Telegrama Sfântului Părinte pentru moartea cardinalului malgaş Armand Gaétan Razafindratandra:
o viaţă dedicată Evangheliei şi poporului său
(RV – 11 ianuarie 2010) Un păstor plin de pasiune care şi-a dedicat întreaga viaţă
în favoarea Evangheliei şi a poporului malgaş: astfel îl aminteşte Benedict al XVI-lea
pe cardinalul Armand Gaétan Razafindratandra, arhiepiscop emerit de Antananarivo,
decedat sâmbăta trecută, la vârsta de 84 de ani. Într-o telegramă adresată arhiepiscopului
de Antananarivo, monseniorul Odon Marte Arsene Razanakolona, Sfântul Părinte îşi exprimă
sentimentele de afecţiune şi de uniune spirituală cu toate persoanele care – în Madagascar
– sunt afectate de acest doliu. Pontiful îi mulţumeşte Domnului pentru ministerul
cardinalului malgaş care şi-a pus toate calităţile în slujba vestirii Evangheliei.
În finalul telegramei, Sfântul Părinte îi asigură pe credincioşii diecezei de
Antananarivo, pe rudele cardinalului şi pe toţi credincioşii care vor participa la
înmormântarea înaltului prelat de binecuvântarea sa apostolică.