Teologia nunţii din Cana Galileii: subsidiu omiletic la Duminica a II-a din Timpul
ordinar, An C
RV - 16 ianuarie 2010) E ziua Domnului. Evanghelia Liturghiei duminicale ne
oferă o lecţie de teologie: teologia nunţii din Cana Galileii, scrisă de Sfântul
Ioan în capitolul 2 al Evangheliei sale, versetele 1-12. Să o ascultăm: „În
ziua a treia, s-a făcut o nuntă în localitatea Cana, din Galileea. Mama lui Isus era
acolo. A fost chemat şi Isus cu ucenicii săi la nuntă. Terminându-se vinul, mama lui
Isus i-a zis: "Nu mai au vin". Isus i-a răspuns: "Ce vrei de la mine, femeie? Încă
nu a venit ceasul meu". Mama lui Isus a zis slujitorilor: "Faceţi tot ce vă va spune".
Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, fiecare de circa o
sută de litri. Isus le-a zis: "Umpleţi vasele cu apă". Ei le-au umplut până sus. Atunci
Isus le-a spus: "Scoateţi acum şi duceţi nunului". Şi i-au dus. Nunul a gustat apa
prefăcută în vin. El nu ştia de unde este vinul, slujitorii însă care scoseseră apa,
ştiau. Nunul l-a chemat atunci pe mire şi i-a zis: "Orice om pune la masă mai întâi
vinul cel bun şi numai după ce au băut bine, îl pune pe cel mai puţin bun. Dar tu
ai ţinut vinul bun până acum". Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Isus;
era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el.
După aceasta, s-a coborât la Cafarnaum împreună cu mama sa, cu rudele şi ucenicii
săi şi au rămas acolo câteva zile.”
Observăm imediat abilitatea narativă extraordinară
a evanghelistului Ioan. El ia un episod din viaţa lui Isus şi îl transformă într-o
lecţie de teologie populară, în care ospăţul de nuntă din Cana este transfigurat de
imagini şi cuvinte care transmit o serie de mesaje cifrate.
Mesajele în cod
sunt mai multe: absenţa mirilor în timpul banchetului de nuntă; terminarea vinului
în momentul de vârf al sărbătorii; cuvântul „femeie” folosit de Isus adresându-se
mamei sale; porunca dată de Maria slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”; şi, în
fine, apa prefăcută în vin.
Învăţătura se deschide cu notarea că acest fapt
prodigios s-a întâmplat în cea „de-a treia zi” a activităţii apostolice a lui Isus,
şi că minunea i-a fost ca şi „smulsă” de presiunea din partea mamei sale, căci -
aşa cum el însuşi spusese - nu-i venise încă ceasul. Doar în ceasul morţii şi învierii
sale va apărea tuturor în mod extrem de clar ceea ce ucenicii intuiseră la Cana Galileii.
Nu
mai au vin. Învăţătura de bază acestui fragment evanghelic este că religia este
o comuniunea de iubire dintre Dumnezeu şi oameni. Ei sunt, Dumnezeu şi umanitatea,
mirii teologiei creştine. În alte religii legătura dintre Dumnezeu şi oameni poate
fi concepută într-un alt mod, dar pentru Isus nu poate fi concepută decât ca o relaţie
de iubire. Chiar şi profeţii lui Israel gândeau în acelaşi mod.
Exemplu este
fragmentul din Isaia 62, 1-5, astăzi prima lectură, unde citim că „Domnul se va
bucura de tine, cum se bucură mirele de mireasă” Iată textul: Din
dragoste pentru Sion nu voi tăcea, din dragoste pentru Ierusalim nu voi avea odihnă,
până când dreptatea lui nu va apărea ca o lumină şi mântuirea lui nu va străluci ca
o făclie aprinsă. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava
ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care îl va hotărî însuşi Domnul. Vei fi ca o cunună
strălucitoare în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.
De acum nu te vor mai numi "Cea părăsită" şi nu-ţi vor mai numi pământul tău "Ţară
pustie", ci te vor numi "Bucuria mea" şi pământul tău: "Mireasă fericită", căci Domnul
şi-a găsit bucuria în tine şi ţara ta se va cununa cu el. După cum se uneşte în căsătorie
tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine, şi după cum mireasa
este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău.
Dacă religia
este bazată pe altceva, pe tradiţii populare, pe caracterul rezonabil al credinţei,
pe etica religioasă necesară unei bune trăiri între oameni, într-o zi sau alta „vinul
se va termina la mijlocul sărbătorii”. Vor rămâne atunci dezamăgiţi mai ales cei care
cred că intră în lumea realităţilor spirituale cu ajutorul unor tehnici de manipulare
psihologică a potenţialului lor lăuntric.
Ar putea rămâne „fără vin”, dezamăgiţi,
chiar şi acei evrei, care, uitând învăţătura profeţilor, pun în centrul religiozităţii
lor Legea lui Dumnezeu, şi nu pe Dumnezeul Legii. Este o poziţie religioasă respectabilă,
dar periculoasă. Numai ideea unui Dumnezeu tată al tuturor oamenilor poate salva religiile
de pericolul, mereu latent al extremismului ideologic.
Faceţi tot ce vă
va spune. În pericopa evanghelică nu ne este sugerat în nici un mod să recurgem
la teologia sponsală a Bibliei pentru a profita de ea, cum se întâmplă adesea în mai
multe relaţii de logodnă. Ceea ce Maria spune slujitorilor, lămureşte această ambiguitate:
„Faceţi tot ce vă va spune” (v.5). Ea, care a fost prima mireasă a lui Dumnezeu în
economia Evangheliei, a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”
(Lc 1,38). Acum apare clar, pentru ce Isus, răspunzând mamei sale care îi cerea
să intervină deoarece la sărbătoarea de nuntă se terminase vinul, i-a răspuns: "Ce
vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu" (v. 4). Evanghelistul Ioan, pune
aici faţă în faţă: prima femeie a neamului omenesc, care a spus „nu” lui Dumnezeu
(Gen 3,15), şi prima femeie a noii umanităţi, care a spus „da” lui Dumnezeu (Lc 1,38)
şi ne invită toţi să facem la fel.
Doar cu această condiţie, apa religiozităţii
umane va putea fi prefăcută în vinul Evangheliei, într-un vin care nu este egal cu
nici unul altul. Aceasta este convingerea lui Ioan. Şi aceasta este şi convingerea
ucenicilor săi, şi bineînţeles, şi a noastră.