Pentru a fi un martor credibil, preotul trebuie să trăiască în prietenie cu Cristos: mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Vocaţiilor

(RV - 16 februarie 2010) Prietenia cu Cristos este elementul fundamental al fiecărei vocaţii la preoţie: scrie Benedict al XVI-lea în mesajul pentru cea de 47-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, care anul acesta se va sărbători pe 25 aprilie, fiind fixată pentru duminica a IV-a de Paşti, a Bunului Păstor. În documentul publicat marţi 16 februarie, Papa se opreşte asupra temei acestei Zile: "Mărturia trezeşte vocaţii" şi reaminteşte că preoţii sunt chemaţi să fie "semn de contradicţie" în lumea de azi.

„Rodnicia eforturilor pentru promovarea vocaţiilor depinde în principal de lucrarea gratuită a lui Dumnezeu”, dar observă Benedict al XVI-lea, ea „este favorizată şi de calitatea şi bogăţia mărturiei personale şi comunitare” a celor care au răspuns deja la chemarea Domnului. Când îl urmează pe Isus, „în deplină fidelitate faţă de Evanghelie”, afirmă Papa, fiecare consacrat devine „semn de contradicţie pentru lume, al cărei mod de a gândi este adesea inspirat de materialism, de egoism şi de individualism”. Succesorul lui Petru subliniază că a-l imita pe Cristos, a se identifica cu el este „idealul vieţii consacrate, mărturie a primatului absolut al lui Dumnezeu în viaţa şi în istoria oamenilor”. O mărturie, constată, ce poate „trezi în alţii dorinţa de a corespunde, şi ei, cu generozitate la chemarea lui Cristos”.

Mesajul evidenţiază faptul că „elementul fundamental şi de recunoaştere a fiecărei vocaţii la preoţie şi la consacrare este prietenia cu Cristos”. De fapt, dacă preotul este „omul lui Dumnezeu”, care îi aparţine şi ajută la a-l iubi „nu poate să nu rămână în iubirea sa, dând spaţiu ascultării Cuvântului său”. Rugăciunea, notează episcopul Romei, este de aceea „prima mărturie care suscită vocaţii”. Al doilea aspect al consacrării preoţeşti, se citeşte în Mesaj, este „dăruirea totală de sine lui Dumnezeu”. De aici „izvorăşte capacitatea de a se da apoi celor pe care Providenţa îi încredinţează lui în slujirea pastorală, cu dăruire deplină, continuă şi fidelă” şi „cu bucuria de a se face tovarăş de călătorie al atâtor fraţi, pentru ca să se deschidă la întâlnirea cu Cristos”. Al treilea aspect ce trebuie să caracterizeze mărturia sacerdotală este acesta: preotul trebuie să fie „om de comuniune, deschis tuturor, capabil să facă în aşa fel încât să păşească unită turma pe care Domnul i-a încredinţat-o”. Şi aceasta, ajutând-o să „depăşească divizările, să remedieze sciziunile, să aplaneze contrastele şi neînţelegerile, să ierte ofensele”.

Încă o dată Papa atrage atenţia că dacă tinerii „văd preoţi izolaţi şi trişti, nu se simt desigur încurajaţi să le urmeze exemplul”. Din contra, rămân „în dubiu dacă sunt făcuţi să creadă că acesta este viitorul unui preot”. Este important, deci, îndeamnă Papa, ca preoţii „să realizeze comuniunea de viaţă, care să arate frumuseţea de a fi preot”. Într-adevăr, când călugării, preoţii sunt fideli vocaţiei lor, transmit bucuria de a-l sluji pe Cristos şi îi invită pe toţi creştinii să răspundă chemării universale la sfinţenie”.

Aici serviciul audio: