(RV - 29 octombrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
E necesar ca în „continentul digital” al mijloacelor de comunicare, Biserica să promoveze
o cultură a respectului demnităţii umane: a solicitat papa Benedict al XVI-lea primind
joi dimineaţă în sala Consistoriului din Vatican membrii plenarei Consiliului Pontifical
al Comunicaţiilor Sociale împreună cu arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele
departamentului.
- Primit de Papa joi în Vatican noul ambasador al Iranului
pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea Scrisorilor de acreditare: evidenţiată de
Pontif noua fază de cooperare internaţională; adusă în actualitate, problema libertăţii
religioase şi a drepturilor minorităţii creştine.
- Tot joi dimineaţă, în audienţă
la Sfântul Părinte cardinalul Ivan Dias, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea
Popoarelor.
- Numiţi de Papa 4 membri ai Consiliului director al Agenţiei
Sfântului Scaun pentru Evaluarea şi Promovarea Calităţii Universităţilor şi Facultăţilor
Ecleziastice: între aceştia, mons. Piero Coda, preşedinte al Asociaţiei Teologice
Italiene şi prof. Jan Sadlak, director al Centrului European pentru Învăţământ Superior
la Bucureşti.
- Drepturile violate ale imigraţilor iregulare care traversează
Marea Mediterană s-au aflat joi în centrul intervenţiei arhiepiscopului Agostino
Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor,
la Reuniunea de studiu organizată joi la Universitatea Pontificală Gregoriană.
-
România. Clopotele Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti au bătut şi joi neîncetat
timp de câteva ore, dimineaţă şi după amiază, după ce Primăria Capitalei ceruse pe
22 octombrie sistarea lucrărilor la Cathedral Plaza, turnul de 19 etaje aflat în construcţie
lângă lăcaşul de cult, dar acestea continuă în ritm intens. Dezvoltătorul proiectului,
Millennium Building Developement SRL şi reprezentanţii catedralei, Arhiepiscopia Romano-Catolică
Bucureşti, văd situaţia din propriul unghi total diferit.
- Marcată joi a
V-a Zi mondială pentru lupta împotriva ictusului cerebral. În fiecare an în lume,
şase milioane de persoane mor de ictus. La fiecare 20 de secunde o persoană este lovită
de această patologie. Ce se poate face? În centru atenţiei anul acesta problema sensibilizării
la toate nivelurile.
- Anul împotriva sărăciei. În Uniunea Europeană sunt circa
80 de milioane persoanele care riscă să atingă pragul sărăciei: raportează Comisia
în ziua în care în capitala Belgiei se desfăşoară un seminar intitulat: „Sărăcia:
între realitate şi percepţie. Provocarea comunicaţiei” în vederea anului 2010, Anul
pentru lupta împotriva sărăciei. Participă 400 de înscrişi, politicieni, ziarişti,
OGN-uri şi cercetători.
- China. În vizită la Beijing o delegaţie a Consiliului
Ecumenic al Bisericilor care reuneşte 349 de Biserici din toată lumea.
- Filipine.
Sunt în curs tratative între reprezentanţi ai guvernului şi Frontul Moro de eliberare
islamică pentru colaborare în operaţiunilor de căutare a misionarului irlandez Michael
Sinnot. din rândul călugărilor Sfântului Columban, 78 de ani, răpit pe 11 octombrie
la Pagadian, în sudul ţării.
- Filipine. Teamă de noi atentate în Filpipine.
Vicarul apostolic de Jolo a suspendat Liturghiile pentru solemnitatea Tuturor Sfinţilor
şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi din 1 şi 2 noiembrie, în urma atentatului
împotriva catedrala Maicii Domnului de la Muntele Carmel marţea trecută, în oraşul
Jolo din provincia Sulu, în sudul arhipelagului.
- Indonezia. Continuă violenţele
la Jakarta împotriva studenţilor creştini de teologie.
- Regatul Unit al Marii
Britanii: pentru Biserică bătrânii sunt un dar al lui Dumnezeu, nu o povară: numărul
de locuri pentru vârstnici în casele gestionate de Biserică va trebui să crească cu
aproape 150% pentru a răspunde nevoilor unei populaţii care va număra, peste 10 ani
11 milioane de persoane în vârstă de peste 65 de ani.
- Din actualitatea
internaţională.Grecia a fost somată de Comisia Europeană privind recunoaşterea
calificărilor din România şi Bulgaria. Comisia Europeană a trimis Greciei o scrisoare
de somare prin care solicită respectarea unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie
(CEJ) privind implementarea directivei asupra aderării României şi Bulgariei la Uniunea
Europeană (UE), se arată într-un comunicat al Executivului european. Teheran.
Iranul este gata să coopereze asupra programului său nuclear. Deschideri spre
Occident, din partea preşedintelui Mahmoud Ahmadienjad.
- Vineri 30 octombrie,
în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Zenobiu sau Zenoviu şi sora lui
Zenobia sau Zenovia, martiri, anul 309; în calendarul roman sau latin Sfântul Alfons
Rodriguez, călugăr iezuit, frate coadiutor care timp de 30 de ani a îndeplinit funcţia
de portar la Colegiul Monte Sion din insula spaniolă Palma de Mayorca, anii 1531 -
1617.