Papa în comemorarea Fericitei Fecioare Maria de Lourdes: măsura umanităţii se determină potrivit grijii pe care o avem faţă de bolnavi

(RV - 11 februarie 2010) În Biserică, bolnavii şi cei suferinzi sunt martori ai faptelor prodigioase ale iubirii: a subliniat Benedict al XVI-lea în Liturghia celebrată joi dimineaţă în bazilica Sfântul Petru cu ocazia comemorării liturgice a Fericitei Fecioare Maria de Lourdes şi în cea de-a 18 Zi Mondială a Bolnavului. Celebrarea solemnă a fost precedată de sosirea în bazilica vaticană a relicvelor Sfintei Bernadeta Soubirous, purtate în procesiune pe Via della Conciliazione de la Castel Sant’Angelo. La predică, Papa a reamintit în special grija pe care Biserica o asigură celor care suferă, semn al iubirii plină de solicitudine a lui Dumnezeu.

• Secvenze musicale.
“Măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raportul cu suferinţa şi cu cel care suferă”: Benedict al XVI-lea reia un pasaj din Enciclica sa “Spe Salvi” pentru a sublinia cât de mult Biserica îi are la inimă pe bollavi. La începutul predicii, Papa a amintit că Biserica “nu poate să neglijeze aceste două opere esenţiale: evanghelizarea şi grija de cei bolavi în trup şi în spirit”:
• Noi trăim o bucurie care nu uită suferinţa, din contra, o înţelege. În acest mod bolnavii şi toţi cei suferinzi sunt în Biserică nu doar destinatari de atenţie şi de grijă, dar înainte încă şi mai ales protagonişti ai pelerinajului credinţei şi speranţei, martori ai faptelor minunate ale iubirii, ale bucuriei pascale care înfloreşte din Crucea şi din Învierea lui Cristos.

De-a lungul secolelor, este reflecţia episcopului Romei, Biserica „arată semnele iubirii lui Dumnezeu, care continuă să înfăptuiască lucruri mari în persoanele umile şi simple”. Nu sunt oare minuni ale iubirii, se întreabă Papa, „suferinţa acceptată şi oferită, împărţirea cu altul sinceră şi gratuită”. Şi califică drept un miracol „curajul de a înfrunta răul dezarmaţi” numai cu „puterea credinţei şi a speranţei în Domnul”. Un miracol pe care „harul lui Dumnezeu îl suscită în atâtea persoane care cheltuiesc timp şi energie pentru a-l ajuta pe cine suferă”.

Aminteşte astfel povestirea evanghelică a vizitei Fecioarei Maria la ruda sa Elisabeta, care ne arată cum Fecioara, după vestirea Îngerului „nu ţine pentru sine darul primit, dar a plecat imediat să o ajute pe vara sa vârstnică Elisabeta”:
• În sprijinul oferit de Maria acestei rude care trăieşte, înaintată în vârstă, o situaţie delicată precum perioada sarcinii, vedem prefigurată întreaga lucrare a Bisericii în sprijinul oamenilor care au nevoie de îngrijire.

“Ca cea dintâi şi perfectă ucenică a Fiului său”, constată Papa, Maria “Salus infirmorum - Tămăduitoarea bolnavilor”, a dovedit întotdeauna, însoţind drumul Bisericii, o grijă specială pentru cei suferinzi”, cum „dau mărturie miile de persoane care se duc la sanctuarele mariane pentru a o invoca pe Mama lui Cristos şi găsi în ea forţă şi alinare”. În continuare Pontiful s-a oprit asupra imnului „Magnificat”, cântecul Fecioarei care „preamăreşte lucrările minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii”:
• Magnificat nu este cântecul celor cărora le surâde soarta, care au mereu ’vântul în pupă’; este mai degrabă mulţumirea celui care cunoaşte dramele vieţii, dar se încrede în opera răscumpărătoare a lui Dumnezeu. Este un cântec care exprimă credinţa încercată a generaţii de oameni, bărbaţi şi femei, care şi-au pus speranţa în Dumnezeu şi s-au angajat în prima persoană, la fel ca Maria, pentru a fi de ajutor fraţilor în nevoie.

În Magnificat, „afirmă”, „auzim vocea atâtor Sfinţi şi Sfinte ale carităţii”. Şi adaugă: „Cine rămâne îndelung aproape de persoanele suferinde, cunoaşte angoasă şi lacrimile, dar şi miracolul bucuriei, rod al iubirii”. Papa îşi îndreaptă astfel gândul spre maternitatea Bisericii, „reflex al iubirii pline de solicitudine a lui Dumnezeu”:
• O maternitate ce vorbeşte fără cuvinte, care suscită în inimi mângâierea, o bucurie intimă, o bucurie care în mod paradoxal convieţuieşte cu durerea, cu suferinţa. Biserica, asemenea Mariei, păzeşte înlăuntrul ei dramele omului şi mângâierea lui Dumnezeu, le ţine împreună, de-a lungul pelerinajului prin istorie.

Nu omite apoi să reamintească „rolul bolnavilor în Biserică”. Un rol, pe care Papa îl defineşte „activ în a provoca, pentru a spune astfel, rugăciunea făcută cu credinţă”:
• În acest An al Preoţiei, îmi place să subliniez legătura dintre bolnavi şi preoţi, un soi de alianţă, de ’complicitate’ evanghelică. Şi unii şi alţii au o misiune: bolnavul trebuie să ’cheme’ preoţii, iar aceştia trebuie să răspundă pentru a atrage asupra experienţei bolii prezenţa şi acţiunea Celui Înviat şi a Duhului său.

 
Astfel, a continuat Papa, „putem vedea toată importanţa pastoralei bolnavilor, a cărei valoare este într-adevăr incalculabilă, pentru binele imens pe care îl face în primul rând bolnavului şi preotului însuşi, dar şi rudelor” şi „pe căi necunoscute şi misterioase, întregii Biserici şi lumii”. Benedict al XVI a amintit apoi înfiinţarea în urmă cu 25 de ani a Consiliului Pontifical pentru Pastorala Lucrătorilor Sanitari, voit mult de Ioan Paul al II-lea. A încheiat predica Liturghiei pentru Ziua Bolnavilor de la 11 februarie, tocmai cu un gând al predecesorului său, „pe care - a subliniat - l-a mărturisit prin viaţa sa”:
• Cristos, în acelaşi timp, l-a învăţat pe om să facă bine prin suferinţa sa şi să facă bine celui care suferă. În acest dublu aspect el a dezvăluit până la capăt sensul suferinţei.

Joi, în cursul după amiezii, la ora 17.30, Papa a ieşit la fereastra biroului său particolar de unde a binecuvântat credincioşii care participau la procesiunea în cinstea Maici Domnului, desăşurată pe Via della Conciliazione, purtând statuia Sfinteri Fecioare Maria de Lourdes. Între animatorii procesiunii s-a aflat şi anul acesta UNITALSI, Uniunea Naţională Italiană pentru Transportul Bolnavilor la Lourdes şi Sanctuare Internaţionale.

Aici serviciul audio: