2010-01-14 16:36:43

Deteriorarea situaţiei în Ţara Sfântă nu este de folos nici israelienilor nici palestinienilor: Declaraţia finală a episcopilor catolici după vizita la Locurile Sfinte


RV 14 ian 2010. S-a încheiat joi la Ierusalim vizita episcopilor din Grupul de Coordonare a Conferinţelor Episcopale din Europa şi America de Nord pentru sprijinul creştinilor în Ţara Sfântă. Episcopii s-au reunit în rugăciune la bazilica Sfântului Mormânt amintind în mod special victimele cutremurului din Haiti. Succesiv, în cadrul conferinţei de presă de la sediul Patriarhatului Latin de Ierusalim a fost prezentată o declaraţie finală, care se face ecoul cuvintelor lui Benedict al XVI-lea de la 15 mai 2009, la Tel Aviv, la încheierea călătoriei sale apostolice în Iordania, Israel şi Teritoriile Palestiniene.

De la Ierusalim, corespondentul agenţiei SIR, Daniele Rocchi:
• "Să nu mai fie vărsare de sânge! Să nu mai fie ciocniri, terorism sau război!". Soluţia bazată pe coexistenţa a două State, sperată de Pontiful Roman, nu pare să fie aproape – se citeşte în textul Declaraţiei finale. "Mulţi îşi exprimă dorinţa de pace, dar este nevoie de un angajament pentru dreptatea care să asigure pacea. Soluţiile sunt foarte cunoscute liderilor, dar este nevoie de curaj şi voinţă politică". Printre ameninţările la această soluţie, care prevede "dreptul Israelului la existenţă şi la securitate iar pentru poporul palestinian, dreptul la o patrie independentă şi suverană", episcopii catolici amintesc "violenţa, dărâmarea de locuinţe, problemele legate de vizele de intrare, exproprierea de pământ şi alte politici". În documentul final al vizitei, episcopii solicită "aplicarea deplină a Acordului Fundamental şi înlesniri în acordarea vizelor pentru operatorii pastorali, ceea ce permite Bisericii să-şi ducă mai departe misiunea sa". O situaţie deteriorată "nu este pozitivă nici pentru israelieni nici pentru palestinieni, după cum nu este pozitivă nici pentru regiune şi pentru lume", subliniază grupul de coordonare, care afirmă angajamentul "de a face cunoscut catolicilor răspândiţi în întreaga lume ceea ce se întâmplă aici". "Facem apel la credincioşii din toate naţiunile ca să înalţe rugăciuni pentru Biserica-Mamă şi pentru o pace justă, pentru ca să fie informaţi despre această situaţie şi pentru ca să vină în pelerinaj şi să dea mărturie vibrantă despre credinţă aici, la pietrele vii ale Bisericii locale, numită 'A cincea Evanghelie'.

"Îi îndemnăm – scriu episcopii catolici după vizita în Ţara Sfântă – să-i sprijine pe cei care în exerciţiul funcţiunii lor publice îşi asumă iniţiative curajoase pentru o soluţionare justă a conflictului". "În situaţia actuală, se încheie Declaraţia finală, e greu să sprijinim speranţa dar fiind creştini, cu toţii ne-am născut la Betleem şi cu toţii am murit şi am înviat la Ierusalim. În pofida rănilor acestui pământ, iubirea şi speranţa continuă să fie vii. Pacea şi dreptatea sunt la îndemână dar liderii politici şi toate persoanele de bunăvoinţă au nevoie de curaj pentru a le dobândi".

Contactat de Radio Vatican, episcopul italian Riccardo Fontana, a afirmat că delegaţia de episcopi catolici a fost primită şi de viceministrul israelian pentru Afacerile Externe:
• "Am subliniat câteva probleme, în principal vizele pentru personalul religios, care recer o aşteptare teribil de lungă, dar şi alte dificultăţi. Am solictitat apoi respectul drepturilor omului în Fâşia Gaza. Ne-am referit şi la negocierile în curs de desfăşurare, pentru a reafirma status quo-ul şi drepturile celor trei religii care se raportează la patriarhul biblic Abraham, aici în acest Oraş Sfânt pentru noi toţi".

Ce reacţie aţi observat din partea autorităţilor?
• "Reacţia a fost pozitivă. Viceministrul ne-a arătat o mare politeţe. A spus că prezenţa creştinilor în Ţara Sfântă este utilă nu doar creştinilor, dar şi evreilor şi musulmanilor, că reconcilierea între diversităţi este fundamentală pentru o coexistenţă paşnică. Noi toţi avem speranţa că vom obţine ceea ce ni s-a spus. Să sperăm că va învinge bunul simţ".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.