Voluntarii, un semn şi o rază de speranţă pentru timpurile noastrie: arhiep. Marchetto de Ziua Mondială a Voluntariatului

(RV - 5 decembrie 2009) „Un semn de speranţă pentru timpurile noastre”, astfel arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor a definit numeroşii voluntari reuniţi la Roma pentru ceremonia de consemnare a Premiului Internaţional al Voluntariatului. O iniţiativă promovată de FOCSIV, Federaţia Organisme Creştine Serviciu Internaţional Voluntar - care are loc pe 5 decembrie Ziua Mondială a Voluntariatului proclamată de Naţiunile Unite.

Dezvoltarea umană şi fenomenul imigraţiei sunt cele două teme aflate în centrul reflecţiei mons. Marchetto care, amintind enciclica Populorum Progreso a lui Paul al VI-lea dar mai ales enciclica Caritas in veritate a lui Benedict al XVI-lea, a ilustrat valoarea voluntarilor în serviciul „familiei umane”. În privinţa dezvoltării, arhiepiscopul a reluat definiţia papei Montini care invita la „a face ca popoarele să iasă înainte de toate din foame, din mizerie, din bolile endemice şi din analfabetism” printr-o participare activă” la economie, la evoluţia „spre societăţi instruite şi solidare” şi la consolidarea unor „regimuri democrate în stare să asigure libertate şi pace”. Aşteptări care nu par să fi fost satisfăcute deoarece în multe ţări persistă până azi foamea şi nesiguranţa vieţii. „Dezvoltarea - observă mons. Marchetto citându-l pe Benedict al XVI-lea - continuă să fie grevată de distorsiuni şi probleme dramatice”. Trebuie în schimb să privească „totalitatea persoanei în orice dimensiune a ei” şi să realizeze destinul omului care nu poate face abstracţie de natura sa şi de raporturile cu alţii.

Dezvoltarea este deci „înţeleasă sub aspect uman şi creştin, inima mesajului social creştin”. Dar mai presus de toate „acea explozie a interdependenţei planetare” este factorul care reprezintă o „mare şansă” dacă este „călăuzită de caritate”. „Societatea din ce în ce mai globalizată ne face vecini, dar nu ne face fraţi” şi această „lipsă de fraternitate între oameni şi popoare” se numără printre cauzele cele mai grave ale subdezvoltării. De aceea, secretarul departamentului vatican îndeamnă la a transforma această mai mare apropiere dintre popoare în „adevărată comuniune” dacă vrem să ajungem la o autentică dezvoltare care se naşte în special din „potenţialul de iubire” ce se pune în comun. O dezvoltare care depinde „de recunoaşterea de a fi o singură familie care colaborează în adevărată comuniune şi este constituită din subiecţi care trăiesc simplu unul alături de altul”.

În acest context, mons. Marchetto aminteşte fenomenul imigraţiei care implică toate Statele şi care cere o politică clarvăzătoare de cooperare „în perspectiva de a salvgarda exigenţele şi drepturile persoanelor şi familiilor emigrate şi, în acelaşi timp, cele ale societăţii de sosire a emigranţilor înşişi”. Se pune imediat „chestiunea etică a căutării unei noi ordini economice internaţionale pentru o distribuţie echitabilă a bunurilor pământului, care ar contribui la reducerea şi moderarea fluxurilor populaţiilor în dificultate”.
O dezvoltare care cere o nouă viziune despre comunitatea mondială într-o perspectivă a binelui comun universal” care contribuie la „a da formă de unitate şi pace cetăţii omului, şi a o face într-un anume mod să prefigureze cetatea fără bariere a lui Dumnezeu. În atare direcţie - aminteşte mons. Marchetto - trebuie privit la angajarea voluntariatului care prin opera sa contribuie la crearea „unei cetăţi fără bariere şi ziduri”. Amintind cuvintele lui Ioan Paul al II-lea, arhiepiscopul Marchetto defineşte voluntarii „o rază de speranţă care despică întunericul solitudinii”, „şcoală de viaţă mai ales pentru tineri” în stare să contribuie la crearea unei culturi de solidaritate şi de primire, deschisă dăruirii gratuite de sine”. În fine, o încurajare la a continua pe drumul întreprins pentru a fi într-adevăr „un semn de speranţă pentru timpurile noastre”.