Mesajul final al Sinodului Episcopilor: „Africa, ridică-te şi umblă!”

(RV - 23 octombrie 2009) Lungi aplauze, vineri dimineaţă în aula sinodală din Vatican. Sinodul Episcopilor pentru Africa a primit astfel prezentarea Mesajului final al Adunării speciale. În prezenţa lui Benedict al XVI-lea la cea de-a 18-a Congregaţie generală s-a dat citire documentului în patru limbi: engleză, franceză, portugheză şi italiană.

„Africă, ridică-te şi umblă!”. Este mobilizator chiar din titlu îndemnul lansat de Mesajul final al Sinodului: nu e timp de pierdut, spun Părinţii sinodali, Africa trebuie să se schimbe şi nu trebuie să se lasă pradă disperării. „Ridică-te şi umblă!”, îi spune Petru la fel ca odinioară ologului de la poarta templului din Ierusalim.

Documentul este structurat în şapte părţi, plus o introducere şi o concluzie. Numeroase sunt apelurile conţinute în el: către preoţi, ca să fie fideli celibatului, în castitate şi în detaşarea de bunurile materiale. Către credincioşii laici, „ambasadori ai lui Dumnezeu”, ca să permită credinţei creştine să impregneze toate dimensiunile vieţii lor, întrucât nu există scuze pentru cine rămâne ignorant în materie. În acest domeniu Mesajul recomandă formarea permanentă a preoţilor şi înfiinţarea de Universităţi catolice pentru pregătirea laicilor.

Un alt apel este adresat oamenilor politici: Africa are nevoie de politicieni sfinţi care să combată corupţia şi să lucreze pentru binele comun, se citeşte în text. Cei care nu sunt formaţi în credinţă, să se convertească sau să abandoneze scena publică pentru a nu dăuna populaţiei şi credibilităţii Bisericii catolice.

Mesajul se adresează apoi familiilor catolice, punându-le în gardă împotriva ideologiilor aşa zise „moderne” şi cere guvernelor să le susţină în lupta împotriva sărăciei, deoarece o naţiune care distruge familia acţionează împotriva propriilor interese.

În continuare, Părinţii sinodali privesc la femeile şi bărbaţii catolici: primele sunt definite „coloana vertebrală” a Bisericilor locale; pentru ele îşi urează o mai mare promovare la nivel social şi sunt invitate să nu devină ostatice ale unor ideologii străine „toxice” în privinţa genului şi sexualităţii. În acelaşi timp, Mesajul cheamă bărbaţii catolici să fie soţi şi taţi responsabili, să apere viaţa de la concepere şi să educe fiii.

Apoi, apelul către tineri şi copii, prezentul şi viitorul Africii, în care 60% din populaţie are mai puţin de 25 de ani. Pentru toţi, se recomandă un apostolat atent care să-i ţină departe de secte şi de violenţe.

Mai departe, Mesajul se adresează comunităţii internaţionale, pentru ca să trateze Africa cu respect şi demnitate, să schimbe regulile jocului economic şi datoriei externe africane, să oprească exploatarea companiilor multinaţionale, care distruge bogatele resurse naturale ale Africii, să nu ascundă, în spatele ajutoarelor, alte intenţii dezavantajoase pentru africani.

Mesajul final sinodal se opreşte apoi asupra problemei SIDA: Biserica nu este a doua nimănui în lupta împotriva virusului HIV şi în îngrijirea bolnavilor, se citeşte. În acord cu Benedict al XVI-lea, definit „adevărat prieten al Africii şi al africanilor, Părinţii sinodali reafirmă că chestiunea nu va fi rezolvată prin distribuirea de profilactice, şi subliniază succesul obţinut în schimb de castitate şi fidelitate.

Apoi, documentul accentuează importanţa dialogului cu religiile tradiţionale, în domeniul ecumenic şi interreligios, în special cu musulmanii: dialogul este posibil, se citeşte în Mesaj, dar este important să se spună „nu” fanatismului, să se asigure respectul reciproc şi să se sublinieze că libertatea religioasă este un drept fundamental al omului şi include libertatea de a împărtăşi şi propune, nu de a impune, propria credinţă.

Între alte teme tratate de Mesaj, importanţa sacramentului Reconcilierii şi a unor programe diecezane asupra păcii, stop practicii răzbunării, întărirea legăturilor cu străvechile Bisericii ale Etiopiei şi Egiptului şi dintre Africa şi celelalte continente, aducerea de mulţumiri tuturor misionarilor, necesitatea de a susţine migranţii şi refugiaţii în lume deoarece primirea constituie o datorie.

În fine, îndemnul la a susţine SECAM, Simpozionul Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar care a împlinit 40 de ani de activitate, şi la a spori eforturile în comunicaţia socială a Bisericii. Un exemplu pentru toate: puterea radioului. În Africa, cele catolice au trecut de la 15 la 163 în doar 15 ani, date ce nu trebuie subestimate într-o lume „plină de contradicţii şi de crize profunde”, în care Africa produce ştire doar în caz negativ.

În privinţa conţinutului Mesajului final al Sinodului, unul dintre trimişii noştri l-a intervievat pe preşedintele Comisiei însărcinate cu redactarea textului, mons. John Olorunfemi Onaiyekan, arhiepiscop de Abuja în Nigeria:
• Punctul central este că nu putem accepta ca situaţia în Africa să continue în felul acesta. Toată această istorie de sărăcie, de boli, de războaie trebuie să se schimbe. În al doilea rând, schimbarea e posibilă! Pentru a schimba, însă, toţi trebuie să-şi de-a de lucru şi trebuie să începem de la noi înşine, de la Biserică, de la felul cum administrăm diecezele noastre. Există apoi şi responsabilitatea conducătorilor politici ai ţărilor noastre: nu se poate spune continuu că am suferit sclavia, că am îndurat colonialismul. Da, dar au trecut de acum 50 de ani şi este deja destul de mult pentru a depăşi aceste lucruri. Atâţia şefi de Stat africani au introdus experienţa partidelor unice şi spuneau că acesta era modul african pentru conducerea ţării. Dar suntem în 2009 şi acum am învăţat că acest lucru nu funcţionează. Înseamnă că trebuie să acceptăm sistemul de democraţie cu mai multe partide. Există ţări unde democraţia cu mai multe partide este doar cu numele. Când nu există democraţie sinceră, lucrurile nu se mişcă. Doar după aceea putem vorbi şi de ingerinţe externe.

Spuneţi că trebuie să se plece de la Africa, adică de la o acţiune din interiorul Africii…
• Englezii spun “charity begins at home”, caritatea începe în casă, acasă. Acesta este un mesaj adresat în principal Africii şi tuturor sectoarelor comunităţii africane, atât bisericeşti cât şi sociopolitice, deoarece putem acţiona mai bine decât face acum.

Şi dacă ar trebui să trasăm un bilanţ al acestui Sinod asupra Africii…
• Poate bilanţul ar trebui să fie făcut de cei care vor trebui să studieze munca pe care am depus-o. Eu personal spun că am lucrat mult şi cred că a fost o muncă bună, dar nu-mi revine mie să corectez temele! Sunt alţii cei care o vor face.

Au ieşit la iveală noutăţi în raport şi cu primul Sinod pentru Africa din 1994?
• Da, cred aspectul, de exemplu, al dialogului cu Islamul. Am fost mai incisivi, în special faţă de acele ţări unde libertatea religioasă nu este respectată şi unde se acceptă această situaţie ca ceva normal. Acum am spus nu e just şi că trebuie să se schimbe. Nu ştim dacă se vor schimba lucrurile, dar ştiu că atunci când am început să privim la ceea ce se întâmplă, mai ale în ţările din Maghreb, şi chiar în Egipt, se va şti dacă într-adevăr au ascultat mesajul nostru.

Apoi, solicitat de ziarişti în Sala de presă a Sfântului Scaun, mons. John Onaiyekan, preşedinte al Comisiei pentru Mesaj, a exprimat aprecieri pentru recenta Constituţie Apostolică pentru angrlicanii care doresc să intre în Biserica catolică, aprobată de Benedict al XVI-lea. La rândul său, mons. Sarraf, episcop de Cairo al Caldenilor catolici din Egipt, a subliniat că în Bisericile Orientale, de exemplu în cea egipteană, se înregistrează o tendinţă crescândă spre celibatul preoţesc. În fine, a fost menţionat în mod special Julius Nyerere, preşedinte catolic al Tanzaniei, cunoscut pentru integritatea sa şi mort de leucemie în 1999. Cauza sa de beatificare este deja în curs, un act pe care Părinţii sinodali îl califică drept „încurajator”.

Aici serviciul audio: