2009-11-03 14:10:54

Ţara Sfântă: Biserica denunţă dificultăţi din partea Israelului privind vizele pentru călugări şi preoţi


(RV – 3 noiembrie 2009) „Există dificultăţi pe care vom încerca să le depăşim”. Astfel comentează monseniorul Antonio Franco – nunţiul în Israel şi delegat apostolic pentru Ierusalim şi Palestina – restricţiile din partea Ministerului de Interne din Israel privind vizele pentru călugări şi preoţi. Nunţiul Antonio Franco a fost interpelat privind chestiunea vizelor de agenţia de presă SIR. „Dacă înainte, vizele acordate – inclusiv europenilor – aveau o durată de doi ani, acum au o valabilitate de un singur an”, explică prelatul, lăsând să se înţeleagă că aceste restricţii ar putea crea probleme desfăşurării activităţii pastorale ordinare a Bisericii.
În trecut, s-a înregistrat chiar o oprire a acordării vizelor când, ca şi acum, la conducerea Ministerului de Interne se afla partidul religios Shas. „Aceasta este situaţia” – explică nunţiul. „Acum trebuie să ne întrebăm de ce aceste restricţii şi ce anume se poate face pentru a reveni la practicile precedente, care erau mai deschise”.
Problema acordării vizelor călugărilor şi preoţilor este „o veche problemă”, declară şi Custodele Ţării Sfinte, părintele Pierbattista Pizzaballa. „De mai bine de un an – a spus prelatul – „durata vizelor a fost schimbată, trecând de la doi ani la un singur an. Există multă confuzie: nu se ştie dacă depinde de o politică ministerială sau de practica birocratică a unor funcţionari. Poate este doar o ambiguitate lăsată să rămână astfel cu bună ştiinţă”. „Cert este – explică părintele Pizzaballa – că „este foarte dificil pentru Biserici să programeze propria activitate neştiind în mod sigur dacă preoţii şi călugării vor veni sau nu”. În privinţa Custodiei pentru Ţara Sfântă, adaugă călugărul, „acest an au fost acordate vize călugărilor proveniţi din ţări arabe, dar nu din Africa. Doi călugări din Congo nu au primit viza. În trecut era exact invers. Trăim aşadar în incertitudine; birocraţia devine tot mai complicată”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.