Hotărârea statornică pentru viaţa consacrată face din Rafael Arnaiz Baron un exemplu
pentru tinerii indecişi din zilele noastre
(RV – 5 octombrie 2009) Benedict al XVI-lea va prezida duminică, la Roma, în piaţa
„Sfântul Petru”, la ora 10, Sfânta Liturghie de proclamare a cinci noi sfinţi. Printre
aceştia, călugărul Rafael Arnaiz Baron, oblat al ordinului cistercian, care a trăit
în secolul trecut. Tânăr exuberant, plin de viaţă, inteligent şi strălucit la studii,
părea iniţial destinat unei cariere promiţătoare dar, alimentat de o puternică dorinţă
interioară, a ales viaţa monastică. Călugăriţa Augusta Tescari, trapistă şi postulatoare
a cauzei de canonizare, trasează profilul călugărului născut la Burgos, în Spania:
• „Este cel mai tânăr din rândul celor cinci noi sfinţi, care vor fi canonizaţi
duminica viitoare. A murit la 27 de ani, şi a trăit în secolul XX, încât nepoţii lui
vor participa la canonizare. Aparţinea unei familii cu bunăstare; student la Arhitectură,
la Madrid, a întrerupt studiile pentru a intra în mănăstirea trapistă din San Isidro
de Dueñas dar, pupă patru luni de noviciat s-a îmbolnăvit de o formă foarte gravă
de diabet, şi a fost nevoit să se întoarcă în familie.A revenit de patru ori în mănăstire,
şi tot de atâtea ori a fost nevoit să renunţe, din cauza acutizării bolii. Ultima
oară când s-a întors în mănăstire, a avut o criză puternică şi a murit în comă diabetică,
pe 26 aprilie 1938”.
Ce a dus la canonizarea fratelui Rafael? • Rafael
a fost descoperit datorită scrierilor sale, în sensul că scria cu multă uşurinţă şi
a lăsat numeroase scrisori şi jurnale spirituale. Când a murit, toţi au recunoscut
că a fost un călugăr foarte bun, chiar dacă a doua sa revenire în mănăstire a fost
ca „oblat”, adică frate (călugăr) fără voturi, căci nu putea urma cu stricteţe Regulamentul.
Dar el a acceptat această condiţie destul de umilitoare, de loc ultim, interesându-l
doar să poată urma propria vocaţie monastică. În scrieri apare pe deplin spiritualitatea
lui, simplă dar foarte profundă; o experienţă a măreţiei lui Dumnezeu, a bunătăţii
şi milostivirii sale. Rafael avea, de asemenea, o mare devoţiune pentru Maica Domnului”.
Cum trebuie privită azi figura acestui sfânt? • „Avea tot ce-şi putea dori
în viaţă, căci aparţinea unei familii cu multă bunăstare, dar a ales în mod liber
vocaţia la viaţa consacrată în mănăstire, urmându-şi vocaţia până la capăt, cu o tenacitate
şi cu o decizie care azi par destul de incredibile, căci tinerii de azi nu reuşesc
să se decidă nici pentru căsătorie, nici pentru viaţă consacrată şi le este teamă
să ia o hotărâre. De aceea, aş spune că primul aspect care impresionează la Rafael
este tocmai capacitatea de decizie de a-l urma pe Isus în orice condiţie, capacitate
care-i venea de la Dumnezeu. Apoi, iubirea sa extraordinară pentru Euharistie, pentru
adoraţia Euharistică şi pentru Maica Domnului cu care vorbea cum se vorbeşte cu o
mamă şi cu Isus, cu care vorbea ca unui prieten, depinzând tot timpul de ei.