Sinodul pentru Africa: continentul să fie protagonist al propriului destin. Dramatica
mărturie a unui episcop din Sudan: creştini răstigniţi
(RV - 15 octombrie 2009) Africanii să devină protagonişti ai propriului destin:
astfel s-au exprimat joi dimineaţă participanţii la cel de-al doilea Sinod al Episcopilor
pentru Africa, în curs în perioada 4-25 octombrie pe temele reconcilierii, dreptăţii
şi păcii. În Congregaţia de joi, a XV-a în ordine cronologică au fost prezentate rapoartele
grupurilor lingvistice - Circuli Minores. În prezenţa papei Benedict al XVI-lea, Părinţii
sinodali a început astfel să delineeze tematicile probabile ce vor fi inserate în
documentele finale ale Adunării.
A lua în mâini propriul destin şi a-l trăi
ca protagonişti pentru a relansa Africa: acesta este mandatul pe care Părinţii sinodali
îl încredinţează tuturor africanilor. Sinodul să-i ajute să capete conştiinţa demnităţii
proprii şi să fie o Adunare de speranţă şi de înviere, de angajare şi de curaj. Apoi,
Cercurile minore au trasat un bilanţ a ceea ce s-a făcut până acum. Rezultatul este
pozitiv, spun; totuşi, unele aspecte ar trebui subliniate mai mult. Dar care? Alegerea
este vastă: se porneşte de la necesitatea de a tutela ambientul, de a privi la vocaţii
cu mai mare discernământ, de a considera tradiţiile africane ca bază a procesului
de reconciliere. În ele, de fapt, sunt prezente multe aspecte pozitive, precum ritul
admiterii vinovăţiei sau al promisiunii de a nu cădea din nou în greşeală, care se
pot concilia cu creştinismul.
În continuare, Părinţii sinodali sugerează difuzarea
de texte care să informeze credincioşii despre Doctrina socială a Bisericii în domeniul
sexualităţii, cer o grijă pastorală mai mare faţă de muncitori, faţă de familie care
trebuie să aibă un rol „înalt”, şi faţă de femei, inclusiv călugăriţe. A fost invocată
atenţie mărită la vrăjitorie care dăunează grav întregii societăţi africane, şi la
raporturile cu Islamul care trebuie analizate, de la caz la caz, spun Părinţii sinodali,
deoarece musulmanii în Africa nu sunt prezenţi în mod omogen, dar se diferenţiază
de la ţară la ţară.
Ar trebui acordat mai mult spaţiu şi problemei migraţiilor,
în relaţie cu politica mondială şi rolul central al Bisericii în tutelarea drepturilor
omului şi a demnităţii persoanei. Reafirmată necesitatea de a întări legăturile dintre
Bisericile locale şi Biserica universală şi de a face ca, în cadrul asociaţiilor
în care sunt cuprinse numeroase conferinţe episcopale, episcopii să vorbească cu o
singură voce.
În continuare, Părinţii sinodali se referă la mass-media subliniind
importanţa lor pentru comunicarea bisericească dar şi pentru formarea populaţiei:
radioul, televiziunea, de pildă, pot contribui la vehicularea valorilor sănătoase
pentru viaţa familială. Apoi, marea provocare cu care se confruntă ţările în criză
politică: procesul de reconciliere trebuie depolitizat, s-a spus în aula Sinodului
pentru Africa, iar Biserica şi nu fie niciodată ostatica unor conflicte instituţionale
şi să însoţească liderii spre o exercitare a puterii departe corupţie.
În afară
de aceasta, grupurile lingvistice au cerut acţiuni decise împotriva traficului de
arme şi de droguri, şi împotriva mutilărilor genitale feminine. E necesar şi un plan
organic împotriva pandemiei SIDA: Africa trebuie să se trezească în faţa acestei drame,
spun Părinţii sinodali, şi trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă.
A fost reafirmată
importanţa susţinerii şcolilor şi universităţilor catolice, şi a de avea reguli precise
pentru persoanele consacrate, de respectat în spirit evanghelic printr-o formare continuă;
importanţa unei mai mari implicări a laicilor în evanghelizare deoarece, s-a spus
în aula sinodală, Bisericii nu trebuie să-i fie teamă de ei.
În fine, Părinţii
sinodali au sugerat instituirea unui Congres euharistic continental, a unei întâlniri
panafricane aspra femeilor şi a unui forum de rugăciune interreligioasă deoarece,
într-o ţară marcată de conflicte şi violenţe, a a se ruga împreună constituie primul
pas spre pace.
Dar cum se poate ajunge la pace şi reconciliere în Africa? Se
întreabă Părinţii sinodali. A deosebită atenţie este acordată Sudanului, ţară divizată
între Nordul predominant arab care a impus legea islamică şi un Sud creştin animist.
Alegerile politice, prevăzute de acordurile de pace din 2005, ar trebui să se desfăşoare
până în 2010, în timp ce pentru 2011 este fixat un referendum pentru autodeterminarea
Sudului.
Dar alegerile sunt în pericol din cauza violenţelor continue comise
de grupuri rebele legate de guvernul de la Khartoum, după cum a confirmat mons. Hiiboro
Kussala, episcop al diecezei de Tombura Yambio, teatru al unor repetate atacuri împotriva
creştinilor. • Aceşti rebeli, după părerea noastră, primesc ajutoare din partea
guvernului părţii de Nord. Toţi au arme…Cred că există voinţa de a lăsa regiunea Sud
Sudan în dificultate, să nu aibă pacea necesară pentru a pregăti referendumul prevăzut
pentru anul viitor. Atacă comunităţi creştine. • Pe 13 august, rebelii au intrat
în biserica unei din parohiile mele şi au luat ostatici multe persoane. În timp ce
fugeau în pădure, au ucis şapte din ele: i-au răstignit de arbori. Se verifică atâtea
drame de acest fel. Unii dintre rebeli au fost instruiţi de reţeaua teroristă al Qaeda
în Afghanistan: sunt împotriva Bisericii. Planul lor este să-i intimideze pe creştini.
Cu
gândul la situaţia din dieceza sa dar şi la conflictul din Darfur, episcopul a invocat
ajutor din partea comunităţii internaţionale dar a spus şi că „Avem nevoie de Bunii
Samariteni din Sfânta Scriptură”. Da fraţii noştri, prietenii noştri din comunitatea
internaţională ne pot veni în ajutor. Dar mai mult încă decât aceasta, cerem rugăciuni,
multe rugăciuni! Pentru noi, pentru ca să putem fi tari şi să continuăm acest drum
atât de dificil. Mons. Hiiboro Kussala, episcop din dieceza de Tombura Yambio, din
Sud Sudan, are speranţă: Cu Domnul, ştim bine, în cele din urmă vom învinge!