2009-11-17 17:07:07

A valoriza contribuţia persoanelor fără auz în sfera apostolatului. Prezentată marţi, în Vatican, conferinţa dedicată participării la viaţa Bisericii a celor care nu aud


(RV – 17 noiembrie 2009) A oferi „o oportunitate pentru valorizarea contribuţiei persoanelor fără auz în diferite sfere de apostolat, acordând deplină recunoaştere importanţei activităţii lor”. Acesta este obiectivul Conferinţei internaţionale centrate pe tema „Effatà! Persoana surdă în viaţa Bisericii”. Congresul – promovat de Consiliul Pontifical pentru Operatorii Sanitari – va avea loc în Vatican, între 19 şi 21 noiembrie. Iniţiativa a fost prezentată marţi dimineaţă, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, într-o conferinţă de presă la care au participat şi mons. Zygmut Zimowski, preşedintele Consiliului pentru Operatorii Sanitari şi părintele Savino Castiglione, de la Congregaţia religioasă „Mica misiune pentru Surdo-Muţi”.

În lume sunt peste 278 de milioane de persoane cu deficit de auz. Din acestea, 59 de milioane sunt afectate de surditate totală. 80% din persoanele lipsite de auz trăiesc în ţări mai puţin dezvoltate, unde neexistenţa structurilor sanitare adecvate şi a intervenţiilor urgente se adaugă la dificultăţile economice care împiedică cumpărarea medicamentelor. Deseori este compromisă integrarea în câmpul muncii, participarea la viaţa socială şi posibilitatea de a-şi crea o familie. Această deficienţă fizică reprezintă de asemenea un grav obstacol în privinţa creşterii în plan spiritual şi în practica religioasă, după cum a subliniat mons. Zygmut Zimowski.
• „Efectele sunt pe cât de mari pe atât de inevitabile în viaţa Bisericii Catolice, din care se stimează că fac parte circa un milion trei sute de mii de surzi”.

Nu se poate rămâne surzi la Cuvântul lui Dumnezeu. Branul evanghelic al surdo-mutului, căruia Isus îi spune „Effatà, deschide-te” este un îndemn de a nu trăi în mod ascuns, de a nu se închide în sine.
Mons. José Redrado, secretar al Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari:
• „Domnul, în faţa surdului strigă: 'Deschide-te!' Este un strigăt de speranţă, este o experienţă pentru surdul care începe să audă şi să proclame. Iar acest gest al lui Isus este preluat de Biserică care spune: 'Deschide-te!'”
Unul care şi-a deschis propriul suflet – a adăugat mons Redrado – este marele compozitor Beethoven, care a trăit experienţa surzeniei:
• „Beethoven trăieşte izolat în apropierea Vienei şi scrie pagini amare, dezolante în care se întrezăresc gânduri de suicid. Este condamnat să nu audă mai degrabă propriile melodii decât în intimitatea sufletului său. Dar înfăptuieşte un efort titanic – la acest lucru mă refer ca semn al Bisericii – şi depăşeşte perioada de criză. Sfârşitul nu este mormântul, depresia, ci triumful, premierea efortului, victoria spiritului asupra fragilităţii materiei”.

Congresul va analiza aspectele medicale, sociale şi psihologice ale surzeniei şi necesităţile pastorale ale persoanelor lipsite de auz. Întâlnirea va fi tradusă şi în limbajul semnelor. Unii exponenţi din rândul clerului şi a unor instituţii de viaţă consacrată şi laice vor da mărturie despre experienţa lor personală de persoane care nu aud. Va fi – desigur – deosebit de impresionantă mărturia părintelui Cyril Axelrod surdo-mut care vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu cu ajutorul mâinilor, prin limbajul semnelor pentru a lansa un mesaj universal: nimeni nu poate să se simtă cu adevărat exclus de la iubirea lui Dumnezeu.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.