2009-11-18 12:08:32

Dialogul şi respectarea drepturilor omului în centrul colocviului dintre Papa şi preşedintele Republicii Burundi


(RV – 18 noiembrie 2009) Marţi după-amiază, Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă – în palatul Apostolic – pe preşedintele Republicii Burundi, Pierre Nkurunziza, care a avut apoi un colocviu cu cardinalul Secretar de Stat, Tarcisio Bertone şi cu arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele. „În cadrul întâlnirilor care au avut loc într-o atmosferă de cordialitate – se afirmă într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun – au fost discutate subiecte de interes comun, precum importanţa dialogului şi a respectului drepturilor omului, ca elemente fundamentale pentru construirea unei societăţi solide şi orientată spre bunăstarea tuturor membrilor săi.
S-a reafirmat de asemenea angajarea Bisericii în a-şi oferi contribuţia la dezvoltarea integrală a naţiunii burundeze în plan spiritual, ca şi în cel educativ, sanitar şi socio-umanitar. În acest scop s-a exprimat speranţa unui Acord-cadru care să definească şi să garanteze statutul juridic al Bisericii şi activitatea sa în această ţară.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.