Mesajul Papei pentru Postul Mare 2010: omul fără iubirea lui Dumnezeu este incapabil
să înfăptuiască adevărata dreptate
(RV - 4 februarie 2010) Omul nu poate înfăptui singur dreptatea, trebuie să
iasă din iluzia auto-suficienţei şi să intre în dreptatea
„mai mare” care este aceea a iubirii, dreptatea realizată de Cristos.
Scrie Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Postul Mare 2010 care va
începe pe 17 februarie, în Miercurea Cenuşii. Mesajul prezentat joi la Sala de presă
a Sfântului Scaun, dezvoltă o reflecţie pornind de la textul Sfântului Paul din Scrisoarea
către Romani:„Dreptatea lui Dumnezeu s-a manifestat prin credinţa în Cristos”
(Cf Rom 3, 21-22).
Papa se opreşte, înainte de toate asupra semnificaţiei
termenului „dreptate”, care potrivit cunoscutei expresii a lui Ulpian, jurisconsult
roman din secolul al III-lea, „dare cuique suum" înseamnă "a da fiecăruia
ce i se cuvine”. Însă, „lucrul de care omul are mai mare nevoie - notează - nu-i poate
fi garantat prin lege”. Sunt, desigur, necesare bunurile materiale - şi Papa repetă
o severă condamnare a indiferenţei faţă de foamea în lume - însă dreptatea „distributivă”
nu dă fiinţei umane tot ce e al „său” şi i se cuvine. „La fel şi mai mult decât de
pâine”, de fapt, omul are nevoie de Dumnezeu, de iubirea sa gratuită. Şi cu Sfântul
Augustin aminteşte că „nu este dreptate din partea omului aceea care îl sustrage pe
om de la adevăratul Dumnezeu”.
În al doilea rând Pontiful indică „tentaţia
permanentă a omului” - care este aceea a fariseilor - de „a identifica originea răului
într-o cauză exterioară”: în această direcţie - afirmă - multe dintre ideologiile
moderne cred să realizeze dreptatea înlăturând simplu aceste cauze exterioare. Un
mod de a gândi pe care îl defineşte „ingenuu şi miop”, deoarece „nedreptatea, rod
al răului, nu are rădăcini exclusiv externe: are originea în inima umană, unde se
găsesc germenii unei misterioase conivenţe cu răul”. Omul, de fapt - relevă - „simte
înlăuntrul său o ciudată forţă de gravitaţie care îl face să se plieze asupra sa,
să se afirme deasupra şi împotriva altora: este egoismul, consecinţă a culpei originale”.
În
al treilea pasaj Papa, explicând cum omul poate să-şi depăşească egoismul, aminteşte
sensul dreptăţii potrivit înţelepciunii ebraice: a da celui sărac, străin, orfan şi
văduvei „nu este altceva pentru israelit decât răsplata datorată lui Dumnezeu, care
a avut milă de mizeria poporului său…Dumnezeu este atent la strigătul celui sărman
şi ca răspuns cere să fie ascultat, cere dreptate faţă de cel sărac…Pentru a intra
în dreptate este necesar de aceea să se iasă din acea iluzie de auto-suficienţă, din
acea stare profundă de închidere, care este însăşi originea injustiţiei”: e necesară
o „eliberare a inimii” pe care Legea singură nu este în stare să o realizeze.
„Vestirea
creştină - subliniază Papa - răspunde pozitiv la setea omului de dreptate”: de fapt,
dreptatea lui Cristos „vine din har, unde nu este omul cel care repară, se vindecă
pe sine şi pe alţii”, dar este „gestul iubirii şi Dumnezeu care se deschide până la
extrem, până la a face să treacă în sine ’blestemul’ care revine omului, pentru a-i
transmite în schimb ‚binecuvântarea’ care se cuvine lui Dumnezeu”, potrivit unei dreptăţi,
divine, „profund diferită de cea umană”.
„În faţa dreptăţii Crucii” - continuă
Mesajul - oamenii se pot răzvrăti, „deoarece ea pune în evidenţă faptul că omul nu
este o fiinţă autarhică”, dar are nevoie de Dumnezeu „pentru a fi pe deplin el însuşi”.
A se converti la Cristos, înseamnă deci „a ieşi din iluzia auto-suficienţei pentru
a descoperi şi accepta” cu smerenie de a fi săraci, de a avea nevoie de iertarea şi
de prietenia lui Dumnezeu.
„Mulţumită acţiunii lui Cristos - continuă Benedict
al XVI-lea - noi putem intra în dreptatea „mai mare”, care este cea a iubirii (Cf
Rom 13,8-10), dreptatea celui care se simte tot mai mult debitor şi nu creditor,
pentru că a primit mai mult decât se poate aştepta”. „Întărit de această experienţă
- încheie Papa în Mesajul său pentru Postul Mare 2010 - creştinul este stimulat să
contribuie la a forma societăţi juste, în care toţi primesc necesarul pentru a trăi
conform propriei demnităţi de oameni şi unde dreptatea este însufleţită de iubire”.