2009-11-15 19:19:17

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 15 noiembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Cuvântul lui Dumnezeu, sămânţa primită în brazdele existenţei sale dă omului veşnicia, devine germen al învierii: a spus Benedict al XVI-lea la rugăciunea Îngerul Domnului, comentând evanghelia Liturghiei duminicale. În Ziua mondială a victimelor accidentelor rutiere, Papa cheamă la responsabilitate asupra vieţii proprii şi a celorlalţi.

- Se deschide luni la sediul agenţiei FAO din Roma, summitul mondial asupra siguranţei alimentare. Aşteptare pentru intervenţia papei Benedict al XVI-lea care va fi transmisă în direct de Rai începând de la 11, ora locală.

- În semn de solidaritate cu toţi înfometaţii lumii, directorul general al FAO, Jacques Diouf a observat sâmbătă o Zi de post ostentativ extinzând invitaţia la toţi cei car vor să spună „nu” acestei injustiţii. Duminică s-a alăturat iniţiativei, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Prezentat, zilele trecute la Roma, raportul „Provocare Foamei 2009”, îngrijit de Institutul internaţional de cercetare asupra politicilor alimentare.

- Pentru siguranţa alimentară: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica săptămânală Octava Dies.

 
- Primele alegeri duminică în Kosovo la aproape doi ani după independenţă. Multe necunoscute pe calea unei reconcilieri reale. Consultările, la nivel local în dificila zonă Mitrovica, implică atât populaţia majoritară albaneză cât şi minoritatea sârbă care nu a recunoscut niciodată separarea teritoriului Kosovo de Serbia.

- Celebrată duminică „Ziua Mondială a Amintirii Victimelor Străzii”, un fenomen dramatic care implică mai ales tinerii. În Europa situaţia nu s-a ameliorat. Nu s-a atins obiectivul reducerii la jumătate a numărului victimelor până în 2010.

- Continuă în Italia trecerea la sistemul de televiziune Digital Terestru ce urmează să fie completat până în 2012. Începând de luni Roma va fi primul mare oraş european care renunţă complet la Televiziunea analogică. Pentru prima dată Biserica catolică italiană va avea o reţea de televiziune naţională, TV2000 - ex Sat2000 - pe lângă un canal prin satelit de serviciu pentru a oferi ştiri şi programe Televiziunilor locale din Circuitul Corallo.

- Doliu în Biserica Ortodoxă Sârbă. Duminică dimineaţă într-un spital din Belgrad a trecut la cele veşnice patriarhul Pavle, numele de mirean Goiko Stoicevic. Avea 95 de ani şi era patriarh la tronul Sfântului Sava din 1990, înainte de destrămarea sângeroasă a fostei Iugoslavii. Atribuţiile Preafericirii Sale au fost preluate de către, locţiitorul de patriarh, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru. Patriarhul Pavle al Serbiei s-a născut pe 11 septembrie 1914, în satul Kucianti, din Croaţia. A făcut seminarul teologic la Sarajevo şi apoi a urmat cursurile Colegiului teologic ortodox din Belgrad. Patriahul Pavle a denunţat de mai multe ori condiţiile critice ale populaţiei creştine în Kosovo, atacurile împotriva mănăstirilor şi cimitirelor creştine, agresiunile faţă de călugări, exodul forţat dincolo de hotarele ţinutului Kosovo.

- Roma. În timpul Colocviului organizat la Universitatea Pontificală Gregoriană pe 19 noiembrie de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Centrul Pro Unione asupra figurii cardinalului olandez Johannes Willebrands, cu ocazia centenarului naşterii sale, va fi prezent şi Rowan Williams, arhiepiscop de Canterbury şi primat al Comuniunii anglicane. Ziua următoare va avea un colocviu cu cardinalul Walter Kasper iar pe 21 noiembrie îl va întâlni pe Benedict al XVI-lea în Vatican.

- România. Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 82 de cazuri noi de gripă cu virusul A/H1N1, iar totalul cazurilor în România, până duminică la ora 12,00, fiind de 1.335: informează Agerpres.

- Din actualitatea internaţională. Singapore: Clima, criza economică şi necesitatea unor noi modele de dezvoltare şi problema nucleară: sunt temele pe care preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, le-a înfruntat duminică la Singapore la încheierea summitului APEC, Forum Economic Asia-Pacific împreună cu alţi mari ai lumii, între care preşedintele chinez Hu Jintao şi cel rus, Dimitri Medvedev. Marea dilemă a lui Obama este întrebarea, cum va reuşi să se apropie de Beijing fără a-şi pierde aliaţii mai vechi: observă Deutsche Welle.

- Luni 16 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Matei, apostol şi evanghelist; în calendarul roman sau latin Sfintele Margareta a Scoţiei, regină, anii 1046 - 1093 şi Gertruda de Turingia, fecioară, anii 1256-1302.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.