe o copertă color. Eu nu ştiam cine e, dar chipul ei mi-a lăsat o adâncă impresie. Am văzut lumina lui Cristos care strălucea pe chipul acela senin, plin de lumină şi iubire. Am cumpărat cartea, am început să-i răsfoiesc paginile, dar am "citit" mai întâi fotografiile. Am simţit că acest lucru îl cerea Domnul de la mine încă de când aveam şasea ani. Aceasta a fost chemarea mea concretă (...) După ce am fost sfinţit preot, am împărtăşit Maicii Tereza dorinţa de a trăi preoţia în rândul slujitorilor carităţii. După cinci ani de discernământ, împreună cu alţi doi seminarişti, am început ceea ce avea să devină ramura Misionarilor Carităţii".

Ce învăţătură v-au lăsat cei săraci şi nevoiaşi?
• "Ne invită să trăim o dimensiune efectiv evanghelică. Ei caută nu atât un sprijin sau o alinare fizică şi materială, chiar dacă sunt necesare şi pentru acestea ne caută la început, dar ceea ce m-a impresionat mult stând alături dei ei este o mare foame de Dumnezeu. Lângă ei, totul se reduce la esenţial, sau după cum spunea Maica Tereza, 'este întâlnirea cu un Dumnezeu căruia îi este sete de mine, vrea să mă iubească şi să fie iubit de mine'. Ei sunt adevărate semne de înviere".

Cum arată bilanţul preoţiei după atâţia ani? Ne răspunde pr. Joseph Langford:
• "Preoţia mi-a dat totul sau aproape totul. Mi-a dat uşurinţă contactului cu Isus în Preasfântul Sacrament, care nu este un lucru, un ceva dar Cineva, în Euharistie. Apoi, să pot dezlega păcatele, să predic cu autoritate, cu ungere, cuvintele lui Cristos însuşi, pentru că Biserica este cea care predică şi nu preotul; să pot celebra 'in persona Christi', în persoana lui Cristos; să am o familie care se întinde pe tot cuprinsul pământului; intimitatea rugăciunii de mijlocire pentru fraţii noştri. Preoţia este un dar care pentru mine depăşeşte orice capacitate de descriere, este bucuria cea mai mare a vieţii mele".

Aici, serviciul audio: