2009-10-29 16:13:51

E necesar ca în „continentul digital” al mass-media, Biserica să promoveze o cultură a respectului demnităţii umane: Benedict al XVI-lea primind participanţii la plenara Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale


(RV - 29 octombrie 2009) Într-o epocă în care cultura se formează, chiar înainte încă din conţinuturi, din modurile în care este comunicată, vestirea Evangheliei şi a valorilor creştine nu poate face abstracţie de folosirea profesională a mijloacelor de comunicaţie, chiar a celor mai inovatoare. Este gândul de fond pe care Benedict al XVI-lea l-a exprimat primind joi dimineaţă în Sala Consistoriului din Vatican participanţii la plenara Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale. În cursul audienţei, Papa a amintit şi a 50-a aniversare a Filmotecii Vaticane, care păstrează în arhivele sale peste un secol de material filmat ce povesteşte istoria Bisericii.

O „comunicare rapidă şi cuprinzătoare”, servită de tehnologii în constantă evoluţie , capabilă să creeze şi să răspândească idei şi ştiri în forme ce sunt în acelaşi timp capilare şi globale, interactive şi conexe între ele. Nu e zgârcit în adjective, Benedict al XVI-lea, pentru a descrie evoluţia şi „revoluţia” produsă de media contemporane. Şi recunoaşte „ampla sensibilizare” şi „conştiinţa responsabilă” că, cel puţin de la Conciliul al II-lea din Vatican până azi, Biserica „a favorizat şi promovat asupra acestor tematici” prin diferite documente ale învăţăturii sale.

Totuşi nu este simplu a înţelege pe deplin şi codifica un sistem,precum cel al comunicaţiilor sociale, care nu încetează să se ramifice în noi instrumente şi deci, în acest sens, devine complex şi pentru Biserică faptul de a se situa în interiorul „continentului digital” pentru a fi fidelă mandatului ei de a evangheliza:
Într-adevăr, cultura modernă emană, chiar înainte încă din conţinuturi, din datul însuşi al existenţei unor noi modalităţi de a comunica ce utilizează limbaje noi, se servesc de noi tehnici şi creează noi atitudini psihologice. Toate acestea constituie o provocare pentru Biserica chemată să vestească Evanghelia oamenilor celui de-al treilea mileniu menţinându-i nealterat conţinutul, dar făcându-l inteligibil mulţumită şi unor instrumente şi modalităţi corespunzătoare mentalităţii şi culturilor de azi.
 
Deja în urmă cu 20 de ani - a amintit Papa - în enciclica Redemptoris missio, Ioan Paul al II-lea susţinea cu inteligenţă că „nu este de ajuns” a folosi media pentru a răspândi mesajul creştin, dar că „e nevoie de o integrare a mesajului în această ’nouă cultură’ creată de comunicaţia modernă. Două zeci de ani mai târziu, a afirmat Benedict al XVI-lea, „caracterul multimediatic şi interactivitatea structurală a fiecărui nou mijloc de comunicaţie…
…a făcut să scadă, într-un anumit mod, specificul fiecăruia din ele, generând treptat un soi de sistem global de comunicaţie, motiv pentru care, deşi fiecare mijloc îşi păstrează caracterul propriu, evoluţia actuală a lumii comunicaţiei obligă tot mai mult să se vorbească într-o unică formă comunicativă, ce sintetizează diferitele voci şi le situează într-un sistem de strânsă conexiune reciprocă.
 
Şi aici, Pontiful s-a referit la cei care în Biserică, şi în special în departamentul Comunicaţiilor Sociale, au profesionalitatea de a analiza, a spus, „dimensiunile acestui fenomen”. Cine are responsabilităţi pastorale, a fost invitaţia lui Benedict al XVI-lea, trebuie „să ştie să primească provocările pe care le pun evanghelizării aceste noi tehnologii”, exploatându-le caracteristicile care permit o acţiune rapidă de consultare şi de coordonare, încât „să promoveze o cultură a respectului pentru demnitatea şi valoarea persoanei umane”.

Biserica, a insistat Papa, trebuie să desfăşoare în atare context un rol de serviciu:
În felul acesta Biserica exercită ceea ce am putea defini o ’diaconie a culturii’ în actualul ’continent digital’, parcurgându-i căile pentru a vesti Evanghelia, singurul Cuvânt care poate salva omul (…) Pentru credincioşi valorizarea necesară a noilor tehnologii mediatice trebuie însă susţinută de o constantă viziune de credinţă, ştiind că, dincolo de mijloacele care se folosesc, eficienţa vestirii Evangheliei depinde în primul rând de lucrarea Duhului Sfânt, care călăuzeşte Biserica şi mersul umanităţii.
 
Amintind, în fine a 50-a aniversare a înfiinţării Filmotecii Vaticane, voită de papa Ioan al XXIII, care păstrează - catalogat - material filmat începând din 1896 până azi asupra istoriei Bisericii, Benedict al XVI-lea a formulat auspicii ca acest „bogat patrimoniu cultural, care aparţine întregii omeniri” să fie extins mai departe şi ca asemenea „bunuri să fie păzite şi cunoscute”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.