2009-11-11 19:46:14

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


RV 11 nov 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Cei care ţin la viitorul Europei, să-i preţuiască şi să-i apere ereditatea creştină: este apelul, de profundă rezonanţă în actualitate, lansat de Benedict al XVI-lea vorbind la audienţa generală de miercuri despre reînnoirea spirituală şi socială declanşată în Europa de abaţiile ordinului călugăresc de Cluny. La finalul audienţei, un nou apel al Sfântului Părinte în favoarea refugiaţilor de război din Sri Lanka, cerând Comunităţii internaţionale să vină în ajutorul lor iar autorităţilor statului insular, să ajungă cât mai curând la o soluţie favorabilă păcii.

- "Instrumentalizarea şi folosirea religiei în scopuri politice fac din dialogul inter-religios un adevărat imperativ al zilelor noastre; e necesar să se studieze pilonii teologici ai diferitelor credinţe pentru a promova o înţelegere reciprocă": a afirmat marţi la Palatul de Sticlă din New York observatorul permanent al Sf. Scaun la Naţiunile Unite, arhiepiscopul Celestino Migliore, luând cuvântul în cadrul celei de a 64-a Adunări Generale ONU.

- Franţa şi Marea Britanie se alătură Sfântului Scaun în efortul depus pentru elaborarea unui Tratat care să limiteze comerţul cu arme la nivel global: într-un articol publicat în L'Osservatore Romano, ministrul francez de Externe şi omologul său britanic au subliniat că mai ales în Ţările sărace, armele alimentează conflictele, dezmembrează societatea şi obstaculează familiile să facă faţă sărăciei. "Sfântul Scaun, afirmă cei doi miniştri de externe, a avut un rol vital în crearea consensului care a dus la Convenţia internaţională privind interzicerea bombelor cu submuniţie".

- Preţul alimentelor în Ţările subdezvoltate, în special din Africa, este prea mare: denunţă Raportul prezentat recent de FAO, agenţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, subliniind prin contrast producţia mai mult decât satisfăcătoare a culturilor de cereale din 2009. Raportul a fost publicat în vederea apropiatului summit mondial convocat de FAO între 16-18 noiembrie, unde la deschiderea lucrărilor va participa şi va lua cuvântul Benedict al XVI-lea. La o conferinţă de presă, miercuri, la Roma, directorul general FAO, Jacques Diouf, a cerut populaţiei lumii să înceapă împreună o grevă a foamei de o zi, în semn de protest faţă de suferinţa a peste 1 miliard de oameni care îndură foamea în fiecare zi.

- A fost prezentat pe 10 noiembrie la Roma albumul muzical "Alma Mater. Music from Vatican", un compact-disc realizat în coproducţie de casa discografică britanică Geffen UK şi centrul internaţional "Multimedia San Paolo" cu vocea papei Benedict al XVI-lea, realizat graţie înregistrărilor puse la dispoziţie de Radio Vatican. Discul cuprinde opt piese muzicale inedite, interpretate de Corul Academiei Filarmonice Romane, condus de Pablo Colino şi de Royal Philarmonic Orchestra. Muzica a fost compusă de autori de diferite orientări religioase - Simon Boswell, fără credinţă, Nour Eddine, musulman, şi Stefano Mainetti, catolic - la solicitarea iniţiatorului acestui proiect, pr. Giulio Neroni. La vocea papei Benedict al XVI-lea, care cântă şi se roagă în diferite limbi, au fost suprapuse diferite piese muzicale, după cum s-a realizat şi cu vocea lui Ioan Paul al II-lea pentru albumul "Abba, Pater". Compact-discul, ale cărei vânzări vor fi donate în cea mai mare parte în scopuri caritative, va fi distribuit de "Universal" începând cu 30 noiembrie.

- Uniunea Europeană. După ceremonia festivă de la Berlin, pentru cei 20 de ani de la căderea Zidului de tristă memorie, liderii Uniunii Europene au comemorat evenimentul şi la Bruxelles; printre iniţiativele demne de semnalat, petiţia lansată de Parlamentul European privind prezenţa Crucifixului în sălile de clasă, măsură prin care adunarea parlamentară a celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene intenţionează să se distanţeze de sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, organism care nu face parte din instituţiile Uniunii Europene ci din Consiliul Europei.

- Roma. Evaluarea receptării şi actualizării enciclicei "Fides et Ratio" a lui Ioan Paul al II-lea în diferitele discipline teologice, dar şi actualitatea acestui document pentru dialogul dintre Biserică şi societatea civilă: sunt obiectivele simpozionului organizat de Universitatea Pontificală Urbaniana în cadrul celebrărilor decenale de la publicarea enciclicei, pe tema "Legătura ultimă dintre înţelepciunea teologică şi cunoaşterea filosofică".

- Columbia. Raportul 2009 privind tortura: o treime din victime sunt minori.

- Guatemala. Politicile de planificare familială şi sănătate reproductivă: episcopii denunţă ambiguităţile legislaţiei aprobată recent de Executivul guatemalez.

- Guatemala. Durere şi mâhnire, după găsirea trupului neînsufleţit al părintelui franciscan Miguel Angel Hernandez, 45 de ani, răpit la finele săptămânii trecute.

- Assisi. Adunarea Plenară a Conferinţei Episcopale Italiene: prelaţii aduc aminte: "cei care fac parte din organizaţii de tip mafiot se pun în mod automat în afara Bisericii".

- Bruxelles. Programată între 18-20 noiembrie, adunarea plenară a COMECE, Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană, pe tema "După ratificarea Tratatului de la Lisabona şi decizia Curţii constituţionale a Germaniei, care este viitorul integrării europene?".

- Roma. Pentru prima dată, calendarul oficial 2010 cu fotografii ale papei Benedict al XVI-lea, poate fi solicitat online (la situl www.hdhcommunications.com ) la adresa librăriei internaţionale online dedicată lumii catolice. Disponibil şi calendarul comemorativ dedicat lui Ioan Paul al II-lea, de la a cărui trecere în veşnicie se vor împlini cinci ani.

- Bucureşti. Academia Teologică Anton Durcovici a organizat marţi, 10 noiembrie, la ora 16.30, o conferinţă cu titlul „Fragilitatea Europei. Răspunsul enciclicei Caritas in veritate", informează situl arcb.ro. Au fost invitaţi dr. Tereza-Brînduşa Palade (SNSPA, Bucureşti) şi pr. dr. Christophe-Marie Tribot Laspière (Comunitatea Sf. Ioan).

- Din actualitatea internaţională. Statele Unite: şeful Casei Albe va cere ţărilor Nato suplimentarea efectivelor militare în Afganistan cu 4.000 de oameni în timp ce contingentul american va fi mărit cu alţi 30.000 de soldaţi.

- Joi, 12 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român, sfinţii Ioan Milostivul, arhiepiscop, anul 619; Nil Sinaitul, cuvios, anul 430 şi, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfântul Iozafat, episcop, martir, anul 1623, unde mai este amintit Sfântul Cristian, călugăr, secolul XI.








All the contents on this site are copyrighted ©.