2009-12-31 13:41:37

1 ianuarie, solemnitatea "Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu" şi Ziua mondială a păcii cu Mesajul papei Benedict al XVI-lea: "Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia"


RV 31 dec 2009. Benedict al XVI-lea va prezida vineri, 1 ianuarie, la ora 10.00 în bazilica vaticană, Sfânta Liturghie în solemnitatea "Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu", când Biserica Catolică marchează şi Ziua mondială a păcii, a 43-a în acest an, având ca temă "Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia". Alături de Succesorul lui Petru, vor concelebra, printre alţii, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi card. Renato Raffaele Martino, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical "Justitia et Pax".

"Pacea începe în inima noastră şi poate fi dusă aproapelui numai când suntem împăcaţi, reconciliaţi cu Dumnezeu şi cu fraţii". Benedict al XVI-lea va introduce cu aceste cuvinte solemna celebrare euharistică de la 1 ianuarie, care uneşte maternitatea divină a Preacuratei Fecioare Maria cu "darurile de neînlocuit ale păcii şi reconcilierii pentru o lume rănită de conflicte şi egoisme". Căutarea anevoioasă a păcii va fi întărită de mărturia unui grup de copii şi adulţi din Liban care vor lua parte la Sfânta Liturghie, vor prezenta darurile la ritul ofertoriului şi vor da glas la intenţiile de la Rugăciunea Credincioşilor. În cadrul ritului sacru se vor auzi invocaţii în mai multe limbi, de la spaniolă la chineză, de la polonă la germană. Printre intenţiile de rugăciune, una specială pentru responsabilii de popoare şi naţiuni, pentru ca – se afirmă – "iluminaţi de lumina Betleemului, să caute darul păcii într-o lume rănită, să ocrotească viaţa şi familia şi să promoveze simţul răspunderii faţă de darurile creaţiei".

Tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru a 43-a Zi mondială a păcii de la 1 ianuarie 2010 scoate aşadar în evidenţă responsabilitatea faţă de mediu. Dimensiunea "ecologică", pentru a spune astfel, a păcii, este şi în centrul reflecţiei card. Renato Raffaele Martino:
• "Noi toţi, creştinii, ştim că pacea este un dar pe care Domnul ni-l oferă, însă darul său recere responsabilitatea noastră, pentru că pacea trebuie să fie cultivată. În acest an Papa ne dă o sugestie foarte bună pentru că ne amplasează în ambientul în care trăim, în mediul înconjurător pe care noi creştinii îl numim 'creaţie'. Aşadar, creaţia este un dar al lui Dumnezeu acordat tuturor, un dar de care noi trebuie, desigur, să ne folosim, dar de care nu trebuie să abuzăm. Noi suntem administratorii darurilor pe care Domnul ni le oferă şi suntem datori a ne aminti că trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare. Acest lucru este foarte important. Din nefericire, dacă privim la abuzurile, la distrugerile pe care de multe ori mâna omului le face în creaţie, în mediul înconjurător, trebuie să recunoaştem că această responsabilitate nu a fost administrată în mod conştiincios".

Creaţia sau mediul, pare să se răzbune pe om. Este cazul inundaţiilor, de exemplu, dar şi al multor situaţii asemănătoare din ultimii ani...
• "În Mesajul pentru Ziua mondială a păcii Papa ne îndeamnă să modificăm stilul nostru de viaţă. Aceasta înseamnă că stilurile de viaţă pe care le-am adoptat şi excercitat până acum sunt iresponsabile, nu permit respectarea creaţiei, a mediului înconjurător. Natural, dacă trebuie să modificăm aceste stiluri de viaţă, trebuie să le arătăm şi noilor şi viitoarelor generaţii. Aş spune deci că trebuie să întărim rolul familiei în educaţia copiilor astfel încât să înveţe respectul faţă de mediu".

Ocrotirea mediului trece şi printr-o viziune ecologică sănătoasă...
• "Este nevoie de un respect nu doar formal ci practic, ceea ce se traduce în adoptarea de legi în fiecare Ţară astfel încât să reglementeze uzul resurselor naturale. Este important ca toţi cetăţenii să fie interesaţi de aceste lucruri. Asemenea decizii nu trebuie luate doar de oamenii politici între ei. În viziunea socială a Bisericii, creştinii sunt chemaţi nu doar să voteze în ziua alegerilor, dar mai ales să trăiască învăţătura socială a Bisericii în viaţa de fiecare zi".








All the contents on this site are copyrighted ©.