2009-11-14 14:53:41

Agenda pontificală: numiri de episcopi în Italia, Statele Unite, R.D.Congo, Zambia, Madagascar şi Thalinada


(RV - 14 noiembrie 2009) Sfântul Părinte a numit episcop auxiliar al arhidiecezei de L’Aquila, Italia pe preotul Giovanni D’Ercole, F.D.P. până în prezent şef de oficiu la Prima Secţie a Secretariatului de Stat, atribuindu-i sediul titular episcopal de Dusa.
În Statele Unite Papa a numit arhiepiscop mitropolit de Milwaukee, pe mons. Jerome E. Listecki, până în prezent episcop de La Crosse.

Tot în Statele Unite Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Fort Wayne-South Bend, prezentată pentru limită de vârstă de mons John M. D’arcy şi a numit în locul său pe mons. Kevin Carl Rhoades, până în prezent episcop de Harrisburg.

Papa Benedict al XVI-lea a numit episcop de Molegbe în Republica Democratică Congo pe mons. Dominique Bulamatari, până în prezent episcop titular de Elefantaria Mauritaniei şi auxiliar al arhidiecezei de Kinshasa.

Tot în Africa, Sfântul Părinte a anumit în data de 13 noiembrie a.c, episcop coadiutor al diecezei de Ndola, în Zambia, pe mons. Alick Banda, până în prezent episcop de Solwezi.

De asemenea, tot pe 13 noiembrie Papa a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Antsirabé, în Madagascar, prezentată din motive de vârstă de mons. Félix Ramananarivo, M.S, şi a numit în locul său episcop de Antsirabé pe mons. Philippe Ranaivomanana, până în prezent episcop de Ihosy, în Madagascar.

În fine, în Thailanda, Papa a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Udon Thani prezentată pentru limită de vârstă de mons. George Yod Phimphisan, C.Ss.R. şi a numit la conducerea pastorală a aceleiaşi dieceze pe preotul Joseph Luechai Thatwisai, din clerul diecezei de Udon Thani, professor la Seminarul Major Naţional Lux Mundi la Sampran, Bangkok şi secretar al Comisiei Biblice a Conferinţei Episcopale Thailandeze.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.