Papa conduce recitarea Vesperelor de sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu, în Ziua mondială a vieţii consacrate

(RV - 2 februarie 2010) Lumea nu este atrasă atât de maeştri, cât de martori. Una din maximele cele mai importante şi cunoscute din învăţăturile Papilor se poate adapta vieţii persoanelor consacrate - călugări şi călugăriţe care se dedică lui Dumnezeu într-un anumit Institut pentru a sluji cauza Evangheliei în lume. Această convingere a orientat în aceşti ani gândul lui Benedict al XVI-lea asupra vieţii consacrate, în special când pe 2 februarie, în sărbătoarea Întâmpinării sau Prezentării Domnului la Templu - Papa se adresează acestor persoane în ziua în care se aminteşte şi se celebrează vocaţia lor specifică. Şi marţi după amiază, începând de la ora 17.30, conducând Vecernia euharistică şi recitarea orei canonice vesperale în bazilica Sfântul Petru papa Benedict a revene asupra importanţei vieţii călugăreşti pentru Biserică şi societate.
Reproducem pasaje mai semnificative din învăţătura Pontifului asupra acestui subiect.

Scena Evangheliei lui Luca în care bătrânul israelit Simeon iese în întâmpinarea micului Isus prezentat la Templu de Maria şi de Iosif, îl i-a din mâinile lor pentru a-l îmbrăţişa şi a-i exprima toată bucuria sa lui Dumnezeu pentru această întâlnire îndelung aşteptată, este ca o „fereastră” prin care Vechiul Testament se deschide spre Noul Testament. În ochii bătrânului Simeon se reflectă ochii profeţilor care l-au vestit pe Mesia fără să-l vadă: în gestul bătrânului care îl ia în braţe pe noul născut vedem timpul primului Legământ care atinge fizic momentul mântuirii. Benedict al XVI-lea a pus în lumină experienţa lui Simeon în una din predicile sale pentru 2 februarie:
• În acel Copil îl recunoaşte pe Mântuitorul, dare intuieşte în Duh că în jurul lui se vor juca destinele omenirii, şi că va trebuie să sufere foarte mult din partea celor care îl vor respinge; îi proclamă identitatea şi misiunea de Mesia prin cuvintele care formează unul din imnurile Bisericii în faţa naşterii ei (…) Entuziasmul este atât de mare încât a trăi şi a muri sunt acelaşi lucru, iar „lumina” şi „slava” devin o revelaţie universală ( 2006).

„Ochii mei au văzut mântuirea ta, afirmă cu gratitudine Simeon. Dar dorinţa acestei revelaţii, explică mai departe Papa, nu s-a stins niciodată. „Aşa cum bătrânii Simeon şi Ana - subliniază - erau dornici să-l vadă pe Mesia înainte de moartea lor” şi vorbeau despre el „celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului”:
• ...Aşa şi în timpul nostru este difuză, mai ales între tineri, nevoia de a-l întâlni pe Dumnezeu. Cei care au fost aleşi de Dumnezeu pentru viaţa consacrată adoptă în mod definitiv această năzuinţă spirituală. În ei arde o singură sete de iubire, care numai Cel Veşnic o poate potoli (2007).

„De mai multe ori şi eu - a afirmat Benedict al XVI-lea pe 18 februarie 2008, întâlnind un grup de reprezentanţi ai Institutelor călugăreşti şi Societăţilor de viaţă apostolică - am dorit să reamintesc că oamenii de azi simt o puternică rechemare religioasă şi spirituală, dar sunt gata să asculte şi să urmeze numai pe cine dă mărturie în mod coerent despre adeziunea sa la Cristos”.
Apoi, observa:
• Celebrarea de astăzi este cât se poate de oportună pentru a cere împreună de la Domnul darul unei prezenţe din ce în ce mai consistente şi incisive a călugărilor, călugăriţelor şi persoanelor consacrate în Biserică în mers pe străzile lumii. Dragi fraţi şi surori, sărbătoarea pe care o celebrăm astăzi ne aminteşte că mărturia voastră evanghelică, pentru ca să fie eficace, trebuie să izvorască dintr-un răspuns fără rezerve la iniţiativa lui Dumnezeu care v-a consacrat pentru sine printr-un act special de iubire.

Papa nu a ascuns dificultăţile prin care de mut timp trec persoanele consacrate - scăderea numărului vocaţiilor, vârsta atâtor călugări care nu mai este cea „verde” şi uneori - a notat - chiar şi o anumită „oboseală spirituală şi carismatică”. Dar alături de situaţii dificile, „pe care e bine a le privi cu curaj şi adevăr”, trebuie totuşi înregistrate, a adăugat în intervenţia citată din 2008, „semne pozitive de revenire, mai ales atunci când comunităţile au ales să se întoarcă la origini pentru a trăi de o manieră mai corespunzătoare spiritul Fondatorului”.

Şi reînnoind îndemnul lui Ioan Paul al II-lea, conţinut în Scrisoarea Apostolică „La începutul noului mileniu”, Benedict al XVI-lea a repetat că trebuie „să se plece din nou de la Cristos”:
• Îl alegi pe Cristos, mai mult, te laşi „cucerit” de el fără rezerve. În faţa unui asemenea curaj, câtă lume însetată de adevăr rămâne impresionată şi este atrasă de cine nu ezită să-şi de-a viaţa, propria viaţă, pentru acela în care crede. Oare nu aceasta este fidelitatea evanghelică radicală la care este chemată, şi în timpul nostru, orice persoană consacrată? Să aducem mulţumiri Domnului pentru că numeroşi călugări şi călugăriţe, atâtea persoane consacrate, în orice colţ al pământului, continuă să dea o supremă şi fidelă mărturie de iubire pentru Dumnezeu şi pentru fraţi, mărturie care nu rareori se colorează cu sângele martirajului.

Aici serviciul audio: