2009-12-14 16:15:18

“Conlucraţi pentru o Albanie mai justă, mai paşnică”: mesaj comun nu individual al episcopilor catolici pentru sărbătoarea Crăciunului 2009


(RV - 14 decembrie 2009) Ne adresăm vouă tuturor, angajaţi în viaţa politică, economică, socială şi culturală” - scriu episcopii catolici albanezi în mesajul de Crăciun şi Anul Nou, citit duminica trecută în toate bisericile din ţară - acceptaţi acest adevăr pentru om”, “adevăr revelat în taină, în tăcere şi în simplicitate”: „nu poate fi om fără Dumnezeu".
Omul nu-l poate nega pe Dumnezeu fără să se nege pe sine”. Mesajul adresat „credincioşilor şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă” are patru părţi, cum a explicat pentru agenţia SIR Europa părintele Gjergi Meta, purtătorul de cuvânt al episcopilor albanezi. Prima conţine o invitaţie la a contempla Pruncul care se naşte precum naşterea omului nou. Episcopii, citându-l pe papa Paul al VI-lea, amintesc că umanitatea fără Dumnezeu este o umanitate inumană”.

A doua parte este dedicată Anului Sfintei Preoţii. Episcopii cer preoţilor să fie „vestitori ai Evangheliei, proclamând Cuvântul înainte de toate prin pilda vieţii. Conferinţa episcopală, adaugă părintele Meta, „invită şi credincioşii catolici să se roage şi să-i însoţească pe preoţi în misiunea lor” pentru ca „întăriţi de Domnul, să devină preoţi sfinţi”. Credincioşii, afirmă episcopii, trebuie să se roage şi pentru noile vocaţii la Preoţie şi viaţa consacrată.

În a treia parte este evocată figura Maicii Tereza din Calcutta de la naşterea căreia se împlinesc 100 de ani. Cer credincioşilor să privească la ea ca la un exemplu de respect pentru viaţă şi de atenţie faţă de cei mai nevoiaşi. Maica Tereza, scriu episcopii albanezi, „a amintit societăţii anonime de azi demnitatea de neînlocuit a persoanei umane”.

Ultima parte a textului conţine un apel la clasa politică pentru ca să afle calea dialogului pentru rezolvarea problemelor. Pentru episcopi, „polarizarea politică, atunci când devine motiv de divizare, este un rău ce trebuie depăşit. Iubirea pentru patrie trebuie să întreacă orice interes al partidelor. Angajarea pentru binele comun trebuie să depăşească orice ideologie politică”. Indicând optima convieţuire paşnică între religii ca exemplu şi pentru clasa politică, episcopii încheie cu îndemnul: „Alegeţi calea dialogului. Căutaţi ceea ce este util pentru populaţia noastră şi dovediţi respect unii pentru alţii în dezbateri şi confruntare, fără a folosi un vocabular ofensator, care nu este potrivit celor care reprezintă poporul. Persoanele au dreptul să vadă în voi un model şi un exemplu de comportament. Colaboraţi pentru o Albanie mai justă, mai paşnică şi mai unită”.
 







All the contents on this site are copyrighted ©.