Predică la Botezul Domnului: epifanie şi anticipare

(RV - 10 ianuarie 2010) E ziua Domnului. Spre Isus, Fiul lui Dumnezeu născut din femeie la plinirea timpurilor pe care l-am sărbătorit în timpul liturgic al Crăciunului, vedem îndreptându-se multe persoane: păstorii în noaptea sfântă, bătrânii Simeon şi Ana care îl întâmpină la templul din Ierusalim, magii de la Răsărit care cad în genunchi şi îi aduc daruri.

Lecturile biblice, de la Crăciun încoace, ne-au făcut să retrăim aceste întâlniri la slujbele bisericeşti. Din toate am putut desprinde fragilitatea umană şi măreţia divină, aspecte comune dar şi extraordinare. Acesta este misterul Întrupării: Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi. În duminica de după 6 ianuarie, celebrăm Botezul Domnului, o nouă epifanie sau arătare. După ce s-a manifestat păgânilor în gestul sosirii şi închinării magilor de la Răsărit, astăzi Isus este manifestat iudeilor, acelui popor în conştiinţa căruia era vie aşteptarea lui Mesia. Se poate spune că botezul lui Cristos în apele Iordanului, râul care scaldă vertical toată ţara făgăduinţei, Ţara Sfântă, precum şi toate paginile Bibliei, este în mod esenţial o grandioasă epifanie.

Râul Iordan. Izvorând din Munţii Hermon din nordul Palestinei, Iordanul se aruncă în acea fosă profundă care îşi ia numele tocmai de la râu, traversează lacul Tiberiade - rabinii din antichitate îşi imaginau că apele Iordanului nu se amestecă cu cele ale lacului - şi se îndreaptă pe un parcurs întortocheat de peste 300 de kilometri pe o linie de 104 kilometri spre moartea şi îngroparea sa în punctul cel mai coborât de pe glob, 392 metri sub nivelul mării, care este Marea Moartă. Dar acest râu, cum spuneam, străbate şi întreaga Biblie, de la cartea Genezei când Lot a ales ca domeniu al său tocmai valea Iordanului (Gen 13,10) până în Noul Testament când pe malurile sale a apărut acel profet extraordinar, despre care Isus a spus că „nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11,11).

Fireşte, cronologic, între sosirea magilor şi venirea lui Isus la Iordan spre a fi botezat de Ioan, Înaintemergătorul, există o perioadă de aproximativ treizeci de ani. Şi totuşi ceea ce se petrece pe malurile Iordanului cu ritul botezului conferit de Ioan, rezumă toată viaţa ascunsă a lui Isus la Nazaret şi anticipează sensul autentic al vieţii sale publice: activitatea mesianică. De aceea, evenimentul a fost remarcat de toţi evangheliştii şi a devenit imediat după înălţarea lui Isus la cer şi după trimiterea Duhului Sfânt, obiect al predicii apostolice, tocmai pentru importanţa singulară a Botezului şi a semnificaţiei pe care o are în viaţa lui Isus.

Botezul lui Ioan. Evident, cuvântul botez trebuie înţeles în mod corect. În cadrul misiunii lui Ioan, gestul nu era doar o simplă acţiune rituală, dar nici sacramentală aşa cum are loc în experienţa creştină ulterioară. Botezul lui Ioan avea o importanţă morală: constituia un eveniment de recunoaştere a păcatelor, de convertire pentru reînceperea de la capăt a vieţii. De-a lungul râului Iordan, Ioan Botezătorul pregătea lumea la venirea lui Mesia chemând-o la o schimbare radicală. O lume de păcătoşi exprima prin acel gest deschiderea inimii, dispoziţia lăuntrică şi invoca de la Dumnezeu dreptatea şi pacea sa. Această lume, în aşteptare şi deschisă spre convertirea vieţii anunţată de Ioan - vine, ba a şi venit: evenimentul are loc. Cerurile s-au deschis şi glasul Tatălui a răsunat: Acesta este Fiul meu cel preaiubit, de el să ascultaţi (Cf Mc 9,6).

În acest context, se arată Isus potrivit Evangheliei după Luca 3,15-16.21-22:

În acel timp poporul, venit la Ioan, era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, drept răspuns Ioan a zis tuturor: "Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. După ce s-a botezat tot poporul, s-a botezat şi Isus. Pe când se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt a coborât peste el, cu o înfăţişare trupească, sub formă de porumbel, iar din cer s-a auzit un glas care zicea: "Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria".

L-am contemplat cu ochii credinţei în sărăcia ieslei de la Betleem; l-am însoţit liturgic la templul din Ierusalim pentru tăierea împrejur şi punerea numelui de mântuitor; l-am văzut îngrijoraţi fugind în Egipt ca să scape de urmărirea cruntului Irod şi apoi întorcându-se la Nazaret după moartea prigonitorilor; l-am însoţit în mijlocul pelerinilor la templul din Ierusalim de sărbătoarea Paştelui, la vârsta de 12 ani. Timp de aproape treizeci de ani l-am văut pe Isus rămas în anonimatul micii localităţi, ducând o viaţă normală la Nazaret, alături de Maria şi de Iosif, şi unde era cunoscut ca fiul dulgherului. Acum iese în lume, se duce la râul Iordan unde boteza Ioan şi se aşează în rând cu mulţimea păcătoşilor. A intrat cu adevărat în lume, în familia umană cu toată slăbiciunea, mărginirea şi povara ei.
 
Botezul lui Isus în râul Iordan. Se poate spune că împreună cu el coboară în apă întreaga umanitate păcătoasă pe care El a venit să o salveze. Este o anticipare existenţială a acceptării morţii pe cruce semnificată de intrarea în apa râului şi a învierii sale sugerată de ieşirea din Iordan. Evenimentul anticipator este confirmat de glasul Tatălui din cer „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria”, de cerurile care se deschid şi de Duhul ca un porumbel coborându-se peste el. Semnificaţia deplină a botezului lui Isus, care înfăptuieşte toată dreptatea, se dezvăluie numai pe cruce: botezul este acceptarea morţii pentru păcatele omenirii. În mod anticipat, Isus a luat asupra sa povara păcatelor oamenilor şi a purtat-o cu sine în Iordan. Îşi începe activitatea de Mesia luând locul păcătoşilor. O începe cu anticiparea crucii. Astfel botezul apei conferit de Ioan capătă sensul deplin din „botezul” adică din moartea lui Isus. Se înţelege atunci motivul pentru care în discursurile proprii ale lui Isus cuvântul „botez” se referă la moartea sa (cf Mc 10,38; Lc 12,50). De acum cei care se vor naşte din apă şi din Duh Sfânt vor deveni fii ai lui Dumnezeu întru Fiul mort şi înviat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.
La întrebarea cine este şi ce misiune are Isus, evanghelistul răspunde cu povestirea celor petrecute la râul Iordan. Omul care coboară în apă este solidar cu poporul său în atitudinea de convertire. Este Fiul iubit de Dumnezeu, după cum proclamă glasul din cer; este acela care va boteza oamenii cu Duhul Sfânt.

Aceasta este misiunea Celui care este mai puternic decât Ioan şi pentru care îi aducem mulţumiri pururea şi pretutindeni lui Dumnezeu Tatăl spunând cu prefaţa Liturghiei:
„Tu, la apa Iordanului, ai dezvăluit, prin semne minunate taina noii curăţiri ca, prin glasul venit din cer, să credem că Fiul tău preaiubit locuieşte între oameni, iar prin Duhul Sfânt coborât în chip de porumbel să cunoaştem că l-ai uns pe Cristos, Slujitorul tău cu untdelemnul bucuriei şi l-ai trimis să propovăduiască săracilor vestea cea bună.

Fragmentul din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 2,11-14; 3,4-7 , astăzi lectura a doua, este o încheiere firească a acestor consideraţii:

Fraţilor, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos. El s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne răscumpere de toate păcatele şi să ne cureţe sufletele, spre a fi poporul lui, popor plin de râvnă pentru fapte bune…Dar Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni; el ne-a mântuit, nu pentru faptele prin care noi am fi meritat acest lucru, ci din îndurarea lui, prin apa botezului, prin care noi am fost renăscuţi şi reînnoiţi în Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a revărsat din belşug asupra noastră, prin Isus Cristos, mântuitorul nostru; astfel, prin harul său, noi am fost îndreptăţiţi şi am devenit prin speranţă moştenitori ai vieţii veşnice.
Duminică plăcută, iubiţi ascultători!

(RV - Predică la Botezul Domnului, A. Lucaci, reluare din 2009, cu unele modificări pentru anul C)