2010-02-16 14:43:00

Anul Sfintei Preoţii: reuniune extraordinară în Nigeria


RV 16 feb 2010. Uniunea Pontificală Misionară din Nigeria a organizat o reuniune extraordinară cu ocazia Anului Sfintei Preoţii, la centrul pastoral "Ioan Paul al II-lea" din Ado Ekiti, între 10-12 februarie. Potrivit comunicatului trimis agenţiei Fides de către Direcţiunea Naţională a Operelor Pontificale Misionare Nigeria, reuniunea a fost organizată în patru sesiuni: "Mea culpa", "Deo gratias", "Vocaţia misionară" şi, în fine "Agape". Sesiunea intitulată "Mea culpa" a fost caracterizată de o serie de meditaţii despre conduita greşită a preoţilor şi de o celebrare comunitară de ispăşire a păcatelor comise, încheiată cu sacramentul spovezii. Sesiunea "Deo gratias" a avut în centru aducerea de mulţumire pentru darul preoţiei şi s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii.

Directorul naţional al Operelor Pontificale Misionare Nigeria, mons. Hypolite Adigwe ceruse în precedenţă clerului şi persoanelor consacrate din ţara africană o scurtă reflecţie despre condiţiile în care-şi desfăşoară viaţa şi apostolatul. Reflecţiile scrise au stat la baza celor două momente iniţiale – "Mea culpa" şi "Deo gratias". Momentul culminant al evenimentului din Anul Sacerdotal a fost masa rotundă cu membrii Operei Pontificale a Sfintei Copilării din arhidieceza de Onitsha despre profilul preotului şi al preoţiei în contextul societăţii actuale. Pentru a răspunde la solicitările dezbaterii comune, participanţii au adoptat o serie de strategii prin care să mărească eficacitatea cursurilor de orientare pentru preoţii şi călugării trimişi în misiune în afara Ţării. La reuniune au luat parte 54 de preoţi, diecezani şi călugări, din diferite dieceze şi congregaţii religioase din Nigeria.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.