2010-01-01 16:27:47

"Celor care fac parte din grupuri înarmate, le spun: Opriţi-vă, gândiţi-vă bine, renunţaţi la calea violenţei!" - apelul vibrant al Papei adresat la rugăciunea Angelus în prima zi din anul Domnului 2010


RV 01 ian 2010. La "Angelus", în Piaţa Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea a revenit la tema Zilei mondiale a păcii "Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia". Condiţie indispensabilă pentru pace, a afirmat Pontiful, este administrarea cu dreptate şi înţelepciune a resurselor naturale ale Terrei. Amintind recentul summit ONU de la Copenhaga despre schimbările climatice, Sfântul Părinte a pus accentul pe urgenţa unor "directive concertate la nivel planetar". Dar cu toate acestea, a evidenţiat, ocrotirea mediului înconjurător începe cu respectul faţă de viaţa umană. În fine, Papa a lansat un apel vibrant adresându-se direct celor care au ales calea violenţei, chemându-i la convertirea inimii. Să-l ascultăm:
• "În această zi, Domnul ne ajută să începem un nou an în Numele său şi sub privirea Preasfintei Fecioare Maria, a cărei maternitate divină o celebrăm în această solemnitate. Mă bucur să vă întâlnesc la primul Angelus din 2010! Mă adresez vouă, celor care v-aţi adunat numeroşi în Piaţa Sfântul Petru, precum şi celor care se unesc la rugăciunea noastră prin radio şi televiziune, şi le urez tuturor ca anul abia început să fie un timp în care, cu ajutorul Domnului să putem merge în întâmpinarea lui Cristos şi a voinţei lui Dumnezeu şi astfel să facem mai bună casa noastră comună care este lumea".
• "Un obiectiv care poate fi împărtăşit de toţi, condiţie indispensabilă pentru pace, este administrarea cu dreptate şi înţelepciune a resurselor naturale ale Terrei. 'Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia': acestei teme, de mare actualitate, am dedicat Mesajul meu pentru a 43-a Zi Mondială a Păcii de astăzi. În timp ce era dat publicităţii Mesajul, şefi de Stat şi de Guvern erau adunaţi la Copenhaga pentru summitul despre climă, unde a reieşit încă o dată urgenţa unor orientări concertate la nivel global. Cu toate acestea, în acest moment aş dori să subliniez importanţa pe care o au, în ocrotirea mediului, şi opţiunile personale ale indivizilor, familiilor şi adminsitraţiilor locale. 'Devine de acum indispensabilă o efectivă schimbare de mentalitate care să-i facă pe toţi să adopereze noi stiluri de viaţă' (cf Mesaj, nr. 11). Într-adevăr, cu toţii suntem responsabili de ocrotirea şi îngrijirea creaţiei. De aceea, în acest domeniu, este fundamentală educaţia: pentru a învăţa să respectăm natura, pentru a se orienta tot mai mult spre 'construcţia păcii pornind de la opţiuni cu rază largă la nivel personal, familiar, comunitar şi politic' (ibid.)".
• "Dacă trebuie să avem grijă de creaturile care ne înconjoară, câtă consideraţie va trebui să avem faţă de persoane, fraţii noştri şi surorile noastre! Cât respect pentru viaţa umană! În prima zi a anului aş dori să adresez un apel la conştiinţele celor care fac parte din grupări armate de orice fel. Tuturor şi fiecăruia, le spun: opriţi-vă, gândiţi-vă, renunţaţi la calea violenţei! Pe moment, acest lucru ar putea să vă pară imposibil, dar dacă veţi avea curajul de a face acest gest, Dumnezeu vă va ajuta şi veţi simţi întorcându-se în inimile voastre bucuria păcii, pe care probabil de multă vreme aţi uitat-o. Încredinţez acest apel mijlocirii Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, Maria".
• "Astăzi, liturgia ne aminteşte că opt zile după naşterea Copilului, Ea, împreună cu logodnicul ei Iosif, l-au dus pentru circumciziune, după legea lui Moise, şi i-au pus numele Isus, după cum a fost chemat de înger (cf Luca 2,21). Acest nume, care înseamnă 'Dumnezeu mântuieşte', este împlinirea revelaţiei lui Dumnezeu. Isus este chipul lui Dumnezeu, este binecuvântare pentru orice om şi pentru toate popoarele, este pace pentru lume. Mulţumim, Maică Preasfântă, că l-ai dat la lumină pe Mântuitorul, Principele Păcii!".

După rugăciunea Angelus, Papa a mulţumit pentru urările primite cu ocazia Anului Nou de la preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, şi a formulat cele mai bune auspicii pentru poporul italian. Apoi, a subliniat în mod special iniţiativele de rugăciune din aceste zile: de la Marşul Păcii, organizat la Roma de Comunitatea Sfântul Egidiu, la pelerinajele similare desfăşurate în Italia la Terni şi L'Aquila. La fel, un salut aparte pentru aderenţii la Mişcarea Iubirii Familiale şi tinerilor din asociaţia Don Orione care în noaptea dintre ani, au venit şi s-au rugat împreună şi pentru familii în jurul Ieslei Nativităţii din Piaţa Sfântul Petru:
•"Tuturor le urez să păstreze în inimă, în fiecare zi a noului an, pacea pe care ne-a dăruit-o Cristos. Un An Nou fericit!".

Primiţi acum şi binecuvântarea apostolică invocată de Succesorul lui Petru la rugăciunea Angelus în prima zi din anul Domnului 2010, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio cu Binecuvântarea Apostolică a Papei: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.