Comemorarea liturgică a sfântului Leon cel Mare. Benedict al XVI-lea: "un mare Pontif
aproape de popor şi credincioşi; a contribuit semnificativ la autoritatea şi prestigiul
Episcopului Romei"
RV 10 nov 2009. Biserica Catolică a celebrat marţi, 10 noiembrie,
comemorarea liturgică a sfântului Leon cel Mare, papă între anii 440-461, unul din
cei mai mari episcopi ai Romei din istoria Bisericii. La audienţa generală dedicată
acestui mare Pontif, la 5 martie 2008, Benedict al XVI-lea a subliniat contribuţia
sa la autoritatea Episcopului Romei. Promotor al păcii în vremuri vitrege şi învăţător
al Bisericii, Leon cel Mare a ştiut să rămână aproape de poporul credincios prin activitatea
pastorală şi prin predicile devenite celebre datorită conciziei, elocinţei şi spiritualităţii
lor.
Servitor al adevărului în caritate "printr-un asiduu exerciţiu al cuvântului,
care îl prezintă în acelaşi timp teolog şi păstor": astfel îl definea Benedict al
XVI-lea pe sfântul Leon cel Mare, episcop al Romei în ani plini de greutăţi, datorită
repetatelor invazii barbare şi slăbirii progresive a autorităţii imperiale în Occident.
Cu forţa dezarmantă a Evangheliei, papa Leon cel Mare l-a înfruntat pe Atila în apropiere
de oraşul Mantova, unde l-a convins să nu-şi continue marşul distrugător spre Roma.
Cetatea Eternă a fost salvată, "un semn emblematic – observa succesorul său, Benedict
al XVI-lea – al activităţii de pace desfăşurată de Pontiful Roman".
Cu un
an înainte, un alt eveniment memorabil legat de Sfântul Leon cel Mare este conciliul
din Calcedon, "cea mai importantă adunare de pînă atunci în istoria Bisericii". Adunarea
conciliară, aminteşte Benedict al XVI-lea, a proclamat credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat, condamnând erezia care nega adevărata natură umană a Fiului
lui Dumnezeu întrupat: • "Mai ales din această intervenţie, şi din celelalte
realizate în timpul controversei cristologice din acei ani, reiese în mod evident
cum Papa simţea cu deosebită urgenţă responsabilităţile de succesor al lui Petru,
al cărui rol este unic în Biserică, pentru că 'unui singur apostol i-a fost încredinţat
ceea ce a fost împărtăşit tuturor apostolilor', după cum afirma Leon
într-una din predicile sale la sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul (...). El arăta
în acest fel cum exerciţiul primatului roman era necesar pe atunci, după cum este
şi astăzi, pentru a servi cu eficacitate comuniunea, caracteristică a unicei Biserici
a lui Cristos".
În timpul lungului său pontificat, cu o durată
de 21 de ani, papa Leon cel Mare ne-a lăsat circa o sută de predici şi 150 de scrisori
în care se întrevede adevărata sa măreţie. El a fost primul papă, afirma Benedict
al XVI-lea, "de la care ne-au rămas predicile, pe care el le ţinea poporului ce se
strângea în jurul său în timpul celebrărilor". De altfel, "a însufleţit activitatea
caritativă într-o Romă încercată de foamete, de afluxul refugiaţilor, de nedreptăţi
şi sărăcie". În acelaşi timp, a contrastat superstiţiile păgâne şi a aşezat liturgia
în centrul vieţii creştine de fiecare zi". O moştenire actuală şi în timpurile noastre: •
"Leon cel Mare i-a învăţat pe credincioşii săi – şi cuvintele sale sunt valabile şi
pentru noi – că liturgia creştină nu este o simplă amintire a evenimentelor trecute
ci actualizarea realităţilor invizibile care acţionează în viaţa fiecăruia (...).
A fost un mare purtător de pace şi iubire. Ne arată astfel calea de urmat: în credinţă
învăţăm caritatea. Să învăţăm, aşadar, împreună cu Leon cel Mare să credem în Cristos,
Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, şi să practicăm această credinţă în fiecare zi prin
fapte de pace şi iubirea faţă de aproapele".