Cât de frumoasă şi mângâietoare este Împărtăşirea Sfinţilor! - Papa la rugăciunea "Îngerul Domnmului". Zece ani de la semnarea documentului ecumenic asupra "îndreptăţirii", între catolici şi luterani (text)

(RV - 1 noiembrie 2009) În calendarul roman sau latin, anul acesta prima duminică din noiembrie coincide cu solemnitatea Tuturor Sfinţilor urmată de Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi, luni 2 noiembrie. La întâlnirea duminicală, pentru rugăciunea "Angelus" împreună cu credincioşii, romani şi pelerini, foarte numeroşi favorizaţie şi de vremea splendidă de toamnă târzie, papa Benedict al vorbit despre misterul Împărtăşirii Sfinţilor, adevăr mărturisit în Crezul apostolic.

Iată, în versiunea de lucru, textul alocuţiunii duminicale şi al aniverăsrii documentului ecumenic dintre catolici şi luterani:


Iubiţi fraţi şi surori!
Duminica de azi coincide cu solemnitatea Tuturor Sfinţilor, care invită Biserica pelerină pe pământ să preguste sărbătoarea fără sfârşit a Comunităţii cereşti, şi să reînsufleţească speranţa în viaţa veşnică. Se împlinesc anul acesta 14 secole de când Panteonul - unul din cele mai vechi şi renumite monumente romane - a fost destinat cultului creştin şi dedicat Fecioarei Maria şi tuturor martirilor: Sancta Maria ad Martyres. Templul tuturor divinităţilor păgâne era astfel consacrat amintirii acelora care, cum spune Cartea Apocalipsului, „vin din strâmtorarea cea mare; ei şi-au spălat veşmintele, le-au curăţat în sângele Mielului" (Ap 7,14). Ulterior, celebrarea tuturor martirilor a fost extinsă la toţi sfinţii „o mulţime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile” (Ap 7,9) - cum se exprimă încă Sfântul Ioan.

În acest An al Sfintei Preoţii, îmi place să amintesc cu specială veneraţi sfinţii preoţi, atât pe aceia pe care Biserica i-a canonizat, propunându-i ca exemplu de virtuţi spirituale şi pastorale, cât şi pe aceia - mult mai numeroşi - care sunt cunoscuţi Domnului. Fiecare dintre noi păstrează amintirea recunoscătoare a vreunuia din ei, care ne-a ajutat să creştem în credinţă şi ne-a făcut să simţim bunătatea şi apropierea lui Dumnezeu.

Mâine, apoi, ne aşteaptă Pomenirea anuală a tuturor credincioşilor răposaţi. Aş vrea să vă invit să trăiţi această dată potrivit spiritului creştin, adică în lumina care provine din Misterul pascal. Cristos a murit şi înviat şi ne-a deschis trecerea la casa Tatălui, Împărăţia vieţii şi a păcii. Cine îl urmează pe Isus în această viaţă este primit unde el ne-a precedat. Deci, în timp ce facem vizită la cimitire, să ne amintim că acolo, în morminte, se odihnesc doar rămăşiţele muritoare ale celor dragi ai noştri în aşteptarea învierii finale. Sufletele lor - cum spune Scriptura - deja „sunt în mâinile lui Dumnezeu” (Înţ 3,1). De aceea, modul cel mai potrivit şi eficient de a-i cinsti este a ne ruga pentru ei, oferind acte de credinţă, de speranţă şi de iubire. În uniune cu Jertfa euharistică, putem mijloci pentru mântuirea lor veşnică, şi experimenta comuniunea cea mai profundă, în aşteptarea de a ne regăsi împreună, a ne bucura pentru totdeauna de Iubirea care ne-a creat şi răscumpărat.

Iubiţi prieteni, cât este de frumoasă şi mângâietoare împărtăşirea sfinţilor! Este o realitate care transmite o dimensiune diferită întregii noastre vieţi. Nu suntem niciodată singuri! Facem parte dintr-o „companie” spirituală în care domneşte o profundă solidaritate: binele fiecăruia trece în avantajul tuturor şi, invers, fericirea comună iradiază asupra fiecăruia individual. Este un mister care, în oarecare măsură, îl putem trăi deja în această lume, în familie, în prietenie, mai ales în comunitatea spirituală a Bisericii. Să ne ajute Maria Preasfântă să păşim cu paşi zvelţi pe calea sfinţeniei, şi să se arate ca Maică a îndurării pentru sufletele celor răposaţi.

După recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile în diferite limbi papa Benedict al XVI-lea s-a referit la un eveniment ecumenic. Este vorba de aniversarea unui document comun încheiat de Biserica catolică şi Federaţia Mondială Luterană, şi nu numai.

S-au scurs exact zece ani de când înalţi reprezentanţi al Federaţiei Luterane Mondiale şi Biserica catolică, la 31 octombrie 1999, la Augsburg, au semnat Declaraţia Comună asupra Doctrinei Îndreptăţirii. La ea a aderat apoi, în 2006, şi Consiliul Metodist Mondial. Acel document atestă un consens între luterani şi catolici asupra adevărurilor fundamentale al doctrinei îndreptăţirii, adevăruri care ne conduc la însăşi inima Evangheliei şi la chestiuni esenţiale ale vieţii noastre. Suntem primiţi şi răscumpăraţi de Dumnezeu: existenţa noastră se înscrie în orizontul harului, este călăuzită de un Dumnezeu îndurător, care iartă păcatul nostru şi ne cheamă la o viaţă nouă în urmarea Fiului său; trăim din harul lui Dumnezeu şi suntem chemaţi să răspundem la darul său; toate acestea ne eliberează de frică şi ne revarsă speranţă şi curaj într-o lume plină de nesiguranţă, nelinişte, suferinţă. În ziua semnării Declaraţiei Comune, Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a definit-o drept „o piatră de hotar pe calea nu uşoară a refacerii unităţii depline între creştini” (Angelus, 31 octombrie 1999).

Această aniversare este deci o ocazie pentru a ne aminti adevărul asupra îndreptăţirii omului, mărturisită împreună, pentru a ne reuni în celebrări ecumenic şi pentru a aprofunda mai departe atare tematică şi celelalte care sunt obiect al dialogului ecumenic. Sper din inimă ca această importantă aniversare să contribuie la a face să progreseze mersul unitatea deplină şi vizibilă a tuturor ucenicilor lui Cristos.

În limba italiană, Papa a adresat un salut cordial participanţilor la Cursa Sfinţilor, o iniţiativă ce uneşte sportul şi angajarea umanitară. A salutat de asemenea credincioşii reuniţi în localitatea Paderno Dugnano, în apropiere de Milano, pentru încheierea peregrinării statuii Maicii Domnului de la Fatima, în a 50-a aniversare a consacrării Italiei Inimii Neprihănite a Mariei.

A urat tuturor o duminică plăcută, în bucuria de a face parte din marea familie a Sfinţilor.