2009-12-01 15:33:20

India: Biserica Catolică reafirmă propria angajare în lupta împotriva HIV-SIDA


(RV – 1 decembrie 2009) Marginalizare, lipsă de îngrijiri medicale şi discriminare: în India virusul HIV loveşte milioane de persoane, adulţi şi copii. Cu ocazia Zilei mondiale împotriva SIDA, celebrată pe 1 decembrie, Biserica Catolică din India reafirmă propria angajare în lupta împotriva acestei maladii..
Aproape 80% din centrele care se ocupă se sero-pozitivi în India – aminteşte Agenţia Asia News – sunt gestionate de Biserica Catolică, care a fondat circa 140 de instituţii răspândite în teritoriu.
Până în prezent, Catholic Health Association of India a format circa 4 milioane de persoane, printre care medici, şi personal de asistenţă şi îngrijire medicală. Împreună cu cinci spitale universitare, reţeaua institutelor catolice de îngrijire a persoanelor afectate de HIV-SIDA s-a dezvoltat şi în zonele îndepărtate, pentru a garanta asistenţă unui număr cât mai mare de persoane.
Mons. Percival Fernandez, preşedintele Academiei naţionale de ştiinţe medicale „St. John” subliniază importanţa unei abordări cât mai umane a persoanelor bolnave, victime – în multe cazuri – ale marginalizării.
„Există episoade documentate – a spus – de copii discriminaţi în şcoli. Îi îndemnăm pe educatori să demonstreze o specială atenţie faţă de cei mai mici, cu o apropiere faţă de ei care să stea sub semnul compasiunii”
Pascoal Carvalho, membru al Academiei Pontificale pentru Viaţă aminteşte că „milioane de indieni şi sute de mii de copii convieţuiesc cu maladia SIDA şi cu virusul HIV”. Chiar dacă nu există date sigure, în India ar fi „peste un milion de copii sub 15 ani care au pierdut unul sau ambii părinţi din cauza maladiei SIDA”, iar numărul continuă să crească. Cazurile cele mai dramatice de discriminare se referă la copiii străzii, la cei din casta Dalit şi la fiii femeilor care se prostituează.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.