Nota pr. Lombardi despre Decretul privind "virtuţile eroice" ale papei Pius al XII-lea

RV 23 dec 2009. Directorul Sălii vaticane de presă, pr. Federico Lombardi, a intervenit miercuri cu o Notă de Presă în urma reacţiilor la Decretul privind "virtuţile eroice" ale papei Pius al XII-lea. Iată declaraţiile sale:

"Decretul semnat de Benedict al XVI-lea cu privire la "virtuţile eroice" ale papei Pius al XII-lea, a trezit un anumit număr de reacţii în lumea ebraică, probabil pentru faptul că este vorba de o semnătură a cărei semnificaţie este clară în domeniul Bisericii Catolice şi în rândul celor care se ocupă de aceste aspecte, şi merită câteva explicaţii pentru publicul larg, în special cel ebraic, care se înţelege că este foarte sensibil la tot ceea priveşte perioada istorică a celui de al Doilea Război Mondial şi Holocaustul.

Când Papa semnează un Decret privind "virtuţile eroice" ale unui Slujitor al lui Dumnezeu, adică ale unei persoane pentru care s-a deschis o cauză de beatificare, confirmă evaluarea pozitivă pe care Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a votat-o mai înainte, după o examinare atentă a scrierilor şi a mărturiilor, despre faptul că respectivul candidat a trăit în mod eminent virtuţile creştine şi şi-a manifestat credinţa, speranţa şi iubirea într-un grad superior faţă de ceea ce se aşteaptă în mod normal de la credincioşi. Este motivul pentru care poate fi propus ca model de viaţă creştină pentru poporul lui Dumnezeu. Evident, în cursul acestei evaluări se ţine cont de circumstanţele în care persoana a trăit, şi de aceea necesară o examinare din punct de vedere istoric, dar evaluarea se referă esenţial la mărturia de viaţă creştină dată de persoană (raportul său intens cu Dumnezeu şi căutarea continuă a desăvârşirii evanghelice – după cum spunea Papa sâmbăta trecută în discursul său adresat membrilor Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor) şi nu la importanţa istorică a tuturor opţiunilor sale operative.

Şi eventuala beatificare succesivă se situează pe aceeaşi linie, pentru a propune poporului lui Dumnezeu – cu ajutorul confirmării ulterioare a harurilor extraordinare date de Dumnezeu prin mijlocirea Slujitorului lui Dumnezeu – un model de viaţă creştină eminentă. Cu ocazia beatificării lui Ioan al XXIII-lea şi Pius al IX-lea, Ioan Paul al II-lea afirma: "Sfinţenia trăieşte în istorie şi orice sfânt nu este sustras din limitele şi condiţionările caracteristice umanităţii noastre. Beatificând un fiu al ei, Biserica nu celebrează opţiuni istorice particulare de el efectuate, ci mai degrabă îl arată spre imitare şi venerare datorită virtuţilor sale spre lauda harului divin care străluceşte în acestea" (Predică, 3 septembrie 2000).

Prin aceasta nu se intenţionează nicidecum îngrădirea dezbaterii cu privire la opţiunile concrete efectuate de Pius al XII-lea în situaţia în care se afla. Din partea ei, Biserica afirmă că au fost efectuate cu intenţia curată de a-şi îndeplini cât mai bine înalta şi dramatica responsabilitate de Pontif. În orice caz, atenţia şi preocuparea lui Pius al XII-lea faţă de soarta evreilor – element care cu siguranţă este relevant pentru evaluarea virtuţilor sale – sunt dovedite pe larg şi recunoscute şi de mulţi evrei.

Rămâne aşadar deschisă şi pe viitor cercetarea şi evaluarea istoricilor în domeniul lor specific. Şi în cazul concret, se înţelege cerinţa de a avea deschise posibilităţile de cercetarea asupra documentelor. Deja Paul al VI-lea a voit să faciliteze cu promptitudine această cercetare prin publicarea volumelor "Actes et Documents". Pentru deschiderea completă a arhivelor – după cum s-a spus de mai multe ori – e necesar să fie efectuate aranjarea şi clasificarea unei mase enorme de documente, fapt care recere un timp tehnic de cel puţin câţiva ani.

Cât despre faptul că Decretele privind virtuţile eroice ale papei Ioan Paul al II-lea şi Pius al XII-lea au fost promulgate în aceeaşi zi, acesta nu înseamnă o "alăturare" a celor două Cauze de acum înainte. Cele două cauze sunt cu totul independente şi vor urma fiecare propriul parcurs. Nu există deci nici un motiv pentru a ipotiza o eventuală beatificare concomitentă.

În fine, predispoziţiile de mare prietenie şi respect ale papei Benedict al XVI-lea faţă de poporul evreu au fost dovedite deja de foarte multe ori şi îşi află o dovadă de netăgăduit în însăşi opera sa teologică. Este clar deci că semnarea recentă a Decretului nu trebuie interpretată în nici un caz ca un act ostil împotriva poporului evreu şi este de dorit să nu fie considerată un obstacol pe calea dialogului dintre ebraism şi Biserica Catolică. Dimpotrivă, este de dorit ca apropiata vizită a Papei la Sinagoga din Roma să fie o ocazie de a reafirma şi întări cu mare cordialitate aceste legături de prietenie şi de stimă".