2009-11-11 17:06:31

Guatemala: episcopii critică legislaţia privind sănătatea aşa-zis reproductivă


RV 11 nov 2009. Biserica Catolică din Guatemala, într-o exhortaţie adresată autorităţilor Statului, şi-a exprimat preocuparea faţă de recenta norma aprobată de Executiv în privinţa politicilor de planificare familială şi sănătate reproductivă. Pentru episcopii guatemalezi, textul, care s-a bucurat şi de aprobarea Adunării Naţionale, prezintă numeroase iregularităţi conceptuale şi nu puţine ambiguităţi în privinţa, de exemplu, unor termeni precum "genul", "populaţii marginalizate" sau "bariere medicale": sunt cuvinte, observă episcopii, care nu au o specificare netă şi de aceea împiedică înţelegerea realităţilor la care se referă. Pe de altă parte, în unele paragrafe, textul este făţiş anticonstituţional pentru că nu respectă articolul din Constituţie referitor la libertatea de educaţie şi dreptul părinţilor de a alege educaţia adecvată pentru copiii lor. Nu mai puţin grav pentru episcopii din Guatemala este şi faptul că numeroase instituţii publice şi private sunt autorizate la cumperarea, vânzarea sau distribuirea de medicamente în calitate de reprezentant al Ministerului Sănătăţii pentru a garanta – se afirmă – "accesul la resursele de planificare familială". Este semnalat în acest sens ong-ul "Afrofam", care încă de la început a urmărit singurul scop de a sprijini metodele contraceptive. Din punctul de vedere al educaţiei integrale, episcopii din ţara central-americană consideră riscant regulamentul în chestiune pentru că este parţial, incomplet şi periculos, dat fiind că filosofia de bază este activitatea sexuală şi nimic altceva. De aceea, normele "nu respectă evoluţia psiho-pedagogică a copiilor şi adolescenţilor în sfera raporturilor afective"; sexualitatea apare ca o pură activitate fiziologică şi în nicăieri sub aspectul ei relaţional; nu se spune aproape nimic despre valoarea persoanei umane, despre demnitatea ei, despre scopul procreării şi despre familie ca nucleu esenţial al societăţii umane. Episcopii guatemalezi afirmă că textul legislaţiei în această privinţă trebuie respins pentru că este inacceptabil din punct de vedere inconstituţional, juridic, medical şi pedagogic. Cerând o revizuire din temelii a regulamentului respectiv, episcopii fac apel la părinţi, educatori şi familii pentru a ţine cont de valorile în joc. Pentru episcopii din Guatemala, un atare text al Executivului demonstrează că Ţara se află într-o criză de "analfabetism umanist şi pedagogic" foarte grav. Unii, se afirmă în Scrisoarea episcopilor, numesc răul, bine şi spun că vor să apere adevărul dar folosesc un limbaj în mod voit ambiguu şi falsifică realitatea vorbind de dreptate, sănătate şi educaţie, pe când, în realitate, atentează la viaţa şi demnitatea persoanei".







All the contents on this site are copyrighted ©.