2009-11-07 18:16:08

Duminică, vizita pastorală a Papei la Brescia (Italia), sub semnul amintirii predecesorului său Paul al VI-lea


RV 07 nov 2009. La Brescia, Concesio şi Botticino Sera – în nordul Italiei – toate sunt pregătite pentru sosirea Papei, duminică, la prima sa vizită pastorală la locul de naştere al predecesorului său Paul al VI-lea şi al sfântului Arhanghel Tadini. Pieţele şi străzile sunt îmbrăcate în culorile vaticane, alb şi galben, iar aranjamentele florale şi manifestele spun fiecare Papei pelerin un sugestiv "mulţumesc".

Corespondenţa trimisei speciale Radio Vatican, Gabriella Ceraso:
• "Un soare timid încălzeşte oraşul şi provincia Brescia, îndepărtând pentru moment singura variantă aproape sigură pentru vremea de duminică, ploaia. Dar în realitate, nici acest lucru nu deranjează aşteptarea sărbătorii. O duminică alături de Papa va însemna în orice caz căldura inimilor şi bucuria a circa 50.000 de credincioşi, potrivit cifrelor oferite de Dieceză în urma înscrierilor din parohii: la locul întâlnirii cu Benedict al XVI-lea, în cele trei etape principale dar şi de a lungul parcursului de peste 30 de km cu automobilul panoramic, animat de cele 473 de parohii şi sub privirea atentă a circa 2.700 de voluntari. După sosirea pe aeroportul militar de la Ghedi, la 9.30, prima baie de mulţime va fi în comuna marmurei, Botticino Sera, unde venirea Papei, care se va îngenunchea la rămăşiţele pământeşti ale sfântului Arhanghel Tadini, este considerată un eveniment extraordinar. În jurul orei 10, sosirea în Piaţa Paul al VI-lea, inima diecezei de Brescia, pentru concelebrarea euharistică şi recitarea rugăciunii mariane "Angelus". Patru ecrane uriaşe sunt deja montate în centrul istoric, dar numai 12.000 de credincioşi, din motive de spaţiu, vor avea acces în faţa tribunei albe din faţa catedralei (...). Ultima etapă a zilei, duminică după amiază, la Concesio, în Valtrompia. Aici, amintirea lui Paul al VI-lea, firul unificator al vizitei, devine realitate. Nimic nu s-a schimbat în casa natală şi la baptisteriul în care a primit taina botezului Giovanni Battista Montini, în septembrie 1897, în biserica Sfântul Antonin, unde peste 300 de credincioşi îl vor aştepta pe Benedict al XVI-lea. Dar la Concesio se află şi scrinul simbolic care păstrează ereditatea papei brescian, la cârma Bisericii post-conciliare: este noul sediu al "Institutului Paul al VI-lea" pe care Benedict al XVI-lea îl va inaugura cu această ocazie, acordând premiul care poartă numele Montini coloanei de literatură patristică franceză "Sources Chrétiennes", pentru a fi adus o contribuţie unică la înţelegerea tradiţiei creştine. Credinţa şi cultura, aşadar, se împletesc şi în timpul acestei vizite pastorale sub semnul amintirii lui Paul al VI-lea. La zece ani de la vizita lui Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea merge pentru a confirma intuiţiile predecesorului său transpuse într-un magisteriu de o extraordinară actualitate".
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.