Asemenea lui Cristos, preotul să-şi ţină inima fixată în Dumnezeu: revenim la Lectio divina a Papei la întâlnirea cu parohii din Roma pentru Postul Mare 2010

(RV - 19 februarie 2010) Trăirea în comuniune cu Cristos, conformarea cu voinţa lui Dumnezeu pentru a-l iubi pe aproapele fără rezerve: sunt printre punctele de meditaţie oferite joi 18 februarie de Benedict al XVI-lea parohilor diecezei sale de Roma, reuniţi în Aula Binecuvântărilor din Bazilica Vaticană pentru tradiţionala întâlnire la începutul Postului Mare. Într-o lectio divina centrată în jurul Scrisorii către Evrei, Papa s-a oprit asupra consecinţelor practice ale preoţiei regale a lui Cristos pentru viaţa fiecărui consacrat pentru preoţia ministerială. Un eveniment deosebit de dens, bogat în puncte de reflecţie, asupra căruia revenim şi azi.

Pentru a fi realmente un om al lui Dumnezeu, preotul „trebuie să-l cunoască pe Dumnezeu îndeaproape”, trebuie să trăiască în comuniune cu Cristos. Benedict al XVI-lea a invitat preoţii să fie mediatori, mijlocitori, să poarte omul la Dumnezeu, la răscumpărare. Dar, a fost avertismentul Pontifului, pentru a face aceasta e nevoie ca preotul să se lase prins de mână şi condus de Dumnezeu, să intre în misterul său de iubire. Deşi Papa a dispus de un text scris, în cea mai mare parte s-a exprimat liber, adoptând stilul vorbit, după cum se poate nota din construcţia frazei. O împărtăşire, deci cu preoţii, ex abundantia cordis - din prisosinţa inimii.
• Fiinţa noastră, viaţa noastră, inima noastră, trebuie să fie fixată în Dumnezeu în acest punct în care se rămâne, din care nu ieşim, şi care se realizează, se întăreşte zi de zi şi cu scurte rugăciuni prin care stabilim legătura cu Dumnezeu şi devenim mai mult oameni ai lui Dumnezeu şi putem astfel vorbi cu Dumnezeu şi conduce la Dumnezeu.

Preotul asemenea lui Cristos, a spus Papa, este chemat să intre în mizeria umană, să ia asupra sa suferinţele persoanelor încredinţate lui. Şi s-a referit la „adevăratul umanism” pe care Cristos ni l-a arătat:
• Desigur inima sa este mereu fixată în Dumnezeu şi îl vede continuu pe Dumnezeu, este neîncetat în colocviu intim cu Dumnezeu, dar poartă în acelaşi timp toată fiinţa, toată suferinţa umană intră în pătimire, vorbind, văzându-i pe oameni care sunt neajutoraţi,mici fără păstor, suferă cu ei.

Această suferinţă, a adăugat Papa, o vedem în lacrimile lui Cristos, în angoasa din Ghetsemani, din Grădina Măslinilor, în strigătul de pe Cruce. Toată această suferinţă, a spus, nu însă un ceva care este „alături de marea sa misiune”. În realitate, tocmai astfel Cristos „oferă jertfa, îndeplineşte rolul de preot”:
• Spunem pe bună dreptate că Isus nu a oferit lui Dumnezeu ceva, ci s-a oferit pe sine şi această oferire de sine se realizează exact în această compasiune care transformă în rugăciune şi strigăt către Tatăl suferinţa lumii.

În acest sens, a continuat papa Benedict la întâlnirea parohilor din Roma, „toată compasiunea noastră şi suferinţa acestei lumi atât de îndepărtată de Dumnezeu, este act sacerdotal”, „este ofrandă, oferire”. În continuare a pus accentul pe conformitatea cu voinţa lui Dumnezeu. O ascultare ce reprezintă „adevărul fiinţei noastre, este adevărata libertate”:
• Isus, purtând omul, fiinţa umană, în sine şi cu sine în conformitatea lui Dumnezeu, în ascultarea perfectă şi prin aceasta în perfecta conformare dintre cele două voinţe, ne-a răscumpărat iar răscumpărarea are întotdeauna acest proces al purtării voinţei umane în comuniunea cu voinţa divină.

În lectio divina propusă parohilor romani, Papa a oferit reflecţiile sale şi asupra figurii de preot a lui Melchisedec. Cu el, a observat, un păgân intră în Vechiul Testament. O „figură misterioasă în care apare adevărata venerare a lui Dumnezeu”. Deci şi păgânismul, „este pe cale spre Cristos”:
• Aceasta vrea să spună că Cristos este noutatea absolută a lui Dumnezeu şi în acelaşi timp e prezent în toată istoria, şi prin istorie, merge înaintea lui Cristos nu numai istoria poporului ales care este adevărata pregătire voită de Dumnezeu, în care se revelează misterul lui Cristos, dar şi din păgânism se pregăteşte misterul lui Cristos, pleacă drumurile spre Cristos şi poartă în sine totul.
 
Aici serviciul audio: