Lumea va avea pace dacă oamenii vor păzi responsabil creaţia, dar al lui Dumnezeu
pentru toţi: Mesajul Papei pentru Ziua Mondială a Păcii 2010
(RV - 15 decembrie 2009) „Respectarea Creaţiei” şi apărarea ei de neglijenţa sau
de abuzurile de care adesea ambientul este victimă, este astăzi „esenţială pentru
o convieţuire paşnică a umanităţii”. Este teza de fond pe care Benedict al XVI-lea
o susţine şi dezvoltă în Mesajul său pentru Ziua Mondială a păcii de la 1 ianuarie
2010 având ca titlu „Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia”, şi prezentată marţi
dimineaţă la Sala de presă a Sfântului Scaun.
În cele 14 puncte ale textului,
Papa intră în miezul problematicilor politico-financiare dominate de criză, dar şi
al relaţiilor dintre naţiunile bogate şi sărace şi al comportamentelor colective sau
individuale, care pun în pericol sănătatea planetei. Pontiful lansează un apel pentru
o guvernare responsabilă şi comună a ambientului şi a resurselor sale, în respectul
acelei creaţii care poartă imprimată în sine chipul lui Dumnezeu.
Primul lucru
care atrage atenţia stă în titlu, în alegerea pronumelui „tu” mai curând decât a unui
plural generic, pentru a sublinia că miezul discursului stă în asumarea personală
a unei responsabilităţi de care, afirmă Benedict al XVI-lea în repetate rânduri, nimeni
- nici Stat şi nici individ, nici bogat şi nici sărac - nu se poate simţi dispensat
sau străin: „Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia”. În afară de aceasta, în
titlul Mesajului Papa leagă într-un raport cauză-efect două aspecte care în aparenţă
nu par legate între ele: pacea în lume şi grija pentru mediul înconjurător. Din contra,
explică Pontiful, documentele Bisericii demonstrează că de peste 100 de ani papii
au înţeles şi pus în lumină această conexiune. A făcut-o Leon al XIII-lea prin renumita
sa Enciclică Rerum Novarum, a repetat-o Paul al VI-lea, scriind clar: dacă omul se
face stăpân absolut peste natură mai degrabă decât să o guverneze, „riscă să o distrugă
şi să fie la rândul său victimă” a unei asemenea degradări. Şi Ioan Paul al II-lea
deja în urmă cu 20 de ani observa: „Se simte în zilele noastre conştiinţa crescândă
că pacea mondială este ameninţată…şi de lipsa respectului datorat naturii”. Pentru
ce această legătură?
Benedict al XVI-lea o demonstrează recurgând la o altă
nouă categorie, tipică epocii noastre, aceea de aşa-zişi „refugiaţi ambientali”. Cum
să neglijezi, se întreabă, aceste „persoane care din cauza degradării ambientului
în care trăiesc, trebuie să-l părăsească - adesea împreună cu bunurile lor - pentru
a înfrunta pericolele şi necunoscutele unei deplasări forţate?” Şi mai departe: „Cum
să nu reacţionezi în faţa conflictelor deja în act şi a celor potenţiale legate de
accesul la resursele naturale?” Dacă la acestea se adaugă, observă Papa, „problematicele
care derivă din fenomene precum schimbările climatice, deşertificarea, degradarea
şi pierderea de productivitate a unor vaste arii agricole, poluarea fluviilor şi a
straturilor freatice, pierderea bio-diversităţii, creşterea frecvenţei unor evenimente
naturale extreme, despădurirea ariilor ecuatoriale şi tropicale”, este clar - afirmă
- că suntem în faţa unor „chestiuni care au un impact profund asupra exerciţiului
drepturilor omului, ca de pildă dreptul la viaţă, la alimentaţie, la sănătate, la
dezvoltare”. „Chibzuit, înţelept lucru este, de aceea - sugerează Pontiful - a face
o revizuire profundă şi clarvăzătoare a modelului de dezvoltare, precum şi a reflecta
asupra sensului economiei şi scopurilor sale, pentru a-i corecta disfuncţiile şi distorsiunile”.
Şi
aici Papa intră în miezul situaţiilor contingente. Crizele pe care astăzi omenirea
le îndură, fie că sunt economice sau ambientale, alimentare sau sociale, „sunt în
fond” - susţine Benedict al XVI-lea - şi crize morale legate între ele”. Problema
stă în inima omului care, explică, „pierzând sensul mandatului lui Dumnezeu”, a sfârşit
prin a se raporta la creaţie ca „exploatator”, ca dominator „absolut”, tiranizând
natura mai curând decât să o guverneze. Dovada, potrivit Pontifului, stă în acea masă
de persoane care, „în diferite ţări şi regiuni ale planetei, trec prin dificultăţi
crescânde din cauza neglijenţei sau refuzului, din partea multora, de a exercita o
guvernare responsabilă a ambientului”. Mulţi uită că „moştenirea creaţiei” aparţine
„întregii umanităţi” şi astăzi exploatează resursele pământului într-un „ritm”, stigmatizează
Benedict al XVI-lea, ce pune „serios în pericol disponibilitatea”, nu numai „pentru
generaţia prezentă, dar mai ales pentru cele viitoare”. Nu este dificil, deci, insistă
Papa - să se constate că degradarea ambientală este adesea rezultatul lipsei de proiecte
clarvăzătoare sau al urmăririi de interese economice mioape, care se transformă, din
păcate, într-o serioasă ameninţare pentru creaţie”.
Din contra, repetă Pontiful,
„când se dispune de resurse naturale, trebuie să se aibă grijă de salvgardarea lor,
prevăzându-le şi costurile - în termeni ambientali şi sociali - de evaluat ca o voce
esenţială chiar a costurilor activităţii economice”. Şi adaugă, „revine comunităţii
internaţionale şi guvernelor naţionale sarcina să dea semnale juste pentru a contrasta
în mod eficient acele modalităţi de utilizare a ambientului care s-au dovedit dăunătoare
acestuia” O bătălie ce trebuie purtată prin „norme bine definite şi din punctul de
vedere juridic şi economic” şi mai ales prin acea „solidaritate datorată tuturor celor
care locuiesc regiunile cele mai sărace ale pământului şi generaţiilor viitoare”.
Solidaritate, insistă papa Benedict, ce trebuie înţeleasă în sensul de între generaţii,
în special, spune Pontiful - „în raporturile dintre ţările în curs de dezvoltare şi
cele puternic industrializate”. Şi aceasta deoarece, afirmă, a se ocupa de ambient
cere „o viziune largă şi globală a lumii; un efort comun şi responsabil pentru a trece
de la o logică centrată pe interesul egoist naţionalist la o viziune care să îmbrăţişeze
mereu necesităţile tuturor popoarelor”. Dar cu o distincţie. De fapt, afirmă Papa,
dacă este „important a recunoaşte, între cauzele actualei crize ecologice, responsabilitatea
istorică a ţărilor industrializate”, cele „mai puţin dezvoltate şi, în special, cele
emergente, nu sunt totuşi exonerate de propria răspundere faţă de creaţie, deoarece
îndatorirea de a adopta treptat măsuri şi politici ambientale eficiente aparţine tuturor”.
Restul
Mesajului, Benedict al XVI-lea îl dedică în parte importanţei cercetării ştiinţifice
şi tehnologice, pentru ca să favorizeze un „sistem de gestiune a resurselor pământului
coordonat mai bine la nivel internaţional”, indicând „soluţii satisfăcătoare şi armonioase
pentru relaţia dintre om şi ambient”. Trebuie încurajate, enumără Pontiful, cercetările
asupra energiei solare, atenţia la chestiunea apei la scară planetară, „explorarea
unor strategii adecvate de dezvoltare rurală” precum şi politici potrivite pentru
gestiunea pădurilor, pentru distrugerea gunoaielor, a deşeurilor”, „contrastarea schimbărilor
climaterice şi lupta împotriva sărăciei”. În special, Papa indică drept „indispensabilă”
schimbarea „stilurilor de viaţă”, „a modelelor de consum şi de producţie” actuale
şi invită instituţii de diferit nivel, subiecţi ai societăţii civile şi ONG-uri să
lucreze pentru o schimbare de mentalitate în direcţia unei „responsabilităţi ecologice”.
Biserica,
asigură Benedict al XVI-lea, este în prima line în domeniul sensibilizării şi formării
conştiinţelor în acest sens, deoarece - se citeşte în Mesaj - „când ecologia umană
este respectată în sânul societăţii, atunci şi ecologia ambientală trage beneficiu”.
Există o „gramatică” în creaţie şi Biserica - invită la respectarea ei: este gramatica
prin care de la Dumnezeu, şi prin Crucea lui Cristos, Duhul călăuzeşte istoria şi
oamenii spre ziua în care „vor fi inaugurate ceruri noi şi un pământ nou”. În această
viziune se înţelege mai bine urarea concretă a Papei, când cere „adoptarea unui model
de dezvoltare bazat pe poziţia centrală a fiinţei umane, pe promovarea şi împărţirea
cu alţii a binelui comun, pe responsabilitate, pe conştiinţa schimbării necesare a
stilurilor de viaţă şi pe prudenţă”. Virtute, încheie Papa, „care indică ce trebuie
făcut astăzi, ca previziune a ceea ce s-ar putea întâmpla mâine”.