Papa la Bagnoregio, oraşul Sf. Bonaventura: invită la a-l căuta pe Dumnezeu cu o credinţă prietenă a inteligenţei

(RV - 7 septembrie 2009) Încheiată duminică seară cea de-a XVI-a călătorie pastorală a actualului Pontif în Italia. Benedict al XVI-lea a vizitat şi întărit în credinţă comunităţile din Viterbo, „Oraşul Papilor” şi Bagnoregio, locul natal al Sfântului Bonaventura. După Sfânta Liturghie celebrată duminică dimineaţă în sugestiva Valea Faul în prezenţa a circa 20 de mii de persoane Papa, adresându-se credincioşilor laici, tinerilor şi familiilor, i-a îndemnat să nu le fie teamă, ci să trăiască şi să-şi mărturisească credinţa în diferitele medii ale societăţii, în multiplele situaţii ale existenţei umane. Perioadele istorie se succed - a observat Papa, se schimbă contextele sociale, dar nu se schimbă şi nu se demodează vocaţia creştinilor de a trăi Evanghelia în solidaritate cu familia umană în pas cu timpurile. Iată, angajarea socială, iată serviciul propriu al acţiunii politice, iată dezvoltarea umană integrală.

Apoi după rugăciunea Îngerul Domnului Papa a invitat „omenirea să nu uite tragedia celui de-al Doilea Război Mondial şi a Holocaustului.
În cursul după amiezii, transferul în orăşelul Bagnoregio, care l-a primit cu căldură pe succesorul lui Petru şi unde este venerată relicva braţului drept a Sfântului Bonaventura, născut în această localitate, episcop şi învăţător al Bisericii, „doctor serafic”, definit de Pontif „un căutător de Dumnezeu” şi „martor de speranţă”.

Venirea la Bagnoregio a însemnat pentru Papa o călătorie în propriul trecut spiritual şi intelectual. Discursul pe care l-a rostit pentru comunitatea locală reunită în Piaţa Sant’Agostino a fost o rememorare plină de afecţiune a Sfântului Bonaventura, călugăr din Ordinul Sfântului Francisc şi unul din maeştrii pentru formarea sa teologică. Neobosit căutător de Dumnezeu, serafic cântăreţ al Creaţiei, mesager de speranţă: acestea sunt trăsăturile principale pe care Papa le-a scos în evidenţă aici în pământul natal al Sfântului. Citând din lucrarea care a reprezentat teza de abilitare pentru învăţământul universitar a lui Joseph Ratzinger „Sfântul Bunaventura şi teologia istoriei”, Papa a subliniat că în el orice pas al speculaţiei sale şi tensiunii mistice este orientat spre înţelepciune.

În Anul dedicat Preoţiei Benedict al XVI-lea a invitat preoţii la şcoala acestui mare învăţător al Bisericii pentru a aprofunda învăţătura de înţelepciune înrădăcinată în Cristos. Bonaventura, anii 1218-1274, deosebeşte patru grade de înţelepciune: „înţelepciunea uniformă”, privind principiile fundamentale ale cunoaşterii; „înţelepciunea multiformă”, care consistă în limbajul misterios al Bibliei; „înţelepciunea omniformă” care recunoaşte în orice realitate creată un reflex al Creatorului şi în fine, „înţelepciunea informă”, adică experienţa intimului contact mistic cu Dumnezeu, când intelectul omului atinge în tăcere Misterul infinit.

Amintind pe acest profund căutător de Dumnezeu şi iubitor de înţelepciune, Papa a încurajat şi exprimat stimă pentru serviciul pe care teologii sunt chemaţi să-l exercite în comunitatea bisericească şi să-l aducă acelei credinţe care întreabă intelectul, acelei credinţe care este „prietenă a inteligenţei” şi care devine viaţă nouă după planul lui Dumnezeu.

Aici papa Benedict s-a referit la faptul că Bonaventura era în primul rând un căutător de Dumnezeu şi că în scrierile sale indică itinerarul de parcurs: „Întrucât Dumnezeu este sus - scrie - e necesar ca mintea să se înalţe spre el cu toate forţele”. Şi trasează astfel un angajant parcurs de credinţă, în care, spune:
• Nu ajunge citirea fără participarea inimii, speculaţia fără devoţiune, căutarea fără admiraţie, contemplarea rece a lucrurilor fără înflăcărarea inimii, sârguinţa fără evlavie, ştiinţa fără dragoste, inteligenţa fără umilinţă, studiul fără har divin, modelul fără înţelepciunea divin inspirată (Itinerarium mentis in Deum, prol. 4).

Acest drum de purificare - a explicat Papa în lumina lucrării „Itinerarul minţii spre Dumnezeu”, operă fundamentală a lui Bonaventura, implică întreaga persoană pentru a ajunge, prin Cristos, la iubirea transformatoare a Sfintei Treimi. Cu puţine zile înainte de Ziua pentru ocrotirea Creaţiei, Benedict al XVI-lea a relansat necesitatea unei redescoperiri a frumuseţii lucrurilor create ca dar divin:
• Cât ar fi de util ca şi astăzi să se redescopere frumuseţea, valoarea Creaţiei în lumina bunătăţii şi frumuseţii divine. În Cristos universul însuşi, notează Sfântul Bonaventura, poate să redevină glas ce vorbeşte despre Dumnezeu şi ne face să-i căutăm prezenţa, ne îndeamnă să-i dăm cinste şi să-l preamărim în toate lucrurile”.

„A spera înseamnă a zbura”, spune Bonaventura. „Cine speră trebuie să-şi ridice capul îndreptându-şi spre înalt gândurile, spre înălţimea existenţei noastre, adică spre Dumnezeu”. Acest pasaj dintr-o predică de Advent a „Doctorului serafic”, ales de teologul Ratzinger pentru a sublinia - cum a făcut ca Papă în enciclica „Spe salvi” - necesitatea unei „speranţe demne de încredere”:
• Numai această mare speranţă-certitudine ne asigură că în ciuda falimentelor vieţii personale şi contradicţiilor Istoriei în ansamblul ei, ne păzeşte mereu puterea indestructibilă a iubirii. Când suntem susţinuţi de o asemenea speranţă, nu riscăm niciodată să pierdem curajul de a contribui, cum au făcut Sfinţii, la mântuirea umanităţii, deschizându-ne pe noi înşine şi lumea la intrarea lui Dumnezeu, a adevărului iubirii şi luminii”.

Mariei, invocată tocmai ca Steaua Speranţei, Papa i-a adresat rugăciunea recitată la sanctuarul Maicii Domnului de la Ştejar. Încredinţând călugăriţelor de clauzură din ţinutul Tuscia rugăciunile pentru încolţirea de noi vocaţii şi pentru preoţi - în anul dedicat lor - Benedict al XVI-lea şi-a luat rămas bun de la acest ţinut lăsând o moştenire spirituală şi o mărturie de mult aşteptate.