2009-09-16 19:39:14

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 16 septembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- "Pentru fiecare credincios este esenţial a creşte în iubirea şi în cunoaşterea lui Isus Cristos": este îndemnul lui Benedict al XVI-lea adresat la audienţa generală de miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican în prezenţa a peste 10 mii de credincioşi cărora le-a propus o cateheză despre figura lui Simeon Noul Teolog (secolele IX-X). Pentru Benedict al XVI-lea "rămâne valabilă pentru toţi - preoţi, persoane consacrate şi laici şi în special pentru tineri - invitaţia de a recurge la sfaturile unui bun părinte spiritual, capabil să-l conducă pe fiecare la uniunea intimă cu Domnul".

- După tradiţionala audienţă generală de miercuri, Benedict al XVI-lea l-a primit pe premierul român Emil Boc împreună cu suita. Primul ministru al României se află într-o vizită de două zile la Roma. Joi, 17 septembrie, premierul Boc va avea un colocviu cu cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone; alte menţiuni din agenda Papei la zi: numiri de episcopi în Brazilia.

- Benedict al XVI-lea a binecuvântat miercuri după amiază noul sediu al Observatorului Astronomic Vatican de la Castel Gandolfo; mutat la limita teritoriului din Grădinile Pontificale, noul sediu redă mai bine misiunea istoricului observator astronomic al Sfântului Scaun, aceea de a fi la frontiera dialogului cu ştiinţa şi cultura contemporană: a afirmat într-un interviu directorul observatorului, părintele iezuit José Gabriel Funes.

- A fost publicat al doilea volum din seria Opera Omnia a papei Benedict al XVI-lea, îngrijită în Germania de Editura Herder. Al doilea volum cuprinde lucrarea de abilitare la învăţământul universitar de acum 50 de ani a tânărului preot Joseph Ratzinger şi aprofundează conceptul de Revelaţie şi istorie a mântuirii la Sfântul Bonaventura. Modul de a înţelege Revelaţia şi faptul de a o readuce în prim plan, afirmă Benedict al XVI-lea în premisa scrisă cu această ocazie, este şi astăzi o adevărată urgenţă, probabil chiar mai mare decât în trecut.

- Biserica a celebrat miercuri comemorarea sfinţilor martiri Corneliu, papă şi Ciprian, episcop de Cartagina. La una din catehezele audienţei generale (6 iunie 2007), Benedict al XVI-lea a trasat profilul intens al sfântului Ciprian preluând cuvintele Sfântului Părinte al Bisericii: "Cine părăseşte catedra lui Petru pe care este întemeiată Biserica îşi închipuie doar că a mai rămas în Biserică".

- Sfântă Liturghie solemnă, marţi la Roma, în comemorarea Fecioarei Maria Îndurerate – patroana cerească a Slovaciei – şi aducere de mulţumire pentru cei 30 de ani de episcopat ai cardinalului Jozef Tomko, prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. Referindu-se la momentul consacrării episcopale prin impunerea mâinilor papei Ioan Paul al II-lea, card. Tomko a afirmat: "mâinile sale, le simt şi acum".

- Roma. A fost prezentată marţi cartea "Paul al VI-lea, îndrăzneala unui Papă", scrisă de jurnalistul Andrea Tornielli. Cu ajutorul unor documente inedite şi mărturii ale colaboratorilor apropiaţi, jurnalistul reface parcursul uman şi etapele unui pontificat "îndrăzneţ".

- New York. Israelieni şi palestinieni deopotrivă vinovaţi „de crime de război şi împotriva umanităţii” în timpul ultimului conflict din Fâşia Gaza: denunţă un raport al Naţiunilor Unite care a suscitat vii reacţii din partea facţiunii palestiniene Hamas şi Guvernului israelian.

- Bucureşti. În noua Lege a Educaţiei Naţionale asumată de Guvernul României în plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului în ziua de 15 septembrie 2009, disciplina religie este inclusă în planurile cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal ca parte a trunchiului comun. Potrivit Legii, „elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea” (cf. art. 18, alin. 1). De asemenea, potrivit art. 18, alin. 3, “disciplina „Religie' poate fi predată numai de personal didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat”. sursă: Basilica.

- Pakistan. După ultimul, grav episod de violenţă în dauna unui tânăr creştin, arestat cu acuza de blasfemie şi ulterior ucis în închisoare, episcopii catolici au lansat o petiţie publică pentru abolirea controversatei legi privind blasfemia.

- Naţiunile Unite. Peste 250.000 de copii soldat sunt înrolaţi şi astăzi de grupări de insurgenţi sau chiar armate oficiale: denunţă reprezentantul oficial ONU pentru copii şi conflictele armate.

- Ţara Sfântă. Prezentate, chiar şi numai în fotografie la Los Angeles, patru mici resturi de papirus de la Marea Moartă, care cuprind părţi din ultima carte a Pentateuhului şi un pasaj din cartea profetului Daniel. Fragmentul cel mai interesant cuprinde, în opinia celor mai mulţi experţi, un text original din Deuteronom, mai precis versetul 4 din capitolul 27.

- Din actualitatea internaţională. Semnal de alarmă din partea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică: în 2010, numărul şomerilor în Europa va ajunge la 57 de milioane. Bruxelles: Jose Manuel Durao Barroso, reconfirmat pentru un al doilea mandat în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
 
- Joi 17 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfânta Sofia şi fiicele ei: Pistis, Agapis şi Elpida, martire, secolul 2; în calendarul roman sau latin Sfântul Robert Belarmin, episcop şi învăţător al Bisericii, Italia, anii 1542 - 1621.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.