Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru „Îngerul Domnului”: martirajul Sfântului
Ştefan, exemplu de iubire ce nu cedează în faţa violenţei. Sprijin creştinilor care
suferă pentru credinţă
(RV - 26 decembrie 2009) Martiriul Sfântului Ştefan, pe care Biserica îl aminteşte
şi îl celebrează a doua zi de Crăciun, dă mărturie despre sensul cel mai profund
al sărbătorii Naşterii Domnului: afirmarea unei „civilizaţii a iubirii”,
mai puternică decât răul ţi violenţa. Cu acest gând, Benedict al XVI-lea a însoţit
sâmbătă la ora prânzului recitarea rugăciunii Îngerul Domnului împreună cu credincioşii
din Piaţa San Pietro, în timpul căreia a avut cuvinte de încurajarea pentru „atâţia
credincioşi” care, a spus, suferă în lume din cauza credinţei.
A trăi fără
sens - aproape o existenţă „moartă” - sau a trăi pentru Cristos ştiind cu „certitudine”,
chiar dacă credinţa ar costa moartea, de a fi ales „partea cea mai bună a vieţii”.
Două căi opuse, pe care Papa aşează, într-un loc, o parte a oamenilor din timpul nostru
şi în altul, figura primului martir,diaconul Ştefan. Sacrificiul său, a afirmat papa
Benedict la rugăciunea „Angelus”, ne ajută să înţelegem mai bine Crăciunul, „minunata
măreţie” a naşterii lui Isus: • Acela care scânceşte în iesle, de fapt,
este Fiul lui Dumnezeu făcut om, care ne cere să mărturisim cu curajEvanghelia
sa, cum a făcut Sfântul Ştefan care, plin de Duh Sfânt, nu a ezitat
să-şi dea viaţa din iubire faţă de Domnul său. El, asemenea Învăţătorului
său, moare iertându-i pe proprii persecutori şi ne face să înţelegem
că intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume dă naştere unei noi civilizaţii, civilizaţia
iubirii, care nu abdică în faţa răului şi a violenţei şi abate barierele dintre oameni,
făcându-i fraţi în marea familie a fiilor lui Dumnezeu.
Ştefan,
a spus Papa numeroaselor persoane reunite în Piaţa Sfântul Petru, în ciuda ploii,
este un „model” de creştin deoarece, întrucât diacon, se deschide primirii săracilor,
care rămâne - a repetat Pontiful - „una din căile deosebite pentru a vesti Evanghelia
şi mărturisi oamenilor în mod credibil Împărăţia lui Dumnezeu care vine”: •
Mărturia lui Ştefan, la fel ca cea a martirilor creştini, arată contemporanilor
noştri, adesea distraţi şi dezorientaţi, în cine trebuie să-i pună încrederea
pentru a da sens vieţii. Martirul, de fapt, este acela care moare cu certitudinea
de a se şti iubit de Dumnezeu şi, nepunând nimic înaintea iubirii lui Cristos, ştie
că a ales partea cea mai bună.
În continuare Benedict al XVI-lea
a observat că sărbătoarea Sfântului Ştefan „ne aminteşte pe atâţia credincioşi, care
în diferite părţi ale lumii, sunt supuşi la încercări şi suferinţe din cauza credinţei
lor”. Să ne străduim - a îndemnat Papa - să-i susţinem cu rugăciunea şi să nu abdicăm
niciodată de la îndatoririle vocaţiei noastre creştine, punând mereu în centrul vieţii
noastre pe Isus Cristos, pe care în aceste zile îl contemplăm în simplicitatea şi
smerenia ieslei. Să invocăm de aceea mijlocirea Mariei, Mama Răscumpărătorului şi
Regina Martirilor, prin rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului”.
După saluturile
în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană, papa Benedict
al XVI-lea a invocat peste toţi cei prezenţi în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea
Îngerul Domnului în a doua zi de Crăciun, sărbătoarea diaconului Sfântul Ştefan,
primul martir, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri. Aici
serviciul audio: ------------------------------------------------------------------------------
Aici
textul alocuţiunii în versiunea noastră de lucru.
Iubiţi fraţi şi
surori, Cu sufletul copleşit încă de uimire şi inundat de lumina care vine din
Peştera Betleemului, unde cu Maria, Iosif şi păstorii l-am adorat pe mântuitorul nostru,
astăzi îl comemorăm pe diaconul Sfântul Ştefan, primul martir creştin. Exemplul său
ne ajută să pătrundem mai mult misterul Crăciunului şi ne dă mărturie despre măreţia
minunată a naşterii acelui Prunc în care se manifestă harul lui Dumnezeu, aducător
de mântuire pentru oameni (Cf Tit 2,11). Acela care scânceşte în iesle, de
fapt, este Fiul lui Dumnezeu făcut om, care ne cere să mărturisim cu curaj Evanghelia
sa, cum a făcut Sfântul Ştefan care, plin de Duh Sfânt, nu a ezitat să-şi dea viaţa
din iubire faţă de Domnul său. El, asemenea Învăţătorului său, moare iertându-i pe
proprii persecutori şi ne face să înţelegem că intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume
dă naştere unei noi civilizaţii, civilizaţia iubirii, care nu abdică în faţa răului
şi a violenţei şi abate barierele dintre oameni, făcându-i fraţi în marea familie
a fiilor lui Dumnezeu.
Ştefan este şi primul diacon al Bisericii, care făcându-se
slujitor al celor săraci din iubire faţă de Cristos, intră treptat în sintonie deplină
cu el şi îl urmează până la dăruirea supremă de sine. Mărturia lui Ştefan, la fel
ca cea a martirilor creştini, arată contemporanilor noştri, adesea distraţi şi dezorientaţi,
în cine trebuie să-i pună încrederea pentru a da sens vieţii. Martirul, de fapt, este
acela care moare cu certitudinea de a se şti iubit de Dumnezeu şi, nepunând nimic
înaintea iubirii lui Cristos, ştie că a ales partea cea mai bună. Configurându-se
pe deplin morţii lui Cristos, este conştient că e gemen roditor de viaţă şi că deschide
în lume căi de pace şi de speranţă. Astăzi, prezentându-ne pe diaconul Sfântul Ştefan
ca model, Biserica indică, deopotrivă, în primirea şi iubirea faţă de cei săraci,
una din căile deosebite pentru a trăi Evanghelia şi mărturisi oamenilor în mod credibil
Împărăţia lui Dumnezeu care vine.
Sărbătoarea Sfântului Ştefan ne aminteşte
şi pe atâţia credincioşi, care în diferite părţi ale lumii, sunt spuşi la încercări
şi suferinţe din cauza credinţei lor. Încredinţându-i ocrotirii sale cereşti, să ne
străduim să-i susţinem cu rugăciunea şi să nu încetăm niciodată de a ne îndeplini
îndatoririle vocaţiei noastre creştine, punând mereu în centrul vieţii noastre pe
Isus Cristos, pe care în aceste zile îl contemplăm în simplicitatea şi smerenia ieslei.
Să invocăm de aceea mijlocirea Mariei, Mama Răscumpărătorului şi Regina Martirilor,
prin rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului”.
După saluturile în limbile franceză,
engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană, papa Benedict al XVI-lea a invocat
peste toţi cei prezenţi în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea Îngerul Domnului
în a doua zi de Crăciun, sărbătoarea diaconului Sfântul Ştefan, primul martir, binecuvântare
ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri.