Suntem toţi în aceeaşi barcă. Avem nevoie de speranţă întemeiată iar aceasta se află
numai în Cristos: Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" în 1-a duminică din
Advent
(RV - 29 noiembrie 2009) Ne dăm seama tot mai mult că
suntem toţi în aceeaşi barcă şi că trebuie să ne salvăm împreună.Lumea
contemporană are nevoie de speranţă iar aceasta se află, nu doar pentru creştini şi
credincioşi în general, dar pentru toţi oamenii, numai în Isus Cristos care este fundamentul
speranţei.
Benedict al XVI-lea a subliniat aceasta duminică la începutul
Adventului, cum este numit în calendarul roman sau latin Postul Crăciunului sau perioada
de pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului. Ca în fiecare duminică Papa a recitat
antifonul „Angelus Domini - Îngerul Domnului” împreună cu mii de credincioşi, romani
şi pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. După recitarea rugăciunii mariane,
Pontiful a îndemnat credincioşii să contribuie prin rugăciune şi atenţie concretă
la susţinerea persoanelor lovite de virusul HIV şi la înfrângerea maladiei SIDA. A
salutat de asemenea participanţii la un marş organizat pentru a manifesta profundă
iubire faţă de Crucifix recunoscându-i valoarea religioasă, istorică şi culturală.
Dar
să-l ascultăm pe Sfântului Părinte în expunerea alocuţiunii: • Iubiţi
fraţi şi surori, în această duminică începem, prin harul lui Dumnezeu,
un nou An liturgic, care se deschide în mod firesc cu Adventul, timp de pregătire
la Naşterea Domnului. Conciliul al II-lea din Vatican, în constituţia despre
liturgie, afirmă că Biserica „desfăşoară în ciclul anual întregul mister al lui Cristos,
de la Întrupare şi Naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea
fericitei speranţe şi a venirii Domnului”. În felul acesta, „celebrând misterele Răscumpărării,
ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le
într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact
cu ele şi să se umple de harul mântuirii” (Sacrosanctum Concilium, 102).
Conciliul
insistă asupra faptului că: • Centrul liturgiei este Cristos, precum soarele
în jurul căruia, asemenea planetelor, se rotesc Fericita Facioara
Maria - cea mai aproape - şi apoi martirii şi ceilalţi sfinţi care „în
cer îi cântă lui Dumnezeu o laudă desăvârşită şi mijlocesc pentru noi”
(ibid. 104).
Aceasta este realitatea Anului liturgic văzută, pentru a spune
astfel, „din partea lui Dumnezeu”. Şi - să spunem - din partea omului, a istoriei
şi societăţii? Ce relevanţă poate avea? • Răspunsul ni-l sugerează tocmai
drumul Adventului pe care astăzi îl întreprindem. Lumea contemporană
are nevoie mai ales de speranţă: au nevoie de ea popoarele în curs de dezvoltare,
dar şi cele economic evoluate. Ne dăm seama tot mai mult că ne găsim
pe o singură barcă şi trebuie să ne salvăm toţi împreună.
Mai presus de
toate ne dăm seama, văzând prăbuşindu-se atâtea false siguranţe, că avem nevoie de
o speranţă întemeiată, iar aceasta se găseşte numai în Cristos, care, cum spune Scrisoarea
către evrei., „este acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (13,8). • Domnul Isus
a venit în trecut, vine în prezent, şi va veni în viitor. El îmbrăţişează toate dimensiunile
timpului, pentru că a murit şi înviat, este „Cel viu” şi, în timp ce
împarte cu noi condiţia umană precară, rămâne pentru totdeauna şi ne oferă însăşi
stabilitatea lui Dumnezeu. Este „trup” ca noi şi este „stâncă”
neclintită ca Dumnezeu.
Oricine năzuieşte la libertate, la dreptate, la
pace poate să se uşureze şi să ridice capul, deoarece în Cristos eliberarea este aproape
(Cf Lc 21,28) - cum citim în Evanghelia de azi. Putem, de aceea, afirma că: •
Isus Cristos nu interesează doar pe creştini, sau numai pe credincioşi, ci
pe toţi oamenii, fiindcă el, care este centrul credinţei, este şi fundamentul speranţei.
Iar de speranţă fiecare fiinţă umană are nevoie în mod constant.
Dragi
fraţi şi surori, Fecioara Maria întrupează de deplin umanitatea care trăieşte în
speranţa bazată pe credinţa în Dumnezeul cel viu. Ea este Fecioara Adventului: este
profund plantată în prezent, în actualul „azi” al mântuirii; în inima sa reuneşte
toate promisiunile trecute; şi este îndreptată spre împlinirea viitoare. Să ne ducem
la şcoala ei, pentru a intra cu adevărat în acest timp de har şi să primim, cu bucurie
şi responsabilitate, venirea lui Dumnezeu în viaţa noastră personală şi socială.
După
recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului”, şi înainte de saluturile în limbile
franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană, papa Benedict al XVI-lea
a amintit că: "La 1 decembrie este Ziua mondială împotriva SIDA. Gândul meu şi
rugăciunea mea - a spus - se îndreaptă spre fiecare persoană lovită de această maladie. •
Biserica nu încetează să se sforţeze să combată SIDA, prin instituţiile sale şi personalul
dedicat acesteia. Îndemn pe toţi să-şi dea propria contribuţie cu rugăciunea şi atenţia
concretă, pentru ca toţi cei care sunt afectaţi de virusul HIV să simtă prezenţa Domnului
care dă mângâiere şi speranţă. În fine, urez ca, sporind şi coordonând eforturile,
să se ajungă la a opri şi înfrânge această maladie.
Dintre pelerinii de limba
italiană, Papa a salutat în special prezenţa în Piaţa Sfântul Petru participanţilor
la marşul promovat de Mişcarea Iubirii Familiale pentru a manifesta profundă iubire
faţă de Crucifix recunoscându-i valoarea religioasă, istorică şi culturală.
Iată
şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict la întâlnirea pentru rugăciunea
„Angelus”, în prima duminică din Advent, binecuvântare ce ajunge şi pe această cale
cu darul ei spiritual la toţi ascultătorii noştri care o primesc în spirit de credinţă.