Semnificaţia călătoriei apostolice a lui Benedict al XVI-lea în Republica Cehă. Cardinalul Tomáš Špidlík: pentru o Europă unită spiritual

(RV - 24 septembrie 2009) Ultimele pregătiri în Republica Cehă pentru călătoria apostolică a lui Benedict al XVI-lea de sâmbătă 26 până luni 28 septembrie în această ţară din inima Europei. Papa va vizita capitala Praga, Brno, oraşul reşedinţă al Moraviei, şi Stará Boleslav, locul martirajului Sfântului Venceslau, patron principal al naţiunii, a cărui sărbătoare, de luni 28 septembrie constituie ocazia călătoriei.

In continuare, serviciul trimisului nostru special la Praga, Sergio Centofanti:
• Praga este unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii: întins uşor, asemenea Romei, pe versanţii domoli a şapte coline şi străbătut de meandrele râului Moldova cu numeroase poduri, vechi şi noi, şi a cărui apă reflectă imaginile sugestive ale unui trecut ce ne vorbeşte despre o credinţă tradusă în stilurile romanic, gotic şi baroc. O mică perlă a Europei.

În aceste ţinuturi, în urmă cu peste o mie de ani, şi-au început misiunea fraţii Chiril şi Metodiu pentru a construi primele poduri de legătură dintre lumea ebraico-greco-latină şi cea slavă, inventând alfabetul graţie căruia aceste populaţii au putut citi Evanghelia în limba lor.

Dar cei doi fraţi veniţi di Salonic nu au avut o viaţă uşoară în construirea acestor punţi de dialog. Şi la fel s-a întâmplat cu cei care au căutat să-i imite. Acesta este un pământ de martiri: Sfântul Venceslau, ucis pentru că bazat pe Evanghelie s-a lovit de interesele potentaţilor; Sfânta Ludmila, bunica lui Vencesalu, spânzurată întrucât sfaturile ei erau pur „creştine”; Sfântul Adalbert, străpuns de lănci pentru faptul de fi vestit că Isus este Dumnezeu făcut trup; Sfântul Ioan Nepomuk , aruncat să se înece în râul Moldova pentru că nu a voit să dezvăluie regelui sigiliul sacramental, secretul spovezii; Sfântul Ioan Sarkander, torturat şi ucis pentru că în timpul războaielor religioase nu stătea de partea nimănui decât cu pacea lui Dumnezeu.

Pământ de durere dar şi al învierii: la Brno, în fortăreaţa-închisoare de la Spielberg, patriotul italian Silvio Pellico, după opt ani de suferinţe, a regăsit credinţa şi iertarea prigonitorilor, scriind „Închisorile mele”, primul tratat despre drepturile deţinuţilor.

Pământ strivit cu violenţă de două dictaturi, cea nazistă şi cea comunistă, care au avut pretenţia iluzorie de a construi o lume împotriva lui Dumnezeu şi fără Dumnezeu.
În urmă cu douăzeci de ani cădea regimul filosovietic care îşi închipuia că poate rezolva neliniştile şi preocupările omului pe plan economic şi material. Şi tocmai în urmă cu douăzeci de ani, Ioan Paul al II-lea o canoniza pe Sfânta Agneza, principesă boemă care în secolul al XIII-lea a împărţit săracilor toate bunurile sale pentru a-l urma pe Cristos răstignit. O rezolvare, poate mai puţin logică, dar mai convingătoare.

Angoasele umanităţii au fost descrise bine de un mare scriitor născut la Praga, Franz Kafka, care a trăit la cumpăna secolelor 19-20. În operele sale - Metamorfoza, Procesul, Castelul - omul este copleşit de o culpă misterioasă pe care trebuie să o ispăşească fără să ştie de ce. Un rău incurabil ce striveşte viaţa în meandrele unei monotonii fără sens. Ioan Paul al II-lea, în cele trei călătorii în această ţară, a vestit Adevărul care eliberează de o atare povară insuportabilă şi de violenţele pe care le comportă. A vestit milostivirea lui Dumnezeu iar aceasta trebuie să fie urmată de iertarea din partea omului. De aceea a cerut iertare şi a oferit iertare, atât pentru suferinţele provocate - şi a spus-o în mod clar în cazul lui Jan Hus, reformatorul boem ars pe rug în anul 1415 - cât şi pentru suferinţele îndurate.

Iertarea lui Dumnezeu urmează o altă logică, are o altă gramatică şi generează gânduri şi acţiuni cu totul noi. Şi mai ales are timpii săi misterioşi în a produce roade şi pe care umanitatea intolerantă - în goana ei - nu reuşeşte să-i înţeleagă. Benedict al XVI-lea se duce în această ţară pe urmele lui Ioan Paul al II-lea invitând la a nu se teme, la a nu se îndoi, la a porni din nou de la credinţă: timpii sunt ai lui Dumnezeu.

Morile Domnului - spune un proverb ceh - macină lent, dar macină sigur.

Personalitate eminentă a Bisericii cehe este cardinalul Tomáš Špidlík, născut în urmă cu 90 de ani la Brno, în Moravia. Iezuit, constrâns la munci forţate în timpul războiului mai întâi de nazişti şi apoi de comunişti, a devenit preot la vârsta de 30 de ani în mijlocul a tot felul de dificultăţi. Cunoscut pentru studiile sale şi pentru cărţile despre spiritualitatea Bisericilor Răsăritene, trăieşte şi lucrează la Centrul Aletti din Roma împreună cu părintele Ivan Rupnik. De aproape 50 de ani colaborează cu Radio Vatican, cu meditaţia sa de vineri. Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal în 2003.

Cardinalul Tomáš Špidlík, contactat de redacţia franceză Radio Vatican vorbeşte despre semnificaţia acestei vizite a Papei în Cehia.
• Ioan Paul al II-lea s-a aflat aici în urmă cu 20 de ani, când a căzut zidul de la Berlin şi deci când a căzut comunismul şi s-a născut noua Europă. Ioan Paul al II-lea a afirmat că scopul vizitei sale era acela de a lucra pentru unitatea spirituală a Europei. Benedict al XVI-lea merge după 20 de ani şi se duce chiar la Praga care este centrul geografic al Europei. Vizita Papei ne reaminteşte că trebuie să facem o Europă spiritual unită. Călătoria Papei nu este una politică ci spirituală. Cehii sunt un popor de origine orientală care însă a trăit 2000 de ani în civilizaţia şi în cultura occidentală. În felul acesta pot concilia aceste două mentalităţi pentru ca Europa - care atât de mult timp a fost împărţită în două - să poată fi din nou o singură Europă.

Aici serviciul audio: