Mâhnirea Papei pentru moartea cardinalului Daly, promotor de pace în Irlanda de Nord

(RV - 2 ianuarie 2010) Papa şi-a exprimat profunda sa mâhnire pentru moartea cardinalului Cahal Brendan Daly, petrecută în nopatea de 31 decembrie spre 1 ianuarie într-un spital din Belfast, unde fusese internat în condiţii grave. Cardinalul, arhiepiscop emerit de Armagh, avea 92 de ani. Într-o telegramă trimisă cardinalului Seán Brady, actualul arhiepiscop de Armagh, Benedict al XVI-lea aminteşte „cu gratitudine anii îndelungaţi de fidelă slujire pastorală ai cardinalului Daly în favoarea Bisericii ca preot, episcop şi primat al întregii Irlande, contribuţia sa în calitate de membru al Colegiului Cardinalilor, şi mai ales angajarea sa constantă în promovarea dreptăţii şi păcii în Irlanda de Nord”.

Aici serviciul audio:

Despre cardinalul Daly, să ascultăm mărturia cardinalul Brady contactat de programul englez Radio Vatican:
• Well, I remember him from many things, I suppose, of the last 15 years …Amintirile acumulate în ultimii 15 ani sunt multe: îl amintesc ca un prieten, o persoană chibzuită şi un om sânt. Un om de credinţă, în primul rând, şi de multă rugăciune… Amintirile datează din îndepărtaţii ani ’60, când eram student la Colegiul irlandez din Roma iar el făcea parte din secretariatul pentru Unitatea Creştinilor; îl amintesc ca o persoană afabilă, amabilă, senină, un mare studios, o persoană bună. După Conciliu, a fost numit episcop de Ardagh, dieceză a cărei catedrală a fost total distrusă de un incendiu chiar în ziua de Crăciun, provocând mare tristeţe în acea zi. Apoi, din 1967 până în 1982, pe atunci arhiepiscopul Daly fusese profund angajat în a favoriza reformele şi reînnoirea aduse de Conciliul, mai ales în materie de liturgie, de reînnoire a vieţii călugăreşti, şi apoi cu privire la rolul credincioşilor laici, cateheza, doctrina socială a Bisericii şi unitatea creştinilor. În 1982 a devenit episcop al diecezei sale natale, Down şi Connor, la Belfast, într-un timp, foarte, foarte dificil şi turbulent al istoriei irlandeze. De mulă vreme el invoca pacea şi susţinea cauza păcii; deja în 1972 spusese: „Nu există nici o raţiune pentru care noi să nu putem structura o Irlandă ’irlandeză’, suficient de amplă în raţiune şi spirit pentru a înţelege toate diferitele tradiţii religioase, culturale şi politice, într-un climat de tensiuni creative mai degrabă decât în discordie distructivă. O Irlandă profund creştină, conştientă că trăsătura majoră a credinţei este dragostea”. Acesta era fundamentul filozofiei sale de pace: ştia că o pace durabilă poate fi construită numai pe dreptate, pe respectul reciproc, pe înţelegerea tradiţiilor şi dorinţelor aproapelui. A fost mereu absolut ferm în respingerea absolută a violenţei ca mijloc pentru atingerea ţelurilor politice.