2009-12-27 15:32:11

Papa la rugăciunea "Îngerul Domnului": apel la a susţine familia, icoană a lui Dumnezeu. Rugăciune pentru familiile în dificultate


(RV - 27 decembrie 2009) În sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret, vorbind înainte de recitarea rugăciunii Îngerul Domnului împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa Sfântul Petru papa Benedict al XVI-lea a lansat un nou apel la a susţine şi promova familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femei. A reafirmat că fiii sunt dar al lui Dumnezeu şi nu posesie a părinţilor şi a adresat o rugăciune specială pentru familiile în dificultate. Apoi, în legătura directă video, a salutat participanţii la sărbătoarea Sfintei Familii organizată în capitala spaniolă Madrid.

Papa invită la a contempla scena păstorilor care, anunţaţi de înger, s-au dus în grabă la Betleem şi care în faţa peşterii se găsesc „în faţa nu doar a Pruncului Isus, ci şi a unei mici familii: mamă, tată şi fiul abia născut. Dumnezeu - a subliniat episcopul Romei - a voit să se reveleze născându-se într-o familie umană, şi de aceea familia umană a devenit icoană a lui Dumnezeu:
Dumnezeu este Treime, este comuniune de iubire, iar familia este cea dintâi şi mai directă expresie a ei. Bărbatul şi femeia, creaţi după chipul lui Dumnezeu, devin în căsătorie „un singur trup” (Gen 2,24), adică o comuniune de iubire ce generează nouă viaţă. Familia umană este deci icoană a Trinităţii atât datorită iubirii interpersonale, cât şi datorită fecundităţii iubirii.

 
Papa a comentat episodul evanghelic propus de la Liturghia Sfintei Familii, despre Isus care la doisprezece ani rămâne în Templu, la Ierusalim, fără ştirea părinţilor săi, care uimiţi şi îngrijoraţi, îl găsesc acolo după trei zile în timp ce discută cu învăţătorii. La întrebarea Mamei care îi cere explicaţii, Isus îi răspunde că trebuie să se ocupe de lucrurile Tatălui său, adică ale lui Dumnezeu (Cf Lc 2,49). În acest episod băiatul Isus ne apare plin de zel pentru Dumnezeu şi pentru Templu.
Să ne întrebăm: de la cine învăţase Isus iubirea pentru „lucrurile” Tatălui său? Desigur de la părinţi. Şi de la cine, dacă nu de la ei, învăţase rugăciunile, poruncile, respectarea sâmbetei şi bucuria de a practica poruncile Domnului? Şi cine, dacă nu tatăl său, „bărbat drept” (Mt 1,19), îl învăţase că trebuie să asculte mai întâi de Dumnezeu decât de oameni? Deci, putem afirma că decizia lui Isus de a rămâne în Templu era şi rod al educaţiei primite de la Maria şi de la Iosif.

Aici - a continuat Papa - putem întrevedea sensul autentic al educaţiei creştine: ea este rodul unei colaborări ce trebuie căutată mereu între educatori şi Dumnezeu.
Familia creştină este conştientă că fiii sunt dar şi proiect al lui Dumnezeu. De aceea, nu-i poate considera ca posesie proprie, ci, slujind în ei planul de iubire al Tatălui, este chemată să-i educe la libertatea cea mai mare, care este aceea de a spune „da” lui Dumnezeu pentru a face voinţa sa. Al acestui „da” Fecioara Maria este exemplu desăvârşit. Ei îi încredinţăm toate familiile, rugându-ne în special pentru preţioasa lor misiune educativă.

Papa a adresat apoi un salut special - în legătura video - participanţilor la sărbătoarea Sfintei Familii la Madrid, amintind semnificaţia autentică a acestei sărbători?
Dumnezeu, venind în lume în sânul unei familii, manifestă că această instituţie este o cale sigură pentru a-l întâlni şi cunoaşte, precum şi ca o rechemare permanentă la a munci pentru unitatea tuturor în jurul iubirii. De aici reiese că unul din serviciile cele mai mari pe care noi creştinii îl putem da semenilor noştri este a le oferi mărturia noastră senină şi fermă a familiei bazate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, salvgardând-o şi promovând-o, deoarece ea este de cea mai mare importanţă pentru prezentul şi viitorul umanităţii. Într-o adevăr, familia este cea mi bună şcoală unde se învaţă a trăi acele valori care dau demnitate persoanei şi fac mari popoarele. De asemenea, în ea se împărtăşesc necazurile şi bucuriile, simţindu-se toţi cuprinşi de plăcerea care domneşte în casă pentru simplul fapt de a fi membru al aceleiaşi familii. Cer lui Dumnezeu ca în căminele voastre să se respire mereu acea iubire de totală dăruire şi fidelitate pe care Isus a adus-o lumii prin naşterea sa, alimentând-o şi întărind-o prin rugăciunea zilnică, practicarea constantă a virtuţilor, înţelegerea şi respectul reciproc.

În fine, vorbind din nou în italiană, Papa a adresat un salut călduros tuturor familiilor cu o rugăciune specială pentru cele care trec prin mai mari dificultăţi.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Pontif la rugăciunea „Îngerul Domnului în duminica Sfintei Familii, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri care o primesc cu inimă deschisă în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.