Sfinţii nu sunt reprezentanţi ai trecutului, ci prezentul şi viitorul Bisericii şi al societăţii: Benedict al XVI-lea, primind în audienţă membrii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor

RV 19 dec 2009. Sfinţii fac să strălucească în pliurile istoriei lumina demnităţii pe care Dumnezeu a conferit-o omului. Cu această reflecţie, Benedict al XVI-lea a încheiat discursul adresat sâmbătă celor aproximativ 150 de persoane primite în audienţă cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea, în forma actuală, a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Audienţa i-a permis Papei să ofere o reflecţie despre etapele pe care Biserica le-a stabilit, în decursul experienţei sale bimilinare, pentru a prezenta creştinilor modele de mărturie a credinţei.

A proclama un Fericit sau un Sfânt nu înseamnă a celebra un personaj din trecut, ci de a-i propune carisma în actualitate pentru a construi prezentul şi viitorul Bisericii şi al societăţii. La fel, a pregăti o documentaţie riguroasă despre faptele existenţei nu este un act de birocraţie ci recunoaşterea, la cel mai înalt nivel, a valorilor umane şi spirituale trăite de bărbaţi şi femei, care în viaţă au respins mediocritatea pentru a-l iubi pe Cristos şi pe aproapele. Benedict al XVI-lea a precizat că toate acestea sunt în spatele "complexului de experienţe, contribuţii ştiinţifice şi norme de procedură" care cu precădere în ultimii 500 de ani – de la Sixt al V-lea pînă la Paul al VI-lea – au dus la înfiinţarea departamentului pontifical pentru Cauzele Sfinţilor. "Munca voastră, a afirmat Papa adresându-se oficialilor Congregaţiei, "constituie o contribuţie semnificativă la vestirea Evangheliei".
• "Când Biserica venerează un Sfânt, vesteşte eficacitatea Evangheliei şi descoperă cu bucurie că prezenţa lui Cristos în lume, crezută şi adorată în credinţă, este în măsură să transforme viaţa omului şi să producă roade de mântuire pentru întreaga omenire. Mai mult, orice beatificare şi canonizare este, pentru creştini, o puternică încurajare de a trăi cu intensitate şi entuziasm urmarea lui Cristos, păşind către plinătatea existenţei creştine şi perfecţiunea carităţii".

Sfinţii, de altfel, a observat Pontiful, sunt figuri extraordinare de oameni de credinţă pentru că au realizat pe deplin acea "caritas in veritate" – iubirea întru adevăr – care reprezintă cea mai înaltă valoare a vieţii creştine, dovedită prin două constante bogate în semnificaţie:
• "În primul rând, raportul lor cu Domnul, chiar şi atunci când parcurge drumuri tradiţionale, nu este niciodată greoi şi repetitiv, ci se exprimă întotdeauna prin modalităţi autentice, vii şi originale, şi izvorăşte dintr-un dialog cu Domnul intens şi participat, care valorizează şi îmbogăţeşte chiar şi formele exterioare. Apoi, în viaţa acestor fraţi ai noştri, iese în evidenţă căutarea continuă a desăvârşirii evanghelice, refuzul mediocrităţii şi tensiunea către apartenenţa deplină la Cristos".

De la reflecţia despre valoarea sfinţeniei, Benedict al XVI-lea a trecut la una despre etapele canonice pe care Biserica le respectă pentru recunoaştere publică. Beatificarea, mai întâi, şi Canonizarea, în cele din urmă, sunt unite de o legătură de mare coerenţă, a precizat Pontiful, şi sunt precedate de recunoaşterea "virtuţilor eroice" sau "a martiriului" sau "a unui dar extraordinar":
• "Pe acest drum, Biserica primeşte cu bucurie şi admiraţie minunile pe care Dumnezeu, în bunătatea sa nemărginită, le dăruieşte în mod gratuit, pentru a confirma vestirea Evangheliei. Primeşte, totodată, mărturia martirilor drept forma cea mai limpede şi intensă de conformare la Cristos".

Graţie înţelepciunii pedagogice care stă la baza acestui proces progresiv de discernământ, a reluat Papa, poporul lui Dumnezeu ajunge să venereze, mai întâi la nivel local şi apoi universal, pe acei fraţi şi acele surori care "au ajuns în slava lui Dumnezeu", imitându-le excelenţa în credinţă. Cu precădere în trecerea de la beatificare la canonizare, spus Benedict al XVI-lea, "se împlinesc evenimente de mare vitalitate religioasă şi culturală în care invocaţia liturgică, devoţiunea populară, imitarea virtuţilor, studiul istoric şi teologic, atenţia la 'semnele de sus', se întâlnesc şi se îmbogăţesc reciproc".
• "Solemnitatea Naşterii Domnului, la care ne pregătim în aceste zile, face să strălucească în cea mai mare lumină demnitatea fiecărui om, chemat să devină fiu al lui Dumnezeu. În experienţa Sfinţilor această demnitate se realizează în concreteţea circumstanţelor istorice, a temperamentelor personale, a opţiunilor libere şi responsabile, a carismelor supranaturale".

Aici, serviciul audio: