2010-01-20 20:04:10

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


RV 20 ian 2010. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- La audienţa generală, miercuri în aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a vorbit despre importanţa actualei Săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor; "în ultimii cincizeci de ani, a evidenţiat Pontiful, s-au înregistrat progrese reale în ce priveşte colaborarea şi fraternitatea dintre toţi creştinii; cu toate acestea, a evidenţiat, unitatea creştinilor este rodul lucrării divine şi al responsabilităţii umane, ce creşte pe măsură ce se consolidează fidelitatea comună faţă de Cristos".

- Tot miercuri, în cadrul audienţei generale, Succesorul lui Petru a binecuvântat statuia Sfintei Rafaela Maria Porras, fondatoarea congregaţiei "Slujitoarele Preasfintei Inimi a lui Isus"; cu noi, superioara generală, sora Fukasawa, care afirmă: "adoraţia Preasfântului Sacrament şi vestirea Evangheliei reprezintă centrul vieţii noastre de persoane consacrate".

- Deasemeni, Benedict al XVI-lea a procedat la numiri episcopale pentru dieceza de Nova Friburgo, în Brazilia şi pentru vicariatul apostolic de Soddo-Hosanna, în Etiopia; pentru eparhia de Stryj a Ucrainenilor, a numit administrator apostolic "ad nutum Sanctae Sedis" pe episcopul Taras Senkiv, în prezent titular de Siccenna şi auxiliar al aceleiaşi circumscripţii ecleziastice.

- "Rea credinţă şi dezinformare": este titlul unui articol publicat în ediţia de joi, 21 ianuarie, de cotidianul Sf. Scaun "L'Osservatore Romano", sub semnătura lui Bernard-Henri Lévy. "Ar trebui să se pună capăt cu reacredinţa şi cu dezinformarea oridecâteori este vorba de Benedict al XVI-lea" - notează autorul articolului care evidenţiază în subtitlu: "Când ţapii ispăşitori poartă numele de Pius şi Benedict".

- Cuvintele adresate de Ioan Paul al II-lea Cubei, pot fi aplicate, păstrând proporţiile, şi Eritreii, pentru a spune: Eritrea, deschide-te faţă de lume!": este concluzia adunării ROACO – Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale – încheiată miercuri la Roma, sub preşedinţia card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale; în centrul reuniunii, printre diferitele teme, situaţia creştinilor în Eritrea, o ţară care trece prin mari încercări, la nivel politic şi social, dar şi eclezial.

- Roma. Episcopii irlandezi vor efectua o vizită la Roma pe 15-16 februarie pentru o nouă întâlnire cu papa Benedict al XVI-lea, după cea de pe 11 decembrie anul trecut: a anunţat directorul Sălii Vaticane de Presă, pr. Federico Lombardi. Pe agenda vizitei, chestiunea abuzurilor în dauna minorilor comise de unii membri ai clerului irlandez.

- O mie de oraşe de pe toate continentele au anunţat adeziunea la cea de a doua Zi internaţională de mijlocire a păcii pentru Ţara Sfântă, care în acest an se marchează la 31 ianuarie. În mesajul trimis pentru această ocazie, mons. Mario Toso, secretarul Consiliului Pontifical "Justitia et Pax" îndeamnă tinerii să nu-şi piardă curajul în faţa dificultăţilor actuale şi să persevereze în rugăciune pentru darul păcii.

- Panică, în Haiti, pentru un nou cutremur, de 6.1 grade Richter, miercuri dimineaţă la ora locală 6.00; noua undă seismică a dus la prăbuşirea unor clădiri deja grav avariate. Continuă, între timp, operaţiunile de salvare de sub moloz: la şapte zile de la cutremur, a fost salvată o fetiţă de numai 15 zile, în acelaşi pătuţ în care dormea pe 12 ianuarie, când s-a verificat primul cutremur. Bilanţul victimelor continuă să fie tot mai ridicat: cel puţin 75 de mii de morţi, peste 250.000 de răniţi şi circa un milion, au rămas fără casă. Sâmbătă, programate funeraliile arhiepiscopului de Port-au-Prince, mons. Serge Miot, victimă alături de poporul şi credincioşii săi.

- Irak. După ultimele asasinate, duminică şi luni, la Mosul, mons. Jean Sleiman, arhiepiscop de Bagdad al latinilor, îndeamnă: "trebuie sfâşiat vălul de tăcere care acoperă uciderea creştinilor în Irak".

- Malaysia. Arestaţi opt tineri în urma atacului comis în dauna unei biserici din capitală.

- Roma. În fiecare joi, la ora locală 16.00, credincioşii de limba arabă vor avea posibilitatea de a participa la o Sfântă Liturghie, după ritul bizantin în limba arabă.

- Din actualitatea internaţională. Statele Unite: locul senatorului democrat Ed Kennedy, câştigat de un republican în urma alegerilor din Massachusetts. Nigeria: arhiepiscopul de Jos precizează: violenţele din regiune au la bază mai mult probleme etnice şi politice decât religioase.

- Joi, 21 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român sfântul Maxim Mărturisitorul, cuvios şi sfântul Neofit, martir şi, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfânta Agneza, fecioară, martiră, secolul IV. Deasemeni, a Patra Zi din Octava de Rugăciune pentru unitatea creştinilor, pe tema "A da mărturie celebrând moştenirea credinţei - "«Ce anume?» Ei au spus: «Cele despre Isus Nazarineanul»" (Lc 24,19).







All the contents on this site are copyrighted ©.