Capacitatea de reconciliere, decisivă pentru construirea păcii; Biserica, spaţiu de acces şi pentru cei care s-au îndepărtat: Benedict al XVI către Curia Romană la schimbul urărilor de Crăciun şi Anul Nou

(RV - 21 decembrie 2009) A învăţa din nou să recunoaştem propria vină şi să facem primul pas spre celălalt pentru a construi pacea: sunt auspiciile Papei formulate la tradiţionala întâlnire de sfârşit de an cu membrii Curiei Romane şi responsabilii Guvernatoratului pentru schimbul de urări de Crăciun, desfăşurată luni dimineaţă în Sala Clementină din Vatican. Benedict al XVI-lea a reparcurs câteva importante evenimente bisericeşti ale Anului care se încheie: călătoriile sale apostolice în Africa, în Ţara Sfântă şi în Republica Cehă, Sinodul special al Episcopilor pentru Africa, încheierea Anului Paulin şi proclamarea Anului Sfintei Preoţii. La începutul audienţei, cardinalul Angelo Sodano, în calitate de decan al Colegiului a adresat Pontifului un cuvânt de salut.

Un an, deci, în mare parte sub semnul Africii pentru Biserică. Papa a amintit astfel 2009: de la călătoriile sale în Camerun şi Angola la Sinodul special al Episcopilor pentru Africa, unde s-a trăit experienţa de comuniune, învăţătura despre Biserică propusă de Conciliul al II-lea din Vatican:
• Cu ocazia vizitei mele în Africa a devenit evidentă înainte de toate forţa teologică şi pastorală a Primatului Pontifical ca punct de convergenţă pentru unitatea Familiei lui Dumnezeu. Acolo, în Sinod, a ieşit în evidenţă şi mai pregnant importanţa colegialităţii - a unităţii episcopilor, care îşi primesc ministerul propriu prin faptul că intră în comunitatea Succesorilor Apostolilor: fiecare este episcop, succesor al apostolilor, numai întrucât părtaş la comunitatea acelora în care continuă Collegium Apostolorum - Colegiul Apostolilor - în unitate cu Petru şi cu Succesorul său.

 
Sinodul a dezbătut tema reconcilierii, a dreptăţii şi păcii care - a spus Papa - „putea fie înţeleasă greşit ca o temă politică”:
• Dar în aceasta nu trebuia să cedeze tentaţiei de a lua personal în mâini politica şi, din păstori, să ne transformăm în lideri politici. Într-adevăr, chestiunea foarte concretă în faţa căreia păstorii se află continuu este, tocmai, aceasta: cum putem fi realişti şi practici, fără să ne arogăm o competenţă politică ce nu ne priveşte? Am putea, chiar, spune: era vorba despre o problemă a unei laicităţii pozitive, practice şi interpretate în mod just.

 
Părinţii sinodali - a notat Papa - au reuşit să se menţină pe o dimensiune pastorală reafirmând, în faţa tragediilor continentului african, că pacea se poate realiza numai printr-o realitate pre-politică care este cea a reconcilierii cu Dumnezeu. Fără împăcarea cu Dumnezeu - a afirmat Benedict al XVI-lea - omul nu numai că nu este reconciliat cu aproapele dar nici cu sine însuşi. Trebuie procedat asemenea lui Cristos care a făcut primul pas: „A merge cei dintâi înaintea celuilalt, a-i oferi reconcilierea, a-şi asuma suferinţa care comportă renunţarea la susţinerea propriului punct de vedere.
• Astăzi trebuie să învăţăm din nou a fi capabili să recunoaştem propria vină, trebuie să îndepărtăm de la noi iluzia de a fi nevinovaţi. Trebuie să deprindem capacitatea de a face pocăinţă, de a ne lăsa transformaţi; de a merge înaintea altuia şi de face ca Dumnezeu să ne dea curajul şi forţa pentru o atare reînnoire. În lumea noastră de azi trebuie să redescoperim Sacramentul pocăinţei şi reconcilierii. Faptul că acesta în mare parte a dispărut din obişnuinţele existenţiale ale creştinilor este un simptom al unei pierderi de veridicitate faţă de noi înşine şi faţă de Dumnezeu; o pierdere ce pune în pericol umanitatea noastră şi diminuează capacitatea noastră de pace.

Amintind călătoria în Iordania şi Ţara Sfântă, a vorbit despre suferinţele şi speranţele poporului palestinian. Apoi a reevocat vizita la Memorialul Holocaustului:
• Vizita la Yad Vashem a însemnat o întâlnire tulburătoare cu cruzimea vinei umane, cu ura unei ideologii orbite care, fără nici o justificare, a dat la moarte milioane de persoane şi care prin aceasta, în ultima analiză, a voit să-l izgonească din lume şi pe Dumnezeu, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob şi Dumnezeul lui Isus Cristos. Astfel acesta este în primul rând un monument comemorativ împotriva urii, un avertisment puternic la purificare şi la iertare, la iubire.

Apoi Papa a amintit întâlnirile sale din locurile unde Isus a trăit, a murit şi a înviat. „A fost ca şi cum ai atinge cu mâna istoria lui Dumnezeu cu noi” - a spus - afirmând cu tărie că „credinţa nu este un mit”:
• Este istoria reală, ale cărei urme le putem atinge cu mâna. Acest realism al credinţei ne face deosebit de bine în frământările prezentului. Dumnezeu s-a arătat cu adevărat. În Isus Cristos el s-a făcut, într-adevăr, trup. Ca înviat el rămâne Om adevărat, deschide continuu umanitatea noastră spre Dumnezeu şi este mereu garantul faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu aproape de noi. Da, Dumnezeu trăieşte şi stă în relaţie cu noi. În toată măreţia sa este totuşi un Dumnezeu aproape, Dumnezeu-cu-noi, care ne cheamă neîncetat: Lăsaţi-vă împăcaţi cu mine şi între voi! El încredinţează mereu vieţii noastre personale şi comunitare îndatorirea reconcilierii, a împăcării.

În continuare, Succesorul apostolului Petru a vorbit despre călătoria sa în Republica Cehă, ţară în care sunt difuze ateismul şi agnosticismul, lansând un dublu apel: celor care nu cred, ca să abandoneze total chestiunea referitoare la Dumnezeu; şi celor care cred, ca să relanseze dialogul con cei care s-au îndepărtat de credinţă. Papa a amintit cuvintele lui Isus despre aşa-zisa „curtea neamurilor”, atriul Templului în care puteau să intre pentru rugăciune şi păgânii: un spaţiu de rugăciune în care toţi se pot adresa Dumnezeului necunoscut, şi cu toate acestea adevărat, după care simt nostalgia:
• Mă gândesc că Biserica ar trebui şi astăzi să deschidă un fel de „curte a neamurilor păgâne” unde oamenii să poată într-un oarecare mod să se prindă de Dumnezeu, fără a-l cunoaşte chiar înainte de a avea acces la misterul său, în serviciul căreia stă viaţa internă a Bisericii. La dialogul cu religiile trebuie astăzi să se adauge mai presus de toate dialogul cu cei pentru care religia este un lucru străin, pentru care Dumnezeu este necunoscut şi care, cu toate acestea, nu ar vrea să rămână simplu fără Dumnezeu, dar de care să se apropie cel puţin ca de un Necunoscut.

În fine, Papa a amintit Anul Sfintei Preoţii subliniind că preoţii trebuie să fie „la dispoziţia tuturor: pentru cei care îl cunosc pe Dumnezeu îndeaproape şi pentru cei pentru care el este Cel Necunoscut”. Ca încheiere, Episcopul Romei a adresat tuturor preoţilor această urare pentru sărbătoarea Naşterii Domnului:
• ca noi să devenim din ce în ce mai mult prieteni ai lui Cristos şi prin aceasta prieteni ai lui Dumnezeu şi ca în felul acesta să putem fi sare a pământului şi lumină a lumii. Crăciun binecuvântat şi un An Nou fericit.

Aici serviciul audio: