2009-09-22 13:58:00

„Euharistia: comuniune cu Cristos şi între noi”: este tema aleasă de Papa pentru Congresul euharistic internaţional de la Dublin în Irlanda în 2012


(RV - 22 septembrie 2009) Se va desfăşura la Dublin în Irlanda de la 10 la 17 iunie, 2012, al 50-lea Congres euharistic internaţional având ca temă: „Euharistia: comuniune cu Cristos şi între noi”. Ştirea a fost difuzată marţi de Comitetul Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale, care subliniază cum alegerea temei se naşte din coincidenţa fericită a celebrării Congresului cu a 50 aniversare a inaugurării Conciliului al II-lea din Vatican.

Tema aleasă de Papa pentru Congresul euharistic de la Dublin, subliniază nota Comitetului Pontifical, îşi află „inspiraţia directă” în Constituţia „Lumen Gentium, n.7”, a Conciliului al II-lea din Vatican, acolo unde se afirmă că „în frângerea pâinii euharistice, făcându-ne realmente părtaşi de Trupul Domnului, suntem ridicaţi la comuniunea cu el şi între noi”. „Întrucât este o singură pâine, un trup suntem şi noi cei mulţi, căci toţi ne împărtăşim dintr-o singură pâine”(1Cor 10,17). Astfel noi toţi devenim mădulare ale acestui trup (Cf 1Cor 12,27), şi fiecare în parte suntem mădulare unii altora”(Rom 12,5).

Arhiepiscopul capitalei irlandeze, Diarmuid Martin, continuă comunicatul, urează ca „reuniunea Bisericii universale la Dublin să ajute la a înţelege Euharistia ca adevărată şi personală împărtăşire cu Isus Cristos şi la a descoperi fizionomia esenţialmente euharistică a fiecărei comunităţi creştine”.

Arhiepiscopul Martin subliniază apoi posibilitatea de a dezvolta argumentul viitorului Congres Euharistic Internaţional ca reflecţia asupra unor teme importante. Între acestea: comuniunea cu Cristos ca fundament al existenţei creştine: Euharistia ca formă de viaţă pentru preoţi, pentru familiile creştine, pentru comunităţile călugăreşti; gestul „frângerii pâinii” ca principiu al solidarităţii creştine; Euharistia, sămânţă de viaţă pentru lumea suferinţei şi a fragilităţii; ecumenismul şi împărtăşirea dintr-o singură pâine. În încheierea notei, Comitetul Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale, arată că în capitala irlandeză s-a instalat deja Comitetul local care se va ocupa de redactarea textului teologic de bază şi pentru pregătirea evenimentului internaţional din perioada 10-17 iunie 2012.

Preşedinte de drept este arhiepiscopul mons. Diarmuid Martin; secretar este părintele Kevin Doran, consultant al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică şi secretar general pentru Serviciul european al vocaţiilor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.