Duminică Ziua mondială a Migrantului pe tema minorilor: interviu cu arhiep. Marchetto
(RV - 15 ianuarie 2010) Va fi marcată duminică 17 ianuarie cea de-a
96-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului pe tem,a „Migranţii
şi refugiaţii minori”. În mesajul său această ocazie, publicat pe
16 octombrie, Benedict al XVI-lea aminteşte că emigraţia a fost o experienţă trăită
şi de Isus, când, copil fiind, a trebui să se refugieze în Egipt. Astăzi, în pofida
celor prevăzute de Convenţia Drepturilor Copilului - aminteşte Papa - de fapt mulţi
minori sunt lăsaţi în părăsire şi, în diferite moduri, sunt în pericol de exploatare.
Este necesar - continuă Pontiful - ca migranţilor minori să le fie rezervată atenţia
justă pentru favorizarea dezvoltării lor fizice, culturale, spirituale şi morale.
Aici serviciul audio:
Despre
temele mesajului Papei, să ascultăm comentariul arhiepiscopului Agostino Marchetto,
secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor: •
Sfântul Părinte aminteşte că cei mici, copiii „sunt mai vulnerabili pentru că sunt
mai puţin capabili să-şi facă auzit glasul" (Insegnamenti XIII, 2, 1990, pag.
672). Menţionează apoi faptul că minorii se bucură de „drepturile fundamentale ale
persoanei la fel ca adultul”, dar din păcate acest lucru nu se întâmplă. Trebuie salvgardat
cel mai bun interes al minorului ( cum de altfel se afirmă în Convenţia Drepturilor
Copilului (Cf. art. 3). Apoi, din punctul de vedere mai specific creştin, este
mereu actual avertismentul lui Cristos care la judecata finală va considera făcut
lui însuşi ceea ce s-a făcut sau s-a negat "chiar şi unuia dintre aceştia mai mici"
(Cf. Mt 25,40.45), şi - în acest sens - este greu de găsit cineva mai „mic”
decât migranţii şi refugiaţii minori. Care sunt cauzele care îi
fac astăzi pe minori să lase propria patrie? • Factorii care îi determină pe
minori să lase pământul lor sunt asemănătoare cu cele ale adulţilor. Există motive
care îi fac să fugă de războaie, violenţe, persecuţii etnice şi religioase, dar sunt
şi alte motive care, deşi nu pun imediat în pericol viaţa fizică, nu lasă oricum perspective
pentru o viaţă demnă pentru sine şi pentru cei dragi, sau pentru un viitor mai bun
în propria ţară. Pe lângă acestea, există cauze specifice pentru minori. De exemplu,
când este dificil a ajunge într-o ţară de destinaţie dorită, un minor se poate gândi
să încerce să emigreze fără acte. Un minor neînsoţit, de fapt, nu poate fi repatriat.
În aceste cazuri el reprezintă speranţa, uneori pentru toată familia sa, care poate
de-a dreptul să-l fi încurajat să lase propria ţară.
Şi care sunt dificultăţile
migranţilor şi refugiaţilor minori? • Bineînţeles toate dificultăţile
pe care le întâmpină persoanele adulte care au lăsat patria şi se găsesc într-o ţară
străină, cu limbă, uzanţe, hrană, climă şi de asemenea culturi şi religie diferite,
sunt trăite şi de minori. Totuşi există dificultăţi specifice. Cine, de pildă, imigrează
în mod iregular, pentru a ajuta poate familia, simte povara psihologică de a nu da
faliment în această iniţiativă, De aceea, este gata să îndure injustiţii, violenţe
şi maltratări, doar să obţină permisul de şedere sau poate o formare şcolară superioară,
încât să fie productiv şi să trimită apoi ajutor financiar acasă. Cin imigrează cu
familia se află în situaţia de a trebuie să trăiască şi să crească „între două culturi”,
cum se spune: între cea a părinţilor şi cultura ţării de primire. În acest cazuri
integrarea este deosebit de delicată şi dificilă. Aici trebui să existe o însoţire
plină de răbdare, atentă şi competentă.
În Mesajul său pentru Ziua Mondială
a Migrantului şi Refugiatului de duminică 17 ianuarie, Benedict al XVI-lea exprimă
recunoştinţă pentru ceea ce se face cu mare generozitate în domeniul migranţilor şi
îi invită pe toţi creştinii să-şi dea seama de provocarea socială şi pastorală pe
care o pune condiţia minorilor migranţi şi refugiaţi. Răsună în inima noastră cuvintele
lui Isus: "Am fost străin şi voi m-aţi primit" (Mt 25,35), precum şi marea
poruncă pe care el ne-a lăsat-o: a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul
şi cu toată mintea, dar unită cu iubirea faţă de aproapele (cf. Mt 22,37-39).
Acest lucru ne face să considerăm că orice intervenţie concretă a noastră trebuie
să se hrănească înainte de toate din credinţa în acţiunea harului şi a providenţei
divine. În felul acesta şi primirea şi solidaritatea faţă de cel străin, în special
dacă e vorba de copii, devine vestire a evangheliei solidarităţii. Biserica o proclamă
atunci când îşi deschide braţele şi lucrează ca să fie respectate drepturilor migranţilor
şi refugiaţilor, stimulându-i pe responsabilii naţiunilor, ai organismelor şi ai instituţiilor
internaţionale să promoveze iniţiative adecvate pentru sprijinirea lor.