2010-02-01 16:46:30

Papa către Episcopii din Anglia şi Ţara Galilor în vizită ad Limina: Biserica are dreptul de a participa la dezbaterea publică, în dialog cu societatea


(RV - 1 februarie 2010) Într-un context caracterizat de puternicele presiuni ale secularizării, credincioşii catolici au dreptul să mărturisească adevărul Evangheliei: a subliniat papa Benedict al XVI-lea în discursul său ţinut luni dimineaţă în prezenţa membrilor Conferinţei episcopale a Angliei şi Ţării Galilor primiţi împreună la încheierea vizitei lor ad Limina Apostolorum, adică la Mormintele Apostolilor. Pontiful a vorbit despre libertatea comunităţilor religioase, uneori pusă în pericol de un anumit tip de legislaţie. Nu a lipsit în discursul Sfântului Părinte nici o aluzie la apropiata sa călătorie apostolică în Marea Britanie. Eveniment, a spus preşedintele Conferinţei episcopale, arhiepiscopul de Westminster, mons. Vincent Nichols, care va fi ocazie de creştere nu numai pentru catolici ci pentru toţi cetăţenii ţării.

Marea Britanie, a notat Papa, este bine cunoscută „pentru angajamentul ei ferm” de a urmări „egalitatea şanselor pentru toţi membrii societăţii”. Cu toate acestea, a observat, efectul unor legi „menite să atingă acest obiectiv” a fost acela „de a impune injuste limitări libertăţii comunităţilor religioase de a acţiona în acord cu convingerile lor”. Sub anumite aspecte, a continuat Benedict al XVI-lea, aceasta violează „legea naturală pe care este bazată egalitatea tuturor oamenilor”. De aici, îndemnul către prelaţi, de a face astfel ca „învăţăturile morale ale Bisericii să fie mereu prezente în integritatea lor şi să fie apărate cu convingere”.
• Fidelity to the Gospel in no way restricts…Fidelitatea faţă de Evanghelie - a spus Papa - nu restrânge libertatea altora în nici un mod”. Din contra, “slujeşte libertatea lor oferind adevărul”. Episcopii trebuie deci să continue să insiste asupra dreptului de a participa la dezbaterea publică printr-un dialog respectuos cu celelalte componente ale societăţii”.

Procedând astfel, a adăugat, „nu păstraţi doar străvechile tradiţii britanice de libertate de expresie şi schimb onest de opinii”, dar, în acelaşi timp, daţi glas „convingerilor multor persoane care nu au mijloacele pentru a le exprima:
• When so many of the population claim to be Christian…Când atât de multă lume se declară creştină - se întreabă Papa - cum poate cineva să critice dreptul de a putea asculta Evanghelia? Comunitatea catolică engleză şi galeză “trebuie să vorbească cu o singură voce”, a adăugat, pentru ca mesajul de mântuire al lui Cristos să fie prezentat în mod convingător lumii. Aceasta cere nu numai de la episcopi, dar şi de la preoţi şi de la catiheţi, o atenţie specială la glasul Duhului Sfânt, “care conduce întreaga Biserică în adevăr” şi în unitate.

Benedict al XVI s-a oprit în continuare asupra rolului laicilor chemaţi să transmită credinţa noilor generaţii. „Într-un context social care încurajează expresia unei diversităţi de opinii despre orice chestiune” este important „să se recunoască disensiunea pentru ceea ce este:
• It is the truth revealed through Scripture...Adevărul revelat prin intermediul Scripturii şi al Tradiţiei şi esprimat de Magisteriul Bisericii, acesta ne face liberi”: a spus Papa care a oferit şi o reflecţie asupra raporturilor ecumenice şi inter-religioase care în Marea Britanie asumă o mare importanţă datorită unei felurite structuri demografice.

În acelaşi timp a cerut episcopilor să „implementeze cu generozitate” dispoziţiile Constituţiei apostolice „Anglicanorum Coetibus” pentru a primi acele grupuri de anglicani care doresc să intre în deplină comuniune cu Biserica Catolică. Sunt convins, a spus Pontiful, că „aceste grupuri vor fi o binecuvântare pentru întreaga Biserică”:
• On the occasion of my forthcoming Apostolic Visit…Cu ocazia apropiatei mele vizite apostolice în Marea Britanie - a afirmat - îi voi putea vedea personal” şi întări în credinţă.

A amintit în această privinţă „exemplul extraordinar” al cardinalului Newman, credincios faţă de adevărul revelat, chiar şi cu preţ personal:
• Great writers and communicators of his stature…În Biserica de azi, avem nevoie de mari scriitori şi comunicatori de statura cardinalului Newman, şi a exprimat speranţa că devoţiunea pentru el „va inspira pe mulţi să-i urmeze paşii”. Mai departe, a subliniat faptul că Newman, renumit pentru studiile sale, a fost înainte de toate un preot.

În Anul Sfintei Preoţii papa Benedict a îndemnat episcopii din Anglia şi Ţara Galilor să urmeze exemplul său de dăruire faţă de rugăciune, „de sensibilitate pastorală faţă de cei nevoiaşi din propria turmă şi pasiune pentru vestirea Evangheliei. Pontiful a cerut de asemenea prelaţilor să nu cruţe energii „pentru a încuraja vocaţiile şi evidenţia semnificaţia reală precum şi necesitatea preoţiei” pentru credincioşi. Aceştia din urmă, a amintit Benedict al XVI-lea, trebuie să-i susţină pe preoţii lor şi să recunoască dificultăţile pe care astăzi trebuie să le înfrunte. Credincioşii, a mai spus Papa, trebuie să evite de a privi la preoţi ca la simpli funcţionari, ci mai curând trebuie să se bucure pentru acest dar al slujirii preoţeşti.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.