Dumninica Sfintei Familii: alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 27 decembrie 2009) Alocuţiunea papei Benedict al XVI-lea la tradiţionala întâlnire duminicală cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea "Angelus - Îngerul Domnului".
Text în versiunea de lucru:
Dragi fraţi şi surori, astăzi este duminica Sfintei Familii. Mai putem să ne identificăm încă în păstorii din Betleem care, abia primită vestea îngerului, au alergat în grabă la peşteră şi i-au găsit „pe Maria şi pe Iosif şi pruncul, culcat în iesle” (Lc 2,16) Să ne oprim şi noi să contemplă această scenă, şi să reflectăm asupra semnificaţiei sale. Cei dintâi martori ai naşterii lui Cristos, păstorii, s-au găsit nu doar înaintea Pruncului Isus, dar a unei mici familii: mamă, tată şi fiu abia născut. Dumnezeu a voit să se reveleze născându-se într-o familie umană, şi de aceea familia umană a devenit icoana lui Dumnezeu! Dumnezeu este Treime, este comuniune de iubire, iar familia este cea dintâi şi mai directă expresie a ei. Bărbatul şi femeia, creaţi după chipul lui Dumnezeu, devin în căsătorie „un singur trup” (Gen 2,24), adică o comuniune de iubire ce generează nouă viaţă. Familia umană este deci icoană a Trinităţii atât datorită iubirii interpersonale, cât şi datorită misiunii de a procrea viaţa.

Liturgia de astăzi propune renumitul episod evanghelic al lui Isus de doisprezece ani care rămâne în Templu, la Ierusalim, fără ştirea părinţilor săi, care uimiţi şi îngrijoraţi, îl găsesc acolo după trei zile în timp ce discută cu învăţătorii. Mamei care îi cere explicaţii, Isus îi răspunde că trebuie să se ocupe de lucrurile Tatălui său, adică ale lui Dumnezeu (Cf Lc 2,49). În acest episod băiatul Isus ne apare plin de zel pentru Dumnezeu şi pentru Templu. Să ne întrebăm: de la cine învăţase Isus iubirea pentru „lucrurile” Tatălui său? Desigur de la părinţi. Şi de la cine, dacă nu de la ei, învăţase rugăciunile, poruncile, respectarea sâmbetei şi bucuria de a practica poruncile Domnului? Şi cine, dacă nu tatăl său, „bărbat drept” (Mt 1,19), îl învăţase că trebuie să asculte mai întâi de Dumnezeu decât de oameni? Deci, putem afirma că decizia lui Isus de a rămâne în Templu era şi rod al educaţiei primite de la Maria şi de la Iosif. Aici putem întrevedea sensul autentic al educaţiei creştine: ea este rodul unei colaborări ce trebuie căutată mereu între educatori şi Dumnezeu. Familia creştină este conştientă că fiii sunt dar şi proiect al lui Dumnezeu. De aceea, nu-i poate considera ca posesie proprie, ci, slujind în ei planul de iubire al Tatălui, este chemată să-i educe la libertatea cea mai mare, care este aceea de a spune „da” lui Dumnezeu pentru a face voinţa sa. Al acestui „da” Fecioara Maria este exemplul desăvârşit. Ei îi încredinţăm toate familiile, rugându-ne în special pentru preţioasa lor misiune educativă.

Şi acum mă adresez, în limba spaniolă, tuturor celor care iau parte la sărbătoarea Sfintei Familii la Madrid.

 
Text în traduecerea noastră de lucru din spaniolă:

Salut cordial păstorii şi credincioşii reuniţi la Madrid pentru a celebra cu bucurie Sfânta Familie din Nazaret. Cum să nu amintim semnificaţia autentică a acestei sărbători? Dumnezeu, venind în lume în sânul unei familii, manifestă că această instituţie este cale sigură pentru a-l întâlni şi cunoaşte, precum şi ca o rechemare permanentă la a munci pentru unitatea tuturor în jurul iubirii. De aici reiese că unul din serviciile cele mai mari pe care noi creştinii îl putem da semenilor noştri este a le oferi mărturia noastră senină şi fermă a familiei bazate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, salvgardând-o şi promovând-o, deoarece ea este de cea mai mare importanţă pentru prezentul şi viitorul umanităţii. Într-o adevăr, familia este cea mi bună şcoală unde se învaţă a trăi acele valori care dau demnitate persoanei şi fac mari popoarele. De asemenea, în ea se împărtăşesc necazurile şi bucuriile, simţindu-se toţi cuprinşi de plăcerea care domneşte în casă pentru simplul fapt de a fi membru al aceleiaşi familii. Cer lui Dumnezeu ca în căminele voastre să se respire mereu acea iubire de totală dăruire şi fidelitate pe care Isus a adus-o lumii prin naşterea sa, alimentând-o şi întărind-o prin rugăciunea zilnică, practicarea constantă a virtuţilor, înţelegerea reciprocă şi respectul mutual. Vă încurajez, apoi, ca, având încredere în mijlocirea maternă a Preasfintei Maria, Regina Familiilor, şi în ocrotirea puternică a Sfântului Iosif, soţul ei, să vă dedicaţi neobosit acestei frumoase misiunii pe care Domnul a pus-o în mâinile voastre.
Asigurându-vă mai departe de apropierea şi afecţiunea mea, vă rog să purtaţi un salut cu totul special al Papei rudelor voastre apropiate mai nevoiaşe sau care se găsesc în dificultăţi. Vă binecuvântez din toată inima.