2009-10-17 15:44:33

Anul Sacerdotal (Snagov): Cu ocazia primei întâlniri naţionale a preoţilor catolici, scrisoarea cardinalul Claudio Hummes, prefect al Congregaţiei pentru cler


(RV – 17 octombrie 2009) S-a încheiat vineri, 16 octombrie, prima Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici, găzduită de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, care a avut loc la mănăstirea călugărilor carmeliţi de la Ciofliceni (Snagov), în perioada13-16 octombrie, informează biroul de presă al Arhiepiscopiei romano-catolice de Bucureşti.
Participanţii, 65 de preoţi, de ambele rituri, din arhidiecezele romano-catolice de Bucureşti şi de Alba Iulia; din dieceza de Iaşi, de Timişoara şi de Oradea, şi din eparhiile greco-catolice de Cluj-Gherla, de Oradea Mare, de Lugoj şi din eparhia greco-catolică de Maramureş, au reflectat împreună asupra misiunii lor, alături de PS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti; de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti şi, de asemenea, alături de PS Mihai Frăţilă, episcopul vicar greco-catolic de Bucureşti.
Situl arcb informează de asemenea că întâlnirea de la Snagov va fi urmată de alte cinci asemenea evenimente, organizate de alte dieceze, în acest an special, dedicat Sfintei Preoţii. Aceiaşi pagină web pune la dispoziţia cititorilor scrisoarea pe care cardinalul Claudio Hummes, prefect al Congregaţiei pentru cler a adresat-o arhiepiscopului Ioan Robu cu această ocazie, în care se spune: „Congregaţia pentru Cler doreşte să fie prezentă, asigurându-vă de rugăciunea noastră, de atenţia noastră fraternă şi transmiţându-vă urarea cea mai fierbinte pentru o reuşită rodnică a acestei Întâlniri şi a celorlalte cinci ce vor urma şi care vor fi găzduite de alte dieceze/eparhii ale acestei nobile ţări”.

Redăm în continuare textul integral al scrisorii, în traducerea arhiepiscopiei de Bucureşti:



CONGREGATIO PRO CLERICIS

Din Vatican, 14 octombrie 2009
Excelenţa voastră,
cu ocazia primei Întâlniri Naţionale a Preoţilor Catolici din România, de ambele rituri, care se desfăşoară în aceste zile în Arhidieceza dumneavoastră, în timpul Anului Sfintei Preoţii declarat în mod fericit de către Suveranul Pontif, Congregaţia pentru Cler doreşte să
fie prezentă asigurându-vă de rugăciunea noastră, de atenţia noastră fraternă şi transmiţându-vă urarea cea mai fierbinte pentru o reuşită rodnică a acestei Întâlniri şi a celorlalte cinci ce
vor urma şi care vor fi găzduite de alte dieceze/eparhii ale acestei nobile ţări.
Anul declarat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea pentru cer a Sfântului Ioan Maria Vianney, cu această minunată imagine epifanică a faptului că preoţia este însăşi
iubirea Inimii lui Isus, ne cheamă la convertire personală pentru misiune; convertire zilnică la identitatea noastră tainică şi minunată de alter Christus, la slujirea noastră pastorală privită ca
o consecinţă logică şi imediată a identităţii noastre. Convertirea ne cere să învăţăm nu doar să dăm dar, mai ales să ne dăruim, să ne oferim după modelul Bunului Păstor.
Ne cere să începem fiecare zi cu ceea ce conţinea acel „Da” al Mariei Preasfânte, pentru ca Duhul Sfânt să poată prelungi în noi acţiunea lui Cristos în mijlocul poporului care
ne este încredinţat prin misiunea noastră.
„Da”-ul este acel scurt cuvânt care a schimbat soarta omenirii şi care este secretul rodniciei identităţii noastre preoţeşti. Sfântul Părinte a ales pentru acest An de har deviza „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului”.
De aceea vă transmit tuturor urarea de a trăi prin „da”-ul zilnic această deviză şi vă doresc tuturor să ne revedem în jurul lui Petru, la Roma, în zilele 9, 10 şi 11 iunie 2010. Vom putea trăi împreună bucuria comuniunii în frăţietatea preoţească.
Card. Claudio Hummes
Prefect
Mauro Piacenza
Ahiepiscop titular de Vittoriana
Secretar
Excelenţei sale
Mons. Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti







All the contents on this site are copyrighted ©.